Scandal între avocaţi după audierea lui Gheorghe Dincă. Avocatul familiei Melencu spune că acesta nu cooperează cu poliţiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul familiei Melencu susţine că Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimelor de la Caracal, nu cooperează cu anchetatorii, aşa cum a lăsat să se înţeleagă şi că poliştii îşi iau indicii doar din scăpările acestuia. Pe de altă parte, apărătorul lui Dincă susţine că avocatul familiei Melencu caută doar scandal.

„Nu este cooperant. Este şmecher, nu avem o cale de comunicare cu el. Eu apreciez că îşi bate joc de toţi. Dincă pare că acoperă foarte multe persoane, dar nu ştiu dacă cu succes”, a declarat Tonel Pop, avocatul familiei Melencu.

Potrivit avocatului, Dincă nu cooperează, cel mult are scăpări.

„Eu şi anchetatorii am înţeles mult mai multe lucruri. El oferă noi detalii prin faptul că la un moment dat are scăpări, se enervează, are tremur la anumite observaţii şi atunci aflăm mai multe decât vrea să spună. Rămâne să speculăm aceste lucruri, în sens juridic, ca să aflăm cât mai repede care e adevărul”, a spus marţi avocatul.

Scandal între avocaţi în direct la TV

La postul România TV a fost un scandal după ce  avocatul lui Gheorghe Dincă, Claudiu Lasconschi, şi avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, s-au certat în direct. Audirea lui Dincă a fost sistată astăzi, după ce Lasconschi a părăsit camera fără să anunţe. 

„A început să tremure. Făcea crize domnul Lascoschi, a trebuit să îl calmeze Dincă, un criminal cu accese de furie. A fumat cu noi zeci de ţigări, a trebuit să îl roage să se oprească. O să facem o plângere în acest sens, domnul Lasconschi ne-a spus că e de cinci ori mai deştept ca noi, restul de avocaţi din anchetă", a declarat Tonel Pop.

"Am mers la baie de câte ori a fost nevoie. Am făcut un semn unuia dintre procurori că nu mai puteam să stau. Domnul Tonel a găsit motive pentru oprirea audierilor. (....) Nu am fumat, domnul Tonel exagerează. Cu avocaţii din  oficiu faceţi afirmaţii false. Banii care se plătesc sunt foarte puţin, sub salariul minim. Dumneavoastră vreţi să scoateţi toţi avocaţii din oficiu, i-aţi provocat şi nu vreau să mă cert cu dumneavoastră", a spus în replică Lasconschi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite