Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Sindicaliştii Metrorex, după informaţiile dezvăluite de DNA: „Niciodată nu am luat hotărâri care să atingă integritatea fizică a unei persoane sau să încalce legea”

5
16 May 2022 15:17:16
Autor: News.ro
FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Sindicaliştii Metrorex au transmis, luni, că „niciodată în forurile de conducere nu s-au luat hotărâri care să atingă integritatea fizică a unei persoane sau care să încalce legea”. Reacţia vine după publicarea rechizitoriului din dosarul fostului lider Ioan Rădoi, în care s-a făcut referire la contractarea unor „racheţi” care să înfrângă opoziţia fostului ministru al Transporturilor Cătălin Drulă şi a directorului Ştefan Paraschiv.

„Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM) din Metrorex se delimitează total faţă de astfel de fapte reprobabile. Niciodată în forurile de conducere ale USLM nu s-au luat hotărâri care să atingă integritatea fizică a unei persoane sau care să încalce legea”, au transmis, luni, sindicaliştii Metrorex, ca reacţie la publicarea rechizitoriului din dosarul fostului lider Ioan Rădoi.  

Sindicalişti susţin că sunt adepţii dialogului şi consideră că doar aceasta este soluţia de a găsi cele mai bune rezolvări pentru problemele existente la nivel de Metrorex. „USLM are încredere în justiţie”, au mai transmis sindicaliştii.  

Sindicaliştii de la metrou, condusi de Ion Rădoi, au discutat anul trecut, pe un grup de WhatsApp, mai multe strategii, în contextul disputei dintre liderul sindical şi Cătălin Drulă, ministru al Transporturilor, pe lângă varianta declanşării unor proteste care să pară spontane, unul dintre ei invocând şi varianta apelării la serviciile unor racheţi.

„Punem preț pe două capete: Drulă și directorul (Ştefan Paraschiv, director Metrorex - n.r.). Şi-ai să vezi cum ne lasă lumea în pace. Păi, altfel, nu se mai poate. Ajungem la disperare”, a spus acesta, conform rechizitoriul din dosarul penal în care Ion Rădoi este trimis în judecată pentru şantaj.

Acelaşi sindicalist mai propunea ca fiecare angajat de la metroul bucureştean să doneze câte 1.000 de lei, astfel încât să se strângă suma de 1 milion de euro pentru plata racheţilor, arată rechizitoriul obţinut de News.ro. 

Vezi şi: Interceptări din dosarul lui Rădoi: Cum voia să pună racheţii pe Drulă. Negocieri cu Piedone şi Negoiţă şi intervenţii la Orban. Fiul lui căpuşa firma sindicatului

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Toader Aileanei
16.05.2022, 15:28:16

Mincinosilor! Cine să vă creadă mafioților, chiar acolo ați putut ajunge să vă gândiți să-l lichidati pe Drulă. Păi sunteți nebuni și ar trebui sa dați socoteală, DNA-ul nu-și permite să dea ceva fals, ca nu i-ar mai susține nimeni pe urmă. Deci voi ați gândit ca niște criminali.

-9 (13 voturi)
Ţepeş
16.05.2022, 16:19:13

Toader Aileanei Unitatea Sindicatul Liber Metrou condus de Ion Drăgoi a fost un cancer pentru Metrorex și trebuia extirpat de mult. Dar să spui că "DNA-ul nu-și permite să dea ceva fals" e o aiureală. https://evz.ro/esec-dublu-pentru-dna-14-inculpati-au-aflat-ca-nu-exista-probe-impotriva-lor.html Îl mai ții minte pe Portocală, procurorul de elită a lui Koveși și care acuma este dat afară din magistratură și anchetat? Mai vrei exemple? Sunt sute. Caută pe net.

-19 (19 voturi)
Toader Aileanei
16.05.2022, 17:27:04

Tepes Or mai fi scapari, dar nu de genul asta, să dai transcriptul unei interceptări si să umbli să falsifici textul, ma indoiesc, nu trăim in Rusia. Iar exemple cum zici tu că sunt cu sutele, iar nu cred, e o exagerare uriasă. E bine ca a apărut in presă ca să vadă lumea ce practici mafiote pot exista la unele ”case”. Să-ti treaca prin cap, să faci cheta ca sa tocmesti asasini deja e prea mult sunt curios daca scapă nepedepsiți.

-10 (12 voturi)
GRIGORIU Grieg
16.05.2022, 17:38:11

Nici macar nu era nevoie sa vad extrase din mesajele whatsapp ca sa-mi dau seama ca Sindicatul de la Metrou e o structura profund mafiotizata. S-a vazut din absolut toate actiunile si reactiile lor. Sa discuti despre eliminarea fizica (cu raketi ucraineni) a ministrului Transporturilor pe un grup de Whatsapp este in sine o infractiune, cred ca acel Cozonac care a venit cu propunerea s-a cam umplut de stafide acum.

+2 (2 voturi)
muresan anna
16.05.2022, 18:30:22

Colegii lui Radoi sunt din seria "nici usturoi n-au mancat, nici gura nu le miroase"!

+1 (1 vot)
Modifică Setările