Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Situaţia securităţii la Marea Neagră, discutată sâmbătă de oficiali români şi ucraineeni

5
19 Jun 2021 12:29:52
Autor: Afrodita Cicovschi

Situaţia de securitate la Marea Neagră şi aspiraţiile europene şi euroatlantice ale Ucrainei au fost abordate sâmbătă de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba, într-o întâlnire din marja Forumului de Diplomaţie de la Antalya.

Potrivit unui comunicat al MAE, miniştrii român şi ucrainean au realizat o evaluare a stadiului implementării aspectelor convenite cu prilejul convorbirii telefonice a preşedinţilor României şi Ucrainei din 12 mai 2021, precum şi în urma consultărilor celor doi şefi ai diplomaţiilor din 23 aprilie de la Bucureşti, când ministrul ucrainean a participat împreună cu omologul georgian la reuniunea extinsă a Trilateralei România-Polonia-Turcia găzduită de ministrul Aurescu.
 
Aurescu a pus accent în discuţiile cu omologul ucrainean pe necesitatea identificării cât mai curând de soluţii durabile pentru drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina.
 
Ministrul român a subliniat necesitatea reluării activităţii Comisiei mixte interguvernamentale privind protecţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi a finalizării negocierilor pe marginea Protocolului de cooperare bilaterală româno-ucraineană în domeniul învăţământului. Omologul ucrainean a confirmat deschiderea părţii ucrainene pentru finalizarea formalităţilor necesare cât mai curând.
 
Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat solicitarea către Ucraina ca, pornind de la recunoaşterea identităţii între limba română şi aşa-zisa "limbă moldovenească", confirmată de partea ucraineană în luna aprilie 2021, aceasta să recunoască oficial inexistenţa "limbii moldoveneşti".
 
Totodată, cei doi miniştri de Externe au discutat despre demersurile aflate în curs privind extinderea reprezentării consulare în cele două state, prin înfiinţarea unui Birou consular la Ismail, parte a Consulatului General al României la Odessa şi, respectiv, a unui Consulat al Ucrainei la Sighetu Marmaţiei.
 
Cu privire la evoluţiile legate de pandemia de COVID-19, ministrul ucrainean a mulţumit pentru ajutorul umanitar acordat de ţara noastră Ucrainei, la 28 mai, constând în echipamente şi materiale medicale în valoare de peste 1,1 milioane euro, precum şi pentru decizia Guvernului României din 16 iunie 2021 prin care a fost aprobată acordarea unui ajutor umanitar din Rezerva Ministerului Sănătăţii, cu titlu gratuit, pentru Ucraina, constând în 100.800 doze de vaccin anti-COVID-19.
 
Ministrul Aurescu a apreciat "atitudinea reţinută" manifestată de omologul ucrainean privind situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, "de natură să favorizeze diminuarea tensiunilor".
 
Ministrul ucrainean a subliniat sprijinul României pentru continuarea şi aprofundarea cooperării Ucrainei cu Alianţa Nord-Atlantică, în baza mecanismelor deja stabilite, pornind de la aspiraţiile euroatlantice ale Ucrainei şi, totodată, de la angajamentele cuprinzătoare de reformă asumate de statul vecin în acest sens. Cei doi miniştri au discutat, în acest sens, despre rezultatele Summitului NATO din 14 iunie.
 
Ministrul ucrainean de Externe a mulţumit pentru susţinerea constantă de către România a eforturilor sale de integrare euroatlantică.
 
El a mai mulţumit pentru invitarea în premieră a Ucrainei, alături de Georgia, la o sesiune a Trilateralei Ministeriale România-Polonia-Turcia (23 aprilie 2021), precum şi promovarea unui limbaj ferm pentru susţinerea partenerilor în Declaraţia Comună a Summitului Formatului Bucureşti 9 (10 mai 2021).

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Capelin Amar
19.06.2021, 12:53:04

" ... așa-zisa "limbă moldovenească", confirmată de partea ucraineană în luna aprilie 2021 ..." Ce-ar fi ca și noi să spunem că limba ucraineană este chiar limba rusă corcită un pic cu limba poloneză? Dar în ținutul Herța oare ce limbă se vorbește? Româna sau moldoveneasca? Mari caiafe ucrainenii ăștia cărora le ținem partea ca să nu-i sfâșie ursul rusesc.

-2 (8 voturi)
Maat
19.06.2021, 13:43:06

Ucrainenii nu ne sunt prieteni,ii trateaza rau pe minoritarii romani.Nu trebuie sa-i sustinem neconditionat,chiar daca suntem impinsi de unchiul Sam sa o facem.Sa le cerem ferm sa faca ceva in privinta drepturilor ce li se cuvin etnicilor romani,asa cum noi le dam drepturi peste drepturi ungurilor. Pana la urma,neintelegerile lor cu rusii nu-s problema noastra,au niste teritorii care ne apartin,trebuie sa primim ceva compensatii.

+1 (1 vot)
Alex Bun
19.06.2021, 17:12:45

De necrezut ticăloșia aceste hoarde șatroide. Mâna de moldoveni care a mai rămas în Ucraina se străduie, fără sprijin de nicăieri, să-și califice învățători și profesori, să-și întocmească și tipărească dicționare și manuale să-și poată studia limba și istoria, să-și poată păstra neamul în viață. Fără nici un ajutor din partea statului criminal genocidar „Moldova” care ar fi trebuit să fie țara mamă, nu călău, iar hoarda șatroidă, veșnicii dușmani de moarte a tot ce e moldovenesc cer ucrainenilor să distrugă mâna aia de moldoveni. La ce se dedau acești nenorociți. Pentru asta România ar trebui scoasă din Europa ca o bestie turbată. Dar cine să reclame acești criminali, când „Moldova” e în mâna slugilor infecte și anti-moldovenești ale ferentariului? Acel mizerabil, aurescu, ce face în legătură cu închiderea școlilor românești din Ucraina? Nu-l doare dovleacul ăla sec să-i ajute pe români, pe el îl interesează lichidarea moldovenilor. Măi blestemaților, vine pedeapsa divină, nu vă faceți iluzii. Moldovenii din Ucraina dacă vor fi lăsați fără dreptul de a-și învăța limba maternă, nu vor deveni niciodată români. Pentru ei este insulta supremă să fie confundați măcar cu românii și au un dispreț maxim pentru dușmanii de moarte perfizi și veșnici ai tot ce e moldovenesc. Ei dacă nu-și vor mai putea păstra identitatea strămoșească moldovenească, trec la școlile ucrainene și se ucrainizează, dar niciodată nu vor fi români. NICIODATĂ.

-5 (5 voturi)
Prudent
19.06.2021, 18:51:11

Tovararășe comunist Alex Bun "Măi blestemaților, vine pedeapsa divină" Așteptați învierea lui Lenin? Comentariul Dvs. ne spune că sunteți extrem de ipocrit. Pe de-o parte elogiați Rusia pentru că ne-a despărțiț de frații noștrii din Ucraina, dar pe altă parte acuzați România de această devizare.

-2 (2 voturi)
Soviste
20.06.2021, 00:57:25

Romanii din Cernauti si Herta vorbesc romaneste. La ei limba moldoveneasca e cunoscuta ca inventie sovietica si e privita cu suras. Si totusi stiind aceasta Ukraina a procedat ca atare...

+1 (1 vot)
Modifică Setările