Scrisoare către îngeri

A trecut un an de când vă plângem. Moartea voastră nu a fost în zadar, România s-a schimbat datorita vouă. Suntem mai responsabili şi mult mai atenţi la ceea ce ne înconjoară şi „vreau o ţară ca afara” nu mai reprezintă un slogan, ci parte din realitatea pe care o construim. Sau, cel puţin, aşa ne place să spunem.

Realitatea vieţii noastre pare aceeaşi şi uitarea s-a aşternut mai repede decât am fi crezut. Am uitat multe din cele ce au condus la nefiinţa voastră şi ne este ruşine să recunoaştem. Cred că ruşinea este cea care ne face să şi spunem că „nu v-am uitat” când, de fapt, perpetuăm cauzele care au dus la dispariţia voastră.

Ieri am vrut să mă duc să aprind o lumânare acolo unde incompetenţa autorităţilor v-a ucis. Nu m-am dus. Am preferat să zic o rugăciune în mintea mea şi să îi las pe cei ce, moralmente, v-au dat foc să îşi ia tainul de imagine. Ziua am văzut pe mulţi dintre ei aprinzând lumânări acolo, la Colectiv, iar seara televizorul era inundat de discursurile lor. A fost sinistru să îl vad pe Ponta predându-ne lecţii de morală, pe Tăriceanu vorbind de corupţie, pe Bănicioiu la soare în Cuba şi pe Arafat încă zeu. Ştiu că ambulanţele au fost întoarse din drum să nu „decredibilizeze SMURD-ul” şi că parte dintre voi au murit pentru ca nu puteaţi fi îngrijiţi într-o România ai cărei responsabili politici refuzau să ceară ajutorul celor ce dispuneau de mijloace medicale necesare, dintr-un orgoliu prostesc. Îmi pare rău să vă spun că nimeni, absolut nimeni, nu a plătit pentru asta. Toţi sunt încă acolo şi toţi, încă, se bucura de încrederea romanilor. Din acest punct de vedere, moartea voastră a fost uitată. 

„Corupţia ucide” pare a fi mai degrabă un pamflet decât un crez asumat. Ne place să dăm şpagă la medic, să ne luam permisul auto ca cei de la Piteşti, să „dăm de-o bere” pentru a fi trataţi preferenţial sau să dăm „o mică atenţie” pentru a intra în faţă sau pentru „a închide” ochii la unele cerinţe legale. Ne ajută la stima de sine să nu fim trataţi „ca toţi proştii” care respectă regulile şi ne face să ne simţim superiori. Nu contează că încălcam reguli, legi şi norme sociale, dacă nouă ne este bine; şi aşa suntem învăţaţi şi învăţam şi noi la rândul nostru pe alţii că poţi să îţi rezolvi orice problemă. Nu ne întrebăm dacă există vreun risc pentru ceilalţi atunci când noi „fentăm sistemul” şi ne mândrim că „putem să rezolvăm repede” orice. La fel au gândit şi patronii de la Colectiv. Am arătat toţi cu degetul, uitând că şi noi tolerăm sau, chiar mai rău, suntem parte la astfel de acţiuni. Nici din acest punct de vedere, moartea voastră nu a produs schimbări. Corupţia pare o chestiune cultural românească şi încă poate ucide!

Au fost multe autorităţi care v-au jignit. De la oameni ai Bisericii până la cei care ar fi trebuit să aibă grija ca legea să fie respectată. Atunci nu aţi avut parte de slujba, pentru ca cei de la BOR „nu au fost invitaţi”. Aţi fost numiţi „drogaţi”, „satanişti”, iar moartea voastră a fost văzută drept “o pedeapsă divină”. Piedone ar fi ieşit primar fără nicio problema dacă i-ar fi fost validată candidatura, iar Biserica Ortodoxă a primit un sprijin popular masiv pentru o acţiune care nu are alt rol decât de a antagoniza şi demoniza. În iunie 2016, ca urmare a alegerilor locale, am ales primari şi consilieri locali penali, unii aflaţi chiar în arest preventiv pentru acte de corupţie, ştiind foarte clar ce şi cum sunt. Acum, ne pregătim să alegem un nou Parlament unde cei ce sunt simbolurile corupţiei şi fraudei politice româneşti vor primi legitimitatea să ne reprezinte încă 4 ani. Şi din acest punct de vedere, cele solicitate în acele zile nu par a fi fost urmate de acţiunea civică necesara din partea noastră.

Voi aţi murit pentru ca noi să vedem unde „ţara” a greşit. De noi depinde ca anul ce vine să pot să vă spun că România se schimbă datorită vouă.

Sistemul medical românesc este acelaşi. Chiar astăzi cei din sistem fac grevă generală sătuli fiind de promisiuni neonorate. S-a aflat că dezinfectaţii folosiţi în spitale erau diluaţi, că secţia de mari arşi de la Spitalul Floreasca este, de fapt, un centru anti-îmbătrânire şi că în toate acele zile am fost bombardaţi cu minciuni. Nimeni, fie că îl cheamă Lascăr, Arafat, Bănicioiu sau Ponta, nu a plătit! Nimeni din sistem nu este anchetat pentru faptul că a minţit în cel mai mizerabil mod, jucându-se cu viaţă voastră! Cu durere în suflet trebuie să vă spun că nici aici nu pare ca moartea voastră să fi adus vreo schimbare, ei şi mulţi alţii precum ei, se joacă şi în acest moment cu viaţa altora.

Aş putea să continui însă nu cred că ar ajuta la ceva. A trecut un an de când vă plângem şi timpul pare a sta în loc. „Vrem o ţară ca afară” se manifestă mai degrabă prin dorinţa de a migra, decât prin dorinţa de a schimba ţara în care locuim. Continuăm să ne lamentăm cu celebra „o ţară de rahat” uitând că ţara nu este un ceva imuabil, ci este un rezultat al comportamentelor, atitudinilor şi acţiunilor oamenilor care îşi asuma rolul de cetăţeni activi. „O ţară de rahat” nu poate fi schimbată decât prin nişte oameni care îşi doresc să iasă din mocirla în care se află, care conştientizează unde au greşit şi fac tot ceea ce pot să îşi îndrepte greşelile. Si nicidecum prin marşuri ale tăcerii...

Voi aţi murit pentru ca noi să vedem unde „ţara” a greşit. De noi depinde ca anul ce vine să pot să vă spun că România se schimbă datorită vouă.

Somn uşor, îngerilor! Şi iertaţi-ne, dacă puteţi!