Soluţia finală pentru diavolii roşii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnologia permite acum ca astfel de atrocităţi să fie mediatizate şi văzute pe tot mapamondul în timp real sau în cel mai scurt timp. Se văd inclusiv din cer. Rămân pe retina privitorilor, dar şi în sufletul şi toată fibra martorilor, a supravieţuitorilor. Nimeni nu mai poate ascunde şi nega nenorocirile comise în Ucraina sau în altă parte a globului atunci când este văzut ceea ce face de către toată lumea!

De piatră să fii şi tot eşti cutremurat de atrocităţile împotriva umanităţii comise de criminalii ruşi în Ucraina. O lume întreagă este oripilată zi de zi, noapte de noapte, de faptele diavolilor roşii în Ucraina!

Crime atroce comise împotriva oamenilor-copii, femei, bărbaţi-care nu mai au nicio legătură cu războiul, ci mai degrabă cu minţile grav bolnave.

Cine ar mai fi crezut că asemenea atrocităţi s-ar mai putea comite voluntar în secolul XXI, după ce omenirea a suferit de crime cumplite, genociduri, ucideri în masă în secolele anterioare?

Probabil că puţini dintre noi ne-am mai fi gândit că în era tehnologică în care ne aflăm, ar mai fi fost posibile conflicte militare clasice, de genul celor din trecut, cu distrugeri masive, atât materiale, dar mai ales umane!

Cum este posibil ca acum, când te văd toţi ochii din cer ai miilor de sateliţi, trimişi de omenire în spaţiu, să mai existe diavoli pe pământ, care distrug tot ceea ce le iese în cale şi violează, torturează, ucid pe oricine le iese în faţă?

Şi să le mai treacă prin cap celor care dau ordine ”orcilor” să mintă făţiş, să nege crimele şi nenorocirile făcute, evidenţa, realitatea produsă, să falsifice grosolan adevărul când diavolii sunt filmaţi din cer la fiecare pas, când îi vede o lume întreagă ce fac?

Niciodată până acum în istoria oamenilor, mamele, taţii, copiii, familiile criminalilor nu au văzut, filmate, fotografiate, povestite, mărturii, atât de multe dovezi ale atrocităţilor comise de fii lor, militari şi decidenţi politici! Oare ce simt familiile acestor criminali când află despre faptele fiilor lor?

Şi ce sentimente pot avea atunci când primesc acasă colete cu obiectele luate de la victimele jefuite şi ucise în modurile cele mai bestiale posibil?

Progresul tehnologic permite acum ca astfel de atrocităţi să fie mediatizate şi văzute pe tot mapamondul în timp real sau în cel mai scurt timp. Se văd inclusiv din cer. Rămân pe retina privitorilor, dar şi în sufletul şi toată fibra martorilor, a supravieţuitorilor. Nimeni nu mai poate ascunde şi nega nenorocirile comise în Ucraina sau în altă parte a globului atunci când este văzut ceea ce face de către toată lumea!

Ne aflăm într-o perioadă de timp în care nu doar o ţară este în pericol, distrusă în văzul tuturor, când doar un popor se vrea şters de pe faţa pământului ca şi cum n-ar fi existat niciodată, ca o soluţie finală armată, ci toată omenirea este ameninţată cu nebunia declanşării unei deflagraţii nucleare.

Lumea pare că se întoarce în timp, regresează, se îndreaptă către tenebrele infernului şi distruge totată evoluţia umană şi civilizaţia la care a ajuns cu greu în mii de ani de existenţă!

Răul îşi face mendrele cu o ferocitate pe care nu credeam să o vedem vreodată! Pare că domină o lume care nu se opune, nu luptă din toate puterile, chiar de frica de a nu se produce un rău şi mai mare, ireparabil.

Omenirea pare că se află la o răscruce-de a fi sau a nu fi-la care nu a mai fost niciodată, chiar dacă a fost greu încercată în trecut, dar niciodată ca acum.

Tocmai de aceea, pentru a se salva, trebuie ca minţile raţionale, oamenii providenţiali să găsească până nu e prea târziu modalităţile să stopeze Răul, să-i oprească şi să-i anihileze pe diavolii roşii care au atacat pacea lumii şi viaţa oamenilor!

Trebuie stopaţi şi pedepsiţi oriunde s-ar afla, nu doar făptuitorii răului, diavolii roşii, ci şi propăvăduitorii şi susţinătorii acestuia de peste tot! Inclusiv din România!

Aceasta trebuie să fie soluţia salvării!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite