Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Stenograme. Cătălin Cherecheş, edilul „pios“ din Baia Mare: „Ţi-ai vândut sufletul la diavol, eu sunt ăla. Să facem profit“

7
26 May 2016 19:46:44
Autor: Ionel Stoica
Cătălin Chereches foto ziarmm.ro
Cătălin Chereches foto ziarmm.ro

Una dintre cele mai inedite campanii electorale pentru alegerile locale are loc la Baia Mare, unde unul dintre favoriţii pentru Primărie este în arest. Cătălin Cherecheş, acuzat de luare de mită, le spune de după gratii băimărenilor că are încredere în Dumnezeu, deşi denunţătorului îi explica faptul că el este diavolul.

Primarul suspendat al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş (37 de ani), judecat pentru luare de mită, în formă continuată, îşi continua campania electorală pentru un nou mandat din spatele gratiilor. Asta deşi magistraţii Tribunalul Maramureş au decis marţi seară că nu sunt motive pentru ca edilul să fie cercetat în libertate. Decizia poate fi contestată.

Cherecheş se află în arest preventiv din 27 aprilie, iar pe 20 mai a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv. Cu toate acestea, el este susţinut pentru un nou mandat de UNPR şi UDMR. Campania electorală a acestuia se bazează pe scrisori trimise din arest, însoţite de fotografii de la diverse evenimente din trecut.

Practic, stafful său i-a respectat sms-urile pe care Cherecheş le-a trimis pe 26 aprilie, ziua în care procurorii DNA i-au organizat flagrantul. „Avem o problema cu DNA. Vezi cum comunici în presa dacă sunt probleme. Trimite la ziare cum crezi tu” sau „Orice se întâmplă, bagi campanie în fiecare zi până la capăt. Mă bazez doar pe tine”, le spunea Cherecheş celor din staff.

Şpaga, preferată Cash

Între timp, detalii inedite apar din rechizitoriul prin care edilul a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru corupţie. El a fost turnat de afaceristul Cristian Şpan. Acesta a declarat în faţa procurorilor că primarul Cherecheş i-ar fi propus în iulie 2014 să devină preşedintele Clubului Sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare (FCM Baia Mare). Primarul i-ar fi promis sprijin financiar, din fonduri publice, atât pentru achitarea datoriilor clubului de fotbal, cât şi pentru continuarea în bune condiţii a activităţii echipei de fotbal. În schimb, edilul i-ar fi pretins bani. Aşa ar fi dat, în trei rânduri, suma totală de 70.000 de lei.

Pe data de 14 aprilie 2016, pentru o altă tranşă de bani, edilul i-ar fi solicitat denunţătorului suma de 400.000 de lei, bani ce reprezentau mai mult de jumătate din sponsorizarea pe care o firmă comercială o făcuse anterior clubului. „Numai 100.000 pot să scot cash într-o zi”, se plângea Şpan.

„Să plăteşti 30.000 de lei la stat. Sa-l f...”

Potrivit interceptărilor, Şpan voia ca echipa de fotbal locală să promoveze, iar Cherecheş ar fi avut nevoie de bani, în perspectiva campaniei electorale. Pe 22 aprilie, Şpan i-a transmis lui Cherecheş că echipa are datorii la bugetul de stat: „Îmi trebuie cel puţin 80.000 de lei pentru deplasări şi arbitraje. Asta-i numai pentru deplasări şi arbitraje”. Reacţia edilului este dură: „Bine mă, asta-i altceva. Dar eu, pe de altă parte, n-aş omorî acum 10 miliarde pe prostii. Ştii? Şi nici n-aş plăti banii ăia la stat… Mă, mă doare sufletul să-mi bag p … mai departe. Să plăteşti 30.000 de lei la stat. Să-l f … în …. Hă? Nu, nu crezi?“.

În general, discuţiile dintre cei doi priveau pe de o parte solicitările lui Şpan, care voia fonduri pentru clubul de fotbal, şi reacţiile lui Cherecheş când i se cereau bani. „Pe mine mă interesează să fac ceva cu echipa asta. Că m-am implicat, că mi-am băgat sufletul acolo, că mi-am băgat banii acolo, da până la urmă banii vin şi se duc”, susţinea Şpan. Însă reacţia lui Cherecheş era simplă: „Ţi-ai vândut sufletul la diavol”. „Care-i diavolul, arată-mi-l?”, a întrebat o dată afaceristul. „Eu sunt ăla”, a venit scurt răspunsul edilului. „Tu eşti? Da, da nu mi l-am vândut”, s-a ţinut tare Şpan. „Eu consider că ţi l-am cumpărat, aşa că nu contează ce crezi tu. Contează ce credem noi… Şi dacă tot ţi l-am cumpărat, avem pretenţia că-l putem vinde şi mai departe să facem profit”, a continuat cinic primarul.

Ţinta: trustul Media

Procurorii DNA mai arată că pentru a propune Consiliului local susţinerea financiară a FCM Baia Mare cu suma de 1.000.000 lei-1.200.000 de lei, Cherecheş i-ar fi pretins lui Şpan să cesioneze pe numele unei persoane ce urma să fie indicată de el societatea Centrul Regional Media SRL. Firma este controlată de tatăl preşedintelui clubului de fotbal, Ilie Vasile Şpan, şi deţine licenţe de televiziune, un post TV, un post de radio şi site-ul eMaramureş.

„Parteneriatul corect este, din punctul meu de vedere, pe mine mă interesează două lucruri: E.MM plus … (vorbeşte în şoaptă) … atât. Licenţele, nu mă interesează altceva. Astea două. Nu scule, nu altceva, nici măcar E.MM-ul nu mă interesează, mă interesează să mă duc strict pe zona asta, atât. Ca să nu pierd trei săptămâni că atâta îmi trebuie, aici o rezolv rapid, că aicea îs acoperit pe  jumătate din România acum”, explica ce voia primarul. „Da bun. Pe radio şi pe TV ce faci? Hai că TV e OK. Da’, pe radio, ce faci?”, întreba Şpan. Edilul spunea că unul dintre oamenii săi de încredere se va ocupa: „Pe radio, este Coardă, care se va ocupa de radio, pleacă de la primărie şi caută slujbă de radio”.

„Nu o să vadă niciun leu, niciodată”

Deoarece problemele salariale se acutizau la clubul de fotbal şi erau întârzieri cu plata acestora şi a altor taxe, jucătorii au reacţionat într-un stil propriu. Atunci când FCM Baia Mare a avut un meci cu Gaz Metan Mediaş, fotbaliştii au ieşit la meci cu tricouri inscripţionate cu menţiunea „Cherecheş şi Şpan ne-aţi minţit încă un an”. Primarul a fost vizibil nervos. „Da vreau, ştiu şi cine le-o dat alea. O fost nişte tricouri date de cineva. Cine le-a scris alea, toate tricourile, acelaşi scris? Deci din partea mea să le spuneţi, să le spui «Să-mi sugă p… (înjură –n.r.)». Şi de acuma de la mine ei nu o să vadă niciun leu, niciodată”, a fost reacţia edilului.

Flagrantul care i-a adus cătuşele

Pe 26 aprilie, procurorii DNA au organizat flagrantul. Şpan i-a dat lui Cherecheş, în biroul primarului, suma de 30.000 de lei. Afaceristul a pus banii pe un dulap. Potrivit înregistrării ambientale, prima grijă a lui Cherecheş a fost de a scoate banderolele bancare cu care erau legate teancurile de bani. „În viaţa ta să nu mai foloseşti…ă…din astea”, a spus primarul. „Păi numai cât am apucat să mă duc la bancă”, a reacţionat Şpan. Cherecheş i-a dat banderolele afaceristului, care, la rândul său, după flagrant le-a dat procurorilor DNA. Deşi a fost înregistrat şi prins în flagrant, primarul a negat toate acuzaţiile aduse de anchetatori în acest caz, şi susţine că este nevinovat. Banii, cei 30.000 de lei, pe care i-a primit, ar fi reprezentat o datorie pe care Şpan o
avea la el: „Am încredere în justiţia din România, dar în primul rând am încredere în voi, băimărenii mei, în Dumnezeu şi în mama”, a scris din arest, în ultimul mesaj adresat electoratului, Cherecheş.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

cioian ioian
27.05.2016, 04:26:02

Felul în care se poartă în particular ,și tot odată modul de adresare către unele persoane ,sau despre persoane pe care nu le agrează și care nu-i satisfac unele nevoi personale ,acest individ CHIAR merită să stea cîțiva ani la ,o ,,odihnă,, bine meritată.Este tînăr frumușel numai bun ca trufanda pentru băieții veseli din anturajul unde va intra,î-și merită soarta,și din păcate sînt f.f.f..... mulți ca și el în această ȚARĂ.

+2 (4 voturi)
Aron Deleanu
27.05.2016, 06:53:58

Vorbește urît,porcos cu toată lumea deși provine dintr-o familie de intelectuali.Îi plac paharul, ierburile și banii.

+1 (3 voturi)
mihai ion
27.05.2016, 12:21:00

Bamarenii sunt toti ca el ;)

-1 (1 vot)
victor viorel antonescu
27.05.2016, 13:12:42

Chiar asa?Inteligentule!Cum ai ajuns la concluzia asta?

+1 (1 vot)
Aurel Paun
27.05.2016, 12:59:17

Toti alesii Statului si majoritatea celorlalti demnitari depun un juramant la inceputul mandatului in care printre alte angajamente jura ca va avea un comportament moral si ca va respecta cu strictete legile Statului. In realitate constatam ca foarte multi alesi (parlamentari, pimari, consilieri, etc.) si chiar demnitari, desi sunt condamnati definitiv cu suspendare, trimisi in judecata sau cercetati penal sau civil, "uita" ce au jurat si-si continua activitatea sub pretextul "prezumtiei de nevinovatie", nemaivorbind de comportamentul moral. Intrebarea care se pune este: Dece se mai depune juramantul, daca cei care nu-l respecta nu sunt trasi la raspundere si cine trebuie sa-i traga la raspundere in acest caz??!

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (7)

Modifică Setările