Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Curtea de Apel Bucureşti decide marţi dacă admite cererea lui Sorin Oprescu de eliberare din arest

1
5 Oct 2015 09:58:37
Autor: Mediafax
Sorin Oprescu, arestat. FOTO Mediafax
Sorin Oprescu, arestat. FOTO Mediafax

Curtea de Apel Bucureşti decide marţi dacă admite cererea lui Sorin Oprescu de înlocuire a arestului preventiv cu control judiciar sau cu arest la domiciliu, în dosarul în care edilul este acuzat de luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro.

UPDATE Curtea de Apel Bucureşti va decide marţi dacă admite sau nu cererea lui Sorin Oprescu de înlocuire a arestului preventiv cu controlul judiciar sau cu arestul la domiciliu.


UPDATE Ambasada Franţei transmite că a luat act de situaţia judiciară a lui Sorin Oprescu, precizând că "în virtutea deciziei finale a justiţiei române şi în ipoteza în care domnul Sorin Oprescu ar fi sancţionat penal, Marea Cancelarie a Legiunii de Onoare va declanşa procedura prevăzută de articolul R. 135-2 din Codul Legiunii de Onoare şi al Medaliei Militare".

Potrivit acestui articol, "distincţia Legiunea de Onoare, acordată unui cetăţean străin, poate fi retrasă în cazul în care acesta a comis acte sau a avut un comportament susceptibile de a fi declarate contrare onoarei sau de natură să aducă atingere intereselor Franţei în străinătate sau cauzelor pe care Franţa le susţine la nivel mondial. Retragerea decoraţiei se face, la propunerea Marelui Cancelar, în urma avizului Ministerului francez al Afacerilor Externe şi al Consiliului Ordinului, prin decret al Preşedintelui Republicii Franceze".

Printr-un decret din data de 15 ianuarie 2015, semnat de Preşedintele Republicii Franceze, distincţia de Cavaler al Legiunii de Onoare a fost acordată domnului Sorin Oprescu, de către Jean-Marc Todeschini, secretar de stat francez (cu rang de ministru delegat) pentru Veterani şi Memorie. Această distincţie i-a fost acordată cu ocazia unei ceremonii la Ambasada Franţei în România, în data de 12 martie 2015. "Această decoraţie pune în valoare cariera de medic specialist a domnului Oprescu, de formaţie chirurg, fost director al Spitalelor Universitar şi Elias din Bucureşti, precum şi cariera politică pusă în serviciul Capitalei, în calitate de primar general, funcţie pe care o ocupă din 2008", transmitea atunci Ambasada Franţei. Potrivit Ambasadei, legătura lui Sorin Oprescu cu Franţa "a fost întotdeauna una strânsă şi sinceră, bazată pe colaborări importante în domeniul cultural, urbanistic, dar şi social", mai ales prin implicarea primarului general în Proiectul Ferentari care are ca scop asistenţa sanitară şi socială a persoanelor excluse din cartierul Ferentari.

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul Bucureşti, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îl acuză de luare de mită. Curtea de Apel Bucureşti a menţinut, în 14 septembrie, decizia Tribunalului Bucureşti, Sorin Oprescu rămânând în arest preventiv şi fiind suspendat din funcţie, din 15 septembrie.

UPDATE Curtea de Apel Bucureşti urmează să decidă dacă edilul rămâne în arest preventiv sau măsura va fi înlocuită cu controlul judiciar sau arestul la domiciliu.

Discuţiile în cazul cererii lui Sorin Oprescu au durat aproximativ două ore, timp în care instanţa a ascultat pledoariile apărării şi acuzării.

Avocaţii lui Sorin Oprescu au cerut înlocuirea arestului preventiv cu controlul judiciar sau cu arestul la domiciliu, contestând decizia luată în 25 septembrie, la Tribunalul Bucureşti. Apărarea a solicitat instanţei să ţină cont şi de afecţiunile grave de care suferă Sorin Oprescu şi a făcut apel în susţinerea cererii la decizii ale ICCJ şi ale Curţii Europene.

Procurorii au solicitat respingerea cererii de înlocuire a arestului preventiv, în condiţiile în care recent Tribunalul Bucureşti a admis prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare preventivă emis în 6 septembrie pe numele lui Oprescu.

Curtea de Apel Bucureşti urmează să decidă, definitiv, dacă admite contestaţia formulată de Sorin Oprescu, după ce, în 25 septembrie, Tribunalul Capitalei i-a respins cererea de înlocuire a arestului preventiv.

Curtea de Apel Bucureşti va lua în discuţie, de la ora 12.00, contestaţia formulată de primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, după ce, în 25 septembrie, Tribunalul Capitalei i-a respins cererea de înlocuire a arestului preventiv, măsură luată în 6 septembrie. Decizia pe care o va lua Curtea de Apel Bucureşti va fi definitivă.
 
Alexandru Chiciu, unul dintre avocaţii lui Sorin Oprescu, a declarat că Sorin Oprescu poate fi cercetat şi trimis în judecată cu o măsură preventivă alternativă, ţinând cont şi de afecţiunile grave de care suferă.
Avocatul a spus că în motivarea deciziei judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti se atestă existenţa afecţiunilor grave pentru Oprescu. Chiciu a precizat că aspectele medicale şi toate celelalte elemente din decizia judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti vor fi analizate de apărare şi vor fi făcute solicitările ce se impun pentru înlocuirea arestului preventiv cu controlul judiciar sau cu arestul la domiciliu în cazul lui Sorin Oprescu.
 
Întrebat dacă Sorin Oprescu a fost interceptat inclusiv în duba Poliţiei, Alexandru Chiciu a spus că sunt aceste precizări în referatul procurorilor cu propunerea de prelungire a măsurii arestării preventivă.
Referitor la persoanele cercetate în acelaşi dosar cu Sorin Oprescu şi care au recunoscut săvârşirea de infracţiuni, Chiciu a spus că acestea nu au nicio legătură cu clientul său, avocatul apreciind că denunţurile şi recunoaşterea vinovăţiei ar trebui să fie analizate cu rezervă de către instanţe.
 
"Este conştient de gravitatea situaţiei, pe de altă parte, este mâhnit că sunt anumite persoane care încearcă să-şi diminueze răspunderea penală aruncând lucruri în sarcina domniei sale", a mai spus Chiciu.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti a arătat, în motivarea deciziei din 25 septembrie, că Sorin Oprescu a depus la dosar o serie de înscrisuri din care rezultă că prezintă, la momentul încarcerării, diabet zaharat tip II cu necesar de insulină, arterită, retinopatie incipientă, stent în 2005. Sorin Oprescu a declarat că primeşte tratamentul medical de care are nevoie în arest, "dar nu vrea să moară în arest", întrucât glicemia sa este foarte mare, neputând ţine sub control strict alimentaţia pe care o primeşte prin cântărire, lucru pe care îl făcea atunci când se afla în stare de libertate.
 
"Judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că, indubitabil inculpatul prezintă boli grave, fiind posibil ca starea de arest preventiv în care se găseşte de 20 de zile să-i fi cauzat un stres emoţional puternic, care poate duce la agravarea stării de sănătate în viitor. Din modul în care inculpatul şi-a prezentat cauza, se constată că acesta arată că prin luarea măsurii arestării preventive, din cauza bolilor de care suferă, îi este pusă în pericol viaţa. Judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că la acest moment procesual, din datele dosarului rezultă că inculpatul primeşte tratamentul medical de care are nevoie, chiar inculpatul afirmând că îşi administrează singur insulina. Trebuie precizat că nu există o expertiză medicală din care să rezulte că viaţa inculpatului este în pericol din cauza condiţiilor de detenţie pe durata măsurii arestării preventive sau că afecţiunile de care suferă inculpatul l-ar supune unui pericol sau unei încercări de o intensitate care să depăşească nivelul de suferinţă inerent detenţiei", a notat judecătorul în motivare.
 
De asemenea, instanţa a constatat că nu există înscrisuri medicale din care să rezulte că bolile de care suferă Sorin Oprescu nu ar putea fi tratate în sistemul penitenciar al reţelei medicale a Administraţiei Penitenciarelor ori că nu ar avea posibilitatea efectuării unui tratament sub pază în reţeaua medicală de specialitate a Ministerului Sănătăţii.
 
"Totodată, se observă că nu există înscrisuri ori alte informaţii din care să rezulte că inculpatului nu îi este asigurată alimentaţia corespunzătoare în arest, astfel că se constată că este neîntemeiată susţinerea inculpatului în sensul că îi este pusă în pericol viaţa", a menţionat judecătorul.
 
Instanţa a apreciat că urmărirea penală faţă de Sorin Oprescu nu este finalizată, iar pentru că este posibil ca acesta să influenţeze ancheta, nu este oportună, la acest moment procesual, măsura arestului la domiciliu sau controlul judiciar.
 
Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul Bucureşti, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îl acuză de luare de mită. Curtea de Apel Bucureşti a menţinut, în 14 septembrie, decizia Tribunalului Bucureşti, Sorin Oprescu rămânând în arest preventiv şi fiind suspendat din funcţie, din 15 septembrie.
 
Recent, procurorii au cerut instanţei prelungirea arestului preventiv în cazul lui Sorin Oprescvu, solicitare care a fost admisă în 30 seotembrie de Tribunalul Bucureşti. Decizia de prelungire cu încă 30 de zile a arestului a fost contestată şi se va judeca tot la Curtea de Apel Bucureşti, care va stabili definitiv dacă cererea procurorilor va fi sau nu admisă.
 
Procurorii DNA îl acuză pe Sorin Oprescu de luare de mită, susţinând că în 5 septembrie, în baza unei înţelegeri prealabile cu şeful Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU), Cornel Bogdan Popa, şi cu fostul său şofer Cristian Stanca, zis "Grenadă", a primit de la Popa suma de 25.000 de euro din 60.000 de euro ceruţi de cei doi pentru edil, de la SC Green Line Construct SRL, prin Cristina Giorgiana Gogonea, Teodor Gogonea şi Octavian Alin Petroi, denunţători în dosar. Firma efectua lucrări la Palatul de la Mogoşoaia, iar Oprescu ar fi validat astfel activitatea infracţională a lui Popa şi l-ar fi menţinut în funcţie, susţin anchetatorii.
 
Avocatul Alexandru Chiciu a depus, în 3 octombrie, la Arestul Central al Poliţiei Capitalei, o nouă cere de internare a lui Sorin Oprescu, după ce, în urma investigaţiilor medicale la care a fost supus, s-ar fi stabilit că ar suferi de 12 afecţiuni, unele grave, fiindu-i depistat şi un nodul la un plămân, care ridică suspiciuni privind un posibil cancer.
 
Potrivit avocaţilor, din raportul medicilor care au evaluat starea de sănătate a lui Sorin Oprescu rezultă că primarul suspendat al Capitalei ar avea 12 afecţiuni, fiind stabilite 12 diagnostice.
 
În urma investigaţiilor medicale amănunţite, medicii ar fi constatat că Sorin Oprescu ar avea un nodul la un plămân, despre care susţin că ar ridica risc oncologic moderat şi recomandarea ar fi evaluarea funcţionalităţii pulmonare. Potrivit raportului medicilor, lui Sorin Oprescu i-ar fi fost depistat "un nodul pulmonar segment 10 posterior, lob inferior drept", fiind recomandată efectuarea unei spirometrii. Avocaţii susşin că această evaluare ar trebui făcută la un spital specializat în tratarea afecţiunilor pulmonare.
Sorin Oprescu, încarcerat din 6 septembrie în Arestul Central al Poliţiei Capitalei, a fost transferat, în 26 septembrie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a stat internat într-o rezervă la Secţia de Cardiologie, sub pază, până în 29 septembrie. Medicii de la SUUB i-au făcut mai multe investigaţii, printre care şi o coronarografie.
 
Oprescu a fost dus în 26 septembrie la spital, după ce avocaţii acestuia au solicitat să fie supus unor investigaţii întrucât suferă de diabet şi are probleme cardiace, care s-au accentuat în urma arestării acestuia.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Nicolae Moromete
5.10.2015, 10:13:11

Borfasii astia din parlament, primari etc etc cum ajung in puscarie scriu cate 5-6 carti si sunt eliberati mai devreme, sau li se gasesc cate 5-6 boli , excrocu' asta de oprescu, fiil unui general de securitate, are 10 !!!! boli , este un campion.

Modifică Setările