Stroe a fost o victimă colaterală. Lista celor responsabili e mai lungă: Nicolăescu, Duşa, Oprea şi Ponta

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Demisia ministrului Radu Stroe, în urma tragediei aviatice produse luni în Munţii Apuseni, este binevenită. Deşi nu are nimic de-a face cu onoarea, aşa cum o motiva dumnealui, fiind cauzată mai degrabă de nevoia Guvernului USL de a servi opiniei publice un ţap ispăşitor. Unul mai înalt decât al şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), demisionar la rândul său.

Pentru a stabili responsabilităţile politice în aceste caz, trebuie să vedem însă care sunt instituţiile implicate şi care este legislaţia în astfel de situaţii.

1.    Zborul de luni era organizat de Agenţia Naţională de Transplant, instituţie aflată, conform Legii 588/2004, în subordinea Ministerului Sănătăţii. Acesta trebuia să asigure condiţiile necesare pentru desfăşurarea zborului în condiţii de siguranţă. Responsabil - ministrul Eugen Nicolăescu.
2.    Aurelia Ion, tânăra decedată în acest accident, alături de pilotul Adrian Iovan, era studentă la Institutul Medico-Militar, având gradul de ofiţer al Armatei Române. Deşi legislaţia este confuză în acest domeniu, Ministerul Apărării Naţionale are ca atribuţii căutarea şi salvarea persoanelor sau acordarea de asistenţă medicală în situaţii de urgenţă, conform unei anexe la Hotărârea de Guvern 2288/2004. Responsabil – ministrul Mircea Duşa.
3.    Ministerele sunt coordonate de unul dintre viceprimminiştri, conform Ordonanţei de Urgenţă 96/2012, prin care a fost reorganizată structura Guvernului. Două dintre acestea – Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Apărării Naţionale – se află în responsabilitatea viceprimministrului Gabriel Oprea.
4.    Nu în ultimul rând, unul dintre principalii responsabili în cazul tragediei aviatice  este însuşi premierul Victor Ponta. În seara zilei de luni, la ora 21.21, dumnealui anunţa în direct la postul B1 TV că victimele au fost găsite, deşi la faţa locului nu ajunsese în momentul respectiv decât un pădurar, conform raportului întocmit de autorităţi. Mai mulţi membri ai echipelor de salvare au declarat ulterior că, în urma acestui anunţ, au fost tentaţi să renunţe la căutare. În fapt, transportul victimelor către ambulanţe a început abia la ora 22.05.


Din toate aceste motive, demisiile ministrului de interne, şefilor de la ISU şi ROMATSA nu sunt suficiente. Lista celor responsabili e mai lungă şi ei trebuie să plătească pentru incapacitatea de a gestiona un astfel de eveniment. Înainte ca o tragedie mai mare să se producă!
 
 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite