Conflictul româno-maghiar poate izbucni de la un selfie! Un copil de 15 ani a stârnit furia maghiarilor din Sfântu Gheorghe după ce s-a pozat cu steagul României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un adolescent din Sfântu Gheorghe care s-a fotografiat cu steagul românesc, sâmbătă, având pe fundal mii de maghiari ce sărbătoreau Ziua Maghiarilor, şi a postat poza pe Facebook a primit mai multe ameninţări pe reţeaua de socializare, unde s-a iscat o dispută între români şi maghiari.

Băiatul s-a fotografiat cu steagul tricolor atârnat de gât, având în spate sute de persoane care sărbătoreau Ziua Maghiarilor de Pretutindeni şi care aveau steaguri ale Ungariei şi steaguri secuieşti, în centrul municipiului Sfântu Gheorghe.

El a postat fotografia pe Facebook, generând o dispută între români şi maghiari.

Până în prezent, peste 440 de utilizatori ai reţelei de socializare au comentat fotografia într-un limbaj vehement, printre ei aflându-se şi mai multe persoane de etnie maghiară care îl ameninţă cu bătaia pe băiat. Unul dintre comentarii, postat de Czine Hunor, este: "În locul tău nu aş mai ieşi pe stradă", iar în altul, David Laszlo scrie: "Cred că meriţi o bătaie mare". Un alt etnic maghiar, Deak Attila, spune: "Cred că va trebui să mergi să te distrezi de-acum în Braşov şi în Voineşti", în timp ce Sanci Kanyo scrie: "Nu-l omorâţi, vin acasă şi vreau şi eu să-i dau".

Pe de altă parte, adolescentul este lăudat de către români pentru gestul său, iar printre susţinătorii acestuia se numără şi Sabina, eleva din oraşul Covasna care anul trecut, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, a mers la şcoală cu o bentiţă tricoloră.

"Sunt alături de tine, Cosmin, şi te susţin pentru că am trecut şi eu prin asta..să nu-ţi fie teamă. Gestul tău este unul de normalitate totală şi nu are nevoie de vreo justificare! Bravo!", scrie Sabina.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, Nicoleta Marin, a declarat pentru Mediafax că nu a fost depusă nicio plângere în legătură cu ameninţările la adresa băiatului.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna nu au putut fi contactaţi.

Anul trecut, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, câţiva elevi români de la Liceul "Korosi Csoma Sandor" au mers la şcoală cu accesorii în culorile tricolorului românesc, iar una dintre eleve, care purta o bentiţă tricoloră şi a cărei fotografie a fost postată pe o reţea de socializare, susţinea că ar fi primit ameninţări.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna afirma atunci că situaţia creată la Liceul "Korosi Csoma Sandor" din oraşul Covasna a fost una singulară şi că orice persoană are dreptul de a-şi manifesta convingerile şi prin purtarea unor însemne naţionale.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite