"În perioada 15 septembrie 2021 – 16 noiembrie 2021, inculpatul
Despa Nicolae Răzvan, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins de la un
om de afaceri (martor în cauză) suma de 15.000 euro şi, după mai multe
„negocieri”, ar fi acceptat promisiunea sumei de 12.000 euro (plătibilă în două
tranşe), în legătură cu îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de
serviciu", transmite DNA.
Banii ar fi fost pretinşi în legătură cu un contract de achiziţie publică pe care omul de afaceri intenţiona să îl încheie cu Direcţia Naţională Anticorupţie în cadrul proiectului „Continuarea dezvoltării capacităţii tehnice a D.N.A în investigarea infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale U.E” cofinanţat de OLAF în cadrul programului Hercule III Technical Asistance.
Valoarea contractului este de 55.000 de euro, iar produsul achiziţionat ar fi fost o dronă, potrivit informaţiilor Adevărul.
"În contextul menţionat mai sus, la data de 16 noiembrie 2021, inculpatul Despa Nicolae Răzvan a primit de la omul de afaceri 30.000 de lei (echivalentul a 6.000 euro), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante", potrivit procurorilor.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
8 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
15 ani cu executare, fara eliberare conditionata. Sa lucrezi la DNA si sa iei spaga... uite de ce nu se vaccineaza romanii, uite de ce voteaza AUR romanii, uite de ce romanii se trateaza singuri acasa si mor ca prostii.
Incå o dovadå clarå de coruptie putredå in RO. O fi fost prima mitå din cariera lui?
...a stricat prețul colegilor...prea prost,prea ca la DNA...
ha , ha. ce dragut ! Structura anti-spaga e corupta !
E ceva de groaza tara asta. Se fura peste tot, de la cea mai amarata primarie la ministere. Nimic nu scapa, nu cred ca un bugetar se gandeste cum sa isi indeplineasca sarcinile de serviciu. Se gandeste cum sa mai fure ceva. Nu avem leac.
Vezi toate comentariile (8)