Sovieticii Ilf şi Petrov s-au gîndit la Retrocedările postdecembriste

Scandalul zis şi al Fermei Regale Băneasa conţine la loc de frunte, chestiunea moştenirii lăsate de Carol al II-lea.

Disputa A fost sau nu Ferma Regală Băneasa, intrată în proprietatea Statului după 1948, a Regelui Carol al II-lea? izvorăşte din absenţa unei preocupări din partea lui Carol al II-lea sau a altcuiva de a lăsa posterităţii, bănuind  că ea va aparţine comuniştilor, o listă, însoţită de acte doveditoare a proprietăţilor care i-au aparţinut.

Cazul Ferma Regală Băneasa nu e singurul ivit după decizia de aplicare a principiului Restitutio in integrum în procesele de revendicare a proprietăţilor confiscate de comunişti.

Au fost şi sînt mii de astfel de cazuri.

De mai multe ori am văzut la BAR, aşezaţi în primele rînduri, acolo unde, potrivit unui anunţ lipit pe uşă, se Servesc periodicele, persoane întîia oară venite la acest zis de toată lumea lăcaş de cultură.

Am mai scris că-i ochesc pe cei care vin întîia oară şi doar temporar, cu o anume treabă, după ceea ce fac în aşteptarea comenzii.

Noi, clasicii BAR – şi cînd zic asta nu mă refer la mine, eu sînt un fel de părinte fondator după peste 4 decenii de mers la Biblioteca Academiei, ci la cei care vin de cel puţin trei ori pe săptămînă – ştiu că pînă la sosirea comenzii trebuie să treacă timp.

Şi ştiind asta, aducem cu noi, de acasă, ceva de lucru pentru a toca timpul de aşteptare.

Novicii, nu de puţine ori, novicele (studente, doctorande, masterande), stau cu privirile pe pereţi în acest timp.

Ei nu ştiu că sosirea comenzii e complicată.

În unele cazuri, bătrînii m-au recunoscut de la tv.

Fireşte, i-am întrebat de ce au venit la BAR. Şi răspunsul – invariabil – a fost pentru a găsi în Monitorul Oficial o lege, o decizie, un Decret care să le dea dovada dreptului la o retrocedare.

Nu numai la BAR, dar şi în alte locuri cu arhive, am putut fi şi mai pot fi întîlniţi cetăţeni interesaţi de un document.

Pricina Fenomenului stă într-o realitate:

Balamucul din domeniul arhivelor anterioare venirii comunismului.

Nimeni nu s-a gândit în România că vor veni comuniştii care vor confisca totul, după care vor veni capitaliştii, care vor retroceda celor confiscaţi totul.

Nimeni în România, ţin să precizez.

În Rusia, a fost cineva care s-a gîndit la asta.

Nu un ins real, ci un personaj de ficţiune.

Varfolomei Korobeinikov, fost funcţionar la primăria Stargorod din romanul lui Ilf şi Petrov Douăsprezece scaune.

În căutarea unuia dintre cele Douăsprezece scaune, Ostap Bender merge acasă la fostul şef al Arhivei.

Aici, Marele Maestru al Combinaţiilor dă peste o întreagă arhivă:

„Aprinse o lumînare şi-l duse pe Ostap în odaia de alături. Acolo, în afară de patul pe care pesemne că dormea stăpînul casei, se mai aflau un birou cu o serie de registre de contabilitate îngrămădite deasupra şi un dulap cu rafturi deschise. De marginea rafturilor erau prinse litere de tipar: A, B, C şi-aşa mai departe pînă la litera de ariergardă Z, iar pe rafturi – maldăre de ordine de repartiţie, legate de curînd cu sfoară.

– Oho! exclamă Ostap entuziasmat. Arhivă completă, la domiciliu”.

Fostul şef al Arhivei explică astfel preocuparea sa pentru strîngerea şi păstrarea documentelor, vizînd în cazul de faţă, mobila confiscată de la bogătaşii de pe vremea ţarului, şi dată Gospodăriilor Comunale:

„ Absolut completă, răspunse cu un aer modest arhivarul. Eu, înţelegi, pentru orice eventualitate... Gospodăria comunală n-are nevoie de ea, iar mie, la bătrîneţe, ar putea să-mi prindă bine... Ştii doar că trăim ca pe un vulcan... Ehe, multe se  mai pot întîmpla!... Şi-atunci, o să se repeadă oamenii să-şi caute mobila, dar ia-o de unde nu e, şi iată unde e! Aici e! În dulap. Şi cine a păstrat-o, cine a păzit-o? Korobeinikov! Şi atunci, domnii proprietari o să-i mulţumească bătrînului şi o să-l ajute cu bani, în ultimii ani ai vieţii... De altminteri, nici n-am pretenţia la cine ştie ce. Dacă o să-mi dea zece ruble de fiecare ordin de repartiţie, o să zic bogdaproste... Altfel, du-te de caută acul în carul cu fîn. Fără mine n-o să poată da de urmă la nimic!”

Romanul satiric Douăsprezece scaune a apărut în 1928.

Ca şi Ostap Bender, Varfolomei Korobeinikov e o născocire a celor doi autori: Ilia Ilf şi Evgheni Petrov.

Fostul şef al Arhivei ia în calcul revenirea capitalismului în Rusia.

Vor fi luat în calcul asta şi cei doi autori? Greu de răspuns.

Speranţa în revenirea capitalismului e una dintre temele satirice ale prozei lui Ilf şi Petrov.

Dacă ar fi trăit şi dacă ar fi fost români s-ar fi bătut Ilia Ilf şi Evgheni Petrov cu pumnul în piept că ei au profeţit Retrocedarea!

Şi că au găsit şi soluţia pentru a o face mai lesnicioasă.

Din România, fireşte, şi nu din Rusia. În cadrul interviului luat de mine ambasadorului rus în România, primul interviu dat de Excelenţa sa unui ziarist român, l-am întrebat cum stă Retrocedarea în Rusia, gîndindu-mă la cît din Rusia deţinea ţarul şi aristocraţia ţării.

Ambasadorul mi-a răspuns că-n Federaţia rusă nu s-a pus problema retrocedării.

De la Revoluţia bolşevică au trecut peste 7 decenii.

În aceste condiţii, toţi pretendenţii au murit.

Nu mai încape îndoială.

Ilf şi Petrov au vizat Retrocedarea din România!