Sorin Cîmpeanu a anunţat că asamblarea unui set care conţine două teste de salivă poate fi realizată într-un minut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Cîmpeanu FOTO Inquam Photos / George Călin
Sorin Cîmpeanu FOTO Inquam Photos / George Călin

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a anunţat că asamblarea unui set de două teste de salivă, cu toate componentele poate fi realizată într-un minut, fiind folosite mănuşi sterile şi pungi sterile cu fermoar pentru această procedură.

Sorin Cîmpeanu a afirmat, sâmbătă, la Digi 24, că toate ţările au avut această problemă cu testele de salivă care nu erau asamblate.

„Conform discuţiile cu IGSU, care a realizat contractarea şi livrarea acestor teste, am fost informat la Ministerul Educaţiei că această modalitate de livrare în formă comună, cutii de 25 şi 50 de teste s-a făcut pe parcursul întregii perioade către toate ţările europene care au avut la rândul lor această problemă. E drept, la un nivel mai scăzut deoarece în multe ţări testarea s-a putut organiza în şcoli”,a transmis ministrul Educaţiei.

Întrebat cine se va ocupa de asamblarea kiturilor, Sorin Cîmpeanu a răspuns: “Îmi place să cred că Ministerul Sănătăţii, care a promovat deja şi e publicată în Monitorul Oficial instrucţiunea prin care se prevede inclusiv modalitatea de administrare a acestor teste, în condiţiile în care s-a ştiut ce tipuri de teste au fost achiziţionate, se va implica şi pentru ca personalul medical din şcoli, acolo unde există, să se implice în această modalitate de testare şi de distribuţie”.

Sorin Cîmpeanu a precizat că un set cu două teste se poate asambla într-un minut.

„Secretarul de stat care se află la sediul Ministerului Educaţiei a filmat o astfel de procedură prin care într-un minut a reuşit să asambleze un set de două teste cu toate componentele şi să adauge şi certificatul de conformitate şi instrucţiunea. A folosit mănuşi sterile şi pungi sterile cu fermoar, care pentru o parte au fost livrate, pentru o altă parte inspectoratele şcolare judeţene, precum Ialomiţa, de exemplu, a achiziţionat pungi sterile cu fermoar”, a declarat ministrul Educaţiei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite