Se dădeau constructori, dădeau acoperişul jos şi cereau zeci de mii de euro ca să-l pună la loc. Cei nouă au fost reţinuţi de DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a nouă persoane, cu privire la săvârşirea unor  infracţiuni de: constituirea unui grup infracţional organizat, şantaj, înşelăciune şi evaziune fiscală.

Concret, membrii grupului care acţionau pe raza judeţului Constanţa, inclusiv municipiul Constanţa, racolau viitoarele  victime (alese numai din categoria persoanelor de vârsta a treia) de cele mai multe ori prin intermediul unor pliante în care ofereau servicii de reparaţii la acoperişurile imobilelor.

Ca urmare a publicităţii create, membrii grupării erau contactaţi telefonic de victime care, crezând că discută cu reprezentanţii unor societăţi comerciale serioase, solicitau întâlniri/negocieri pentru realizarea unor lucrării de reparaţii la acoperişurile imobilelor.

Se primea avansul

Ulterior, la momentul încheierii contractului, de cele mai multe ori se percepea un avans din preţ, iar în aceeaşi zi sau la termenul stabilit, se demarau lucrările de reparaţie/înlocuire/construire a acoperişului.

După decopertarea acoperişului, în special atunci când se aduceau materiale de construcţii la locuinţele victimelor, membrii grupării solicitau plata unor sume considerabil mai mari decât cele convenite iniţial, cu titlu de tranşe din preţ. Pentru a justifica diferenţele de valoare între sumele convenite iniţial şi cele solicitate după decopertarea acoperişurilor, membrii grupării le explicau victimelor că preţul convenit iniţial şi consemnat în contract nu includea şi accesoriile sau că suprafaţa construită a fost mai mare etc. 

Prin această metodă, preţul solicitat pentru finalizarea lucrărilor devenea excesiv de mare în raport cu cel iniţial convenit.

Ajungeau să se împrumute la bancă

În mod firesc, beneficiarii lucrărilor refuzau să plătească aceste sume, moment în care intrau în rol acei membri ai grupării (se prezentau sub calităţi false de patroni ai unor firme) care aveau sarcina de a intimida victimele şi de a le determina, prin ameninţări directe sau voalate, fie cu acte de violenţă, fie cu lăsarea imobilelor decopertate sau cu luarea materialelor fixate pe acoperişuri, să plătească banii ceruţi.

În cele din urmă, sub presiunea ameninţărilor primite, victimele, a căror număr este estimat a fi de ordinul zecilor, acceptau să plătească sumele solicitate (care se ridicau în unele cazuri şi la 23.000 euro). Pentru obţinerea sumelor de bani cerute, victimele erau nevoite uneori să facă împrumuturi la bancă sau la diverse cunoştinţe.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite