Sezonul dărâmării simbolurilor identitare vine şi în România: iniţiativa „100+1“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
jandarmi franta

Se transformă şi se radicalizează „nesupunerea civilă“. Cât de mult? Cu ce consecinţe?Imaginea pe care o avem acum asupra „nesupunerii civile“ riscă să ne facă să fim atenţi doar la latura ei gata oricând să vireze înspre violenţă şi să alimenteze focurile insurecţiei împotriva ordinii sociale stabilite.

Şi n-ar fi bine deoarece ar trebui să amintim rădăcinile acestei mişcări a „nesupunerii civile“, argumentaţiile politice ale revoltei care sunt repuse acum exact în aceiaşi termeni pentru a motiva legitimitatea demersului revoltei. 

În acest context, m-a interesat foarte tare conţinutul acestui comunicat publicat în urmă cu câteva zile de Alianţa Maghiară din Transilvania, sub semnătura copreşedintelui său Mezei Janos:

De ani buni prefecţii judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, dar mai ales Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa fondată de Dan Tănasă, poartă o luptă continuă împotriva steagului Ţinutului Secuiesc, simbolul unei regiuni istorice ca multe alte din această ţară. Scopul declarat al acestor acţiuni este că steagul respectiv să dispară din peisajul public al acestei regiuni. Comunitatea maghiară din România este compusă din cetăţeni care respectă legile şi nu se opun sentinţelor definitive ale instanţelor, astfel cele la care ne-am referit mai sus sunt toate puse în practică, în ciuda faptului că sunt profund netemeinice şi nelegale.

Asta însă nu înseamnă că trebuie să asistăm resemnaţi la încălcarea drepturilor noastre (fapt consemnat în repetate rânduri şi de Comisia Europeană împotriva Rasismului şi Intoleranţei din cadrul Consiliului Europei, care în rapoartele sale - cu referire la acţiunile care vizează îndepărtarea steagului Ţinutului Secuiesc - a solicitat statului român să asigure un tratament egal simbolurilor naţionale şi regionale), din contra, necesită o reacţie legală dar corespunzătoare şi demnă la aceste provocări care în mod evident şi vizibil instigă la tensiuni interetnice. Astfel în cursul zilei de azi am lansat iniţiativa "100 în loc de 1", care vizează arborarea a 100 de steaguri ale Ţinutului Secuiesc în locul fiecăruia care este îndepărtat în baza unei sentinţe judecătoreşti neîntemeiate (sbl.n.). Şi pentru a arăta că iniţiativa noastră nu este una pur simbolică, am procurat şi oferim gratuit 100 de steaguri locuitorilor din comuna Remetea, unde acum câteva zile primarul comunei a fost obligat să îndepărteze steagul Ţinutului Secuiesc din faţa primăriei." (sursa AGERPRES)

Ceea ce se afirmă aici este că acţiunea de protest respectivă nu este doar simbolică, ci presupune şi un gest concret de răspuns la „sentinţe judecătoreşti neîntemeiate“. Pe ce bază se decide că este neîntemeiată o sentinţă judecătorească dacă nu este vorba despre procedeul normal care spune că, în orice ţară democratică a lumii, asta nu se poate face decât prin decizia finală a unei curţi superioare competente? O asociaţie de cetăţeni se poate oare substitui instituţiilor legale şi apoi prelua în nume propriu o acţiune de contestare precum şi organizarea unui răspuns la nedreptatea constatată, chemând cetăţenii nemulţumiţi la revoltă sau la gesturi de sfidare a autorităţilor competente căci, cum se spune în comunicat, „nu trebuie să asistăm resemnaţi la încălcarea drepturilor noastre“

Da, se poate, ba chiar este indicat în cazul în care autorităţile ne decepţionează prin prestaţia lor, au spus cei care au argumentat nevoia şi justeţea „nesupunerii civile“.

În acest sens, iată câteva exemple celebre, dintre cele care au marcat o evoluţie urmărită cu materie atenţie atât de sociologi cât şi de politologi deoarece se pare că de aici s-ar putea naşte noi formule de partide politice de tipul antisistem, neo-anarhiste şi extremiste, de genul „Threepercent“ sau „Oathkeepers“ din "Frăţiile albe".

Întrebarea de atunci, perfect valabilă şi azi: unde se termină protestele paşnice din seria „nesupunerii civile“ şi unde şi când sunt preferate mişcările alternative: protestul legal, obiecţia de conştiinţă, protestul radical, acţiunea revoluţionară?  

Iată câteva exemple care au făcut istorie: Henry David Thoreau  (1817 - 1862) filozof, eseist, scriitor, naturalist, transcendentalist, critic al taxelor şi al progresului.  Acţiunea sa din 25 iulie 1846 (cea care deschide marea serie a protestelor de acest gen şi al acţiunilor bazate pe filozofia non violenţei) este foarte simplă: se întâlneşte cu colectorul de taxe Sam Staples şi, deoarece refuză să plătească o taxă specială destinată finanţării războiului între Mexic şi America, va fi condamnat la o zi închisoare. Thoreau a rămas puternic influenţat de această experienţă. În ianuarie şi februarie 1848 a ţinut conferinţe intitulate „The Rights and Duties of the Individual in relation to Government” („Drepturile şi Obligaţiile Individului în raport cu Guvernul”), iar ideile sale fundamentale se regăsesc în eseul despre Nesupunerea Civilă. Aici găsiţi celebra formulare care a devenit slogan pentru multe dintre revoltele de mai apoi:

Eu nu cer eliminarea imediată a guvernului, ci imediata sa îmbunătăţire... Cel mai bun guvern este cel care nu guvernează deloc şi, atunci când oamenii vor fi pregătiţi, un astfel de guvern vom avea“.

 „Singura obligaţie pe care am dreptul să mi-o asum este să fac oricând ceea ce cred că este drept“    

În linia non-violenţei principial statuate îl avem pe Mahatma Gandhi, cel care avea să inspire cea mai amplă mişcare de protest sub forma nesupunerii civile non-violente şi care, prin efectele sale imediate şi de durată, avea să fie primul mare eveniment care să ducă la pierderea definitivă a puterii de către britanici. „Marşul sării" din martie 1930 era îndreptat împotriva monopolului britanic în domeniu demonstrând pentru prima dată slăbiciunile de fond ale Imperiului Britanic, mulţi istorici considerând nu numai că acela a fost momentul în care a început procesul pentru independenţa Indiei, ci şi că, tot atunci, avea să fie demarată disoluţia sistemului colonial global.

În ziua de 12 martie 1930, Ghandi a plecat din Sabermanti într-un marş de aproape patru sute de sute de kilometri spre Ocean, cu doar câteva zeci de adepţi, în final mulţimea ajungând la zeci de mii, gestul rămas în istorie fiind făcut în clipa când a îngenuncheat pe plajă, a îmuiat o ţesătură în ocean, a scos apa sărată şi a lăsat-o să se usuce la soare, iar cristalele de sare  obţinute nu mai erau comercializate prin sistemul britanic, devenind un simbol al libertăţii.

Trebuie pomenită şi Rosa Louise Parks , afroamericană militantă pentru drepturile omului ale cărei acţiuni sunt reamintite acum cu respect de noua Administraţie americană. La data de 1 decembrie 1955 a fost arestată în Montgomery, Alabama, deoarece a refuzat să cedeze locul în autobuz unui călător alb. Fraza ei de atunci a devenit celebră: „M-am săturat să fiu considerată ca un cetăţean de rangul doi...“

Datorită activităţii ei militante a devenit ţinta ameninţărilor şi a telefoanelor anonime, care au cauzat îmbolnăvirea soţului ei, Raymond Parks. Ca urmare, familia Parks se mută la Detroit, Michigan, însă Rosa îşi continuă activitatea militantă. La 30 decembrie 1999, Rose Parks, pe atunci în vârstă de 81 de ani, este atacată în locuinţa sa din Detroit şi jefuită. Făptaşul prins a fost pedepsit doar cu o amendă de 53 dolari. Această sentinţă judecătorească a declanşat proteste dure în toată America. „Aş vrea să fiu ţinută minte ca o persoană care a vrut să fie liberă şi astfel şi alţii să-şi dorească şi ei să fie liberi" - spunea Rosa Parks.

Poate vă amintiţi şi de protestele tip „sit-in“ împotriva războiului din Vietnam. În aprilie 1971, apoape 750.000 de oameni se adună în marşul de protest care avea să fie urmat, o lună mai târziu, de un altul, cu doar câteva zeci de mii de participanţi, aceştia decişi însă să încerce să întrerupă activitatea normală în Washington prin blocarea podurilor şi a altor căi de acces. Mişcarea tinde să devină din ce în ce mai violentă, unele organizaţii anunţând deschis adoptarea metodelor proprii mişcărilor anarhiste sau teroriste (mai ales de tipul eco-terorism). Aceasta însă nu reduce enorma influenţă avută de mişcarea respectivă la timpul său, mai ales datorită faptului că acţiunile de masă au reprezentat o atracţie reală pentru generaţia tânără, stimulată în paralel de primele acţiuni organizate din cadrul unei alte mişcări, cea pentru Drepturile Civile. În această linie, peste decenii, aveau să se nască protestele de tipul "Occupy Wall Street" precum şi protestul Indignados  din Spania împotriva inegalităţilor economice. Sau cele, evoluând violent, din pieţele Tahrir sau Taksim...

Avem şi protestul militant activ împotriva multinaţionalelor. Exemplul clasic îl reprezintă acţiunea organizată în 1999 la Millau de Jose Bove (acum europarlamentar), fermier militant şi membru al organizaţiei sindicale Confederation Paysanne. La Millau începuse deja construcţia unui McDonald's, când o echipă de militanţi ecologişti condusă de Bove intră cu forţa pe şantier şi reuşesc să distrugă întreaga construcţie, desfăcând totul, cărămidă cu cărămidă. Gestul său a creat un val de alte evenimente ulterioare similare, alt exemplu care a făcut şcoală fiind devastarea unor culturi cu organisme modificate genetic. În fine, organizaţia de acum condusă de Bouve a constituit un factor decisiv al succesului coaliţiei mobilizate pentru respingerea Tratatului Constituţional European. 

Nesupunerea civilă este singura armă care ne-a rămas pentru a salva nu numai ecosistemul care asigură viaţa, ci şi naţiunea însăşi. Corporaţiile privilegiază apariţia unor forţe sălbatice care exploatează absolut totul, fiinţele umane, resursele naturale, până la dispariţia sau extincţia acestora.

Christopher Lynn Hedges, Death of Liberal Class (2010)

Există două tipuri de acţiuni care pot fi subsumate „nesupunerii civile“, explică prof. Camillo Bica de la  School of Visual Arts din New York, membru al organizaţiei Vietnam Veterans Against the War şi coordonator pentru Long Island pentru Veterans for Peace.

Nesupunerea civilă este un act de activism social. Nerespectarea unei linii politice sau a unei legi în scopul de a atrage atenţia sau a concentra preocupările în jurul unei injustiţii politice/sociale în scopul de a crea «tensiune», poate chiar indignare, astfel încât opinia publică să obţină o schimbare. De cealaltă parte, avem Acţiunea directă non-violentă care urmăreşte deliberat crearea unei crize şi provoacă o asemenea tensiune creatoare încât cineva este obligat să reacţioneze. Problema se tensionează şi se dramatizează atât de mult încât societatea, cea care până atunci refuzase constant să negocieze, este silită să ia în seamă problema. Problema se dramatizează atât de tare încât nu mai poate fi ignorată."

Primejdia cu care s-au confruntat încă de la începuturi adepţii revoltei non-violente şi ai nesupunerii civile a fost permanenta tentativă a sistemului împotriva căruia manifestau de a folosi acţiunile lor în scopuri politicianiste legate tocmai de supravieţuirea sistemului existent. De aici şi deturnarea sensului unora dintre marile acţiuni ale nesupunerii civile, în spatele lor, în umbra lor sau în paralel cu ele apărând cvasi-instantaneu manifestări adiacente, cel mai adesea de tip anarhist, manifestările degenerând rapid în acte de vandalism care provoacă reacţia dură a forţelor de ordine.

Din punctul meu de vedere, comunicatul de mai sus este important deoarece, până acum, nu a fost contestat în mod formal de cei de la UDMR, partrid maghiar din România aflat, cum este obiceiul, şi în această echipă de guvernare cum a mai fost în aproape toţi anii de la Revoluţie încoace.

Subiectul, oricum delicat, a devenit literalmente exploziv în ultimele luni şi, pentru a se preveni evoluţii nedorite, ar fi poate indicat să fie definit foarte clar terenul acestui protest identitar.  Ca atare, mă întreb dacă vicepriministrul României, domnul Kelemen Hunor, chiar doreşte să spună că, în numele UDMR şi, totdată, al guvernului României, se disociază formal de atitudinea celor din AMT şi le cere să respecte legea României. Altfel, totul rămâne într-o ambiguitate în care, cineva simţind că nu există reguli sau puterea/dorinţa/capacitatea de a fi respectate, impune propriile sale regului. „100 în loc de 1“, cum a zis domnul Mezei Ianos.

Mâine, dacă o ţinem tot aşa, poate avem „1.000 la 1“. Ce ziceţi de asta, domnule Kelemen Hunor care, da sau nu, ar putea să regrete că, anul trecut, după ce a semnat un acord politic cu cei din AMT (formată din Partidul Maghiar din Transilvania şi Partidul Civic Maghiar) în termenii căruia AMT a primit două locuri eligibile pe listele UDMR. aşa cum se anunţă aici. Din această perspectivă, comunicatul celor de la AMT, aliat de bază al UDMR cu care există chiar proiect de fuziune, este chiar important. Cât anume, să zică Excelenţa sa domnul viceprim-ministru al României, domnul Kelemen Hunor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite