Stelian Ion, despre victimele infracţiunilor: „În special minorii trebuie să primească toată atenţa statului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Justiţiei Stelian Ion (dreapta), la reuniunea pe tema victimelor minore ale infracţiunilor. Imagine: Ministerul Justiţiei
Ministrul Justiţiei Stelian Ion (dreapta), la reuniunea pe tema victimelor minore ale infracţiunilor. Imagine: Ministerul Justiţiei

Victimele infracţiunilor, cu precădere minorii, trebuie să primească toată atenţia statului, a arătat ministrul Justiţiei Stelian Ion, miercuri, în cadrul unei reuniuni cu poliţiştii, psihologii şi asistenţii sociali care lucreză în domeniul combaterii abuzurilor asupra minorilor.

Reuniunea – la care a participat şi şeful MJ – a avut pe agendă aspecte ce ţin de formarea profesională şi specializarea celor care interacţionează cu victiimele, în special minorii abuzaţi şi face parte dintr-un proiect mai larg de adaptare a structurilor de poliţie la acest fenomen infracţional.

„Încă de la preluarea mandatului am urmărit să reorientăm atenţia statală şi către victime, cu precădere cele minore, nu doar către infractori.  Copiii reprezintă categoria cea mai expusă la riscul victimizării. Numeroase grupe de infracţiuni îi vizează în mod direct; trecerea printr-o astfel de traumă influenţează decisiv întreaga lor dezvoltare. Este încurajator că am făcut progrese în pregătirea măsurilor necesare pentru îmbunătăţirea protecţiei victimelor. Ne continuăm demersurile, în acord cu rolul asumat voluntar de coordonare şi intermediere a dialogului în domeniu”, a declarat Stelian Ion.

Ministrul Justiţiei Stelian Ion a participat la o nouă reuniune a Grupului de Lucru privind problematica victimelor infracţiunilor, anunţă MJ.

„Acesta are ca obiective identificarea şi implementarea măsurilor de îmbunătăţire a protecţiei victimelor infracţiunilor, pe baza cooperării între instituţiile cu responsabilităţi în domeniu. Discuţiile au avut ca punct central victimele minore ale infracţiunilor contra integrităţii şi libertăţii sexuale”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiţiei.

Potrivit sursei citate, la reuniune au participat reprezentanţi ai instituţiilor statului - Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Educaţiei şi Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” - ai mediului academic, precum şi ai organizaţiilor neguvernamentale.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite