Se schimbă sistemul de admitere în  şcolile militare din 2019. Care sunt noile condiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În România sunt 5 colegii militare pentru învăţământ liceal  FOTO MApN
În România sunt 5 colegii militare pentru învăţământ liceal  FOTO MApN

Sistemul de admitere la şcolile militare se schimbă începând din anul 2019. O pondere de 30% din media de admitere  o va avea media de absolvire a claselor V-VIII, iar notele obţinute la testele de verificare vor "cântări" 70%.

Potrivit Ordinului nr. 4829 din 2018 al ministrului Educaţiei Naţionale modul de calcul al mediei de admitere utilizate pentru admiterea în colegiile naţionale militare pentru anul şcolar 2019-2020 este MFA( media finala de admitere)=0,3 MA ( 0,2 media de absolvire a claselor V-VIII + 0,8 media de la testele naţionale)+0,7NT (nota obţinută de candidaţi la testul de verificare a cunoştintelor ce se susţine la colegiile naţionale militar). 

Potrivit documentului, termenul limită de întocmire a dosarului de candidat (inclusiv efectuarea vizitei medicale pentru care este necesara o planificare anterioara) este 1 martie 2019, arată hotnews.ro.

Până acum media finală de admitere se calcula astfel: MFA( media finală de admitere) = (NT-nota obţinută la testul tip grilă de evaluare a cunoştinţelor la disciplinele Limba şi literatura română şi Matematică + MA- media de admitere în învăţământul liceal de stat, calculată ca medie ponderată între media generală obţinută la evaluarea naţională şi media generală de absolvire a claselor a V – a – a VIII –a / 2.

În România sunt 5 colegii militare pentru învăţământ liceal: Colegiul National Militar "Mihai Viteazul" Alba Iulia; Colegiul National Militar "Dimitrie Cantemir" Breaza; Colegiul National Militar "Stefan cel Mare" Campulung Moldovenesc; Colegiul National Militar "Tudor Vladimirescu" Craiova; Colegiul National Militar "Alexandru Ioan Cuza" Constanta. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite