Senatorul PSD Şerban Nicolae, evacuat din apartamentul de la RA-APPS. Decizia Tribunalului Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul Serban Nicolae alaturi de unul dintre clienţii săi, fostul senator Catalin Voicu
Senatorul Serban Nicolae alaturi de unul dintre clienţii săi, fostul senator Catalin Voicu

Tribunalul Bucureşti a decis că senatorul Şerban Nicolae (PSD) trebuie să părăsească apartamentul Regiei Autonome – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) şi să plătească Regiei 25.380 de euro, pentru folosirea locuinţei fără titlu în perioada mai - noiembrie 2008. Decizia este definitivă.

Minuta Tribunalului Bucureşti: “Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-intervenient în interes propriu. Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă şi de apelantul-pârât. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că: Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 25.380,31 Euro, în echivalent în lei la data plăţii, reprezentând contravaloarea folosinţei fără titlu a imobilului pentru perioada mai 2008 – 09 noiembrie 2008, precum şi să plătească reclamantei suma de 522,56 lei, reprezentând dobânda legală aferentă sumei anterior menţionate, pentru perioada 24.10.2008 – 09.11.2008. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate. Definitivă.

Cronologia cazului

29 septembrie 2011 - Judecătoria Sectorului 2 a decis evacuarea lui Şerban Nicolae l-a obligat să plătească 111.949 de euro. Hotărârea a fost atacată la tribunal de Nicolae.
20 martie 2013 -  Tribunalul Bucureşti a respins apelurile părţilor.
26 septembrie 2013 - Curtea de Apel Bucureşti a decis casarea sentinţei şi rejudecarea la Tribunalul Bucureşti.
 

Stătea în casa statului de 13 ani

Şerban Nicolae avea casa în chirie din anul 2003, pe vremea când deţinea funcţia de consilier prezidenţial in cadrul Administraţiei preşedintelui Ion Iliescu, Serban Nicolae a primit, in aceasta calitate, din partea RA-APPS, un apartament cu trei camere, de peste 150  emtri pătraţi, la care se adaugă un garaj situat la subsolul blocului respectiv, amplasat în strada Mihai Eminescu, din centrul Capitalei, ca locuinţă cu chirie. Şerban Nicolae a invocat faptul că nu deţinea o locuinţa proprietate personală, ca până să se mute în apartamentul RA-APPS locuise împreună cu  părinţii săi şi că nu avea resursele materiale să-şi cumpere o casa.


 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite