Eveniment

articolul anterior articolul urmator

UPDATE Studenţii, asociaţiile de consumatori şi sindicatele Romatsa se alătură protestului #şieu faţă de lipsa autostrăzilor în România

2
13 Mar 2019 15:20:51
Autor: Laurenţiu Sirbu
Protest faţă de lipsa autostraăzilor din România
Protest faţă de lipsa autostraăzilor din România

Studenţii vor să formeze o autostradă umană, vineri, de la ora 15.00, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, pentru cel puţin un sfert de oră. În acest mod, Uniunea Studenţilor din România (USR) şi Forumul Tinerilor din România (FTR) se alătură iniţiativei #şieu iniţiate de omul de afaceri sucevean Ştefan Mandachi pentru autostrăzi în România. Alături de asociaţia consumatorilor şi-a anunţat susţinerea pentru protest şi Dan Voiculescu.

Studenţii susţin că pe 15 martie 2019, de la ora 15:00, se vor afla în Piaţa Universităţii din Bucureşti, unde pentru 15 minute vor forma o „autostradă umană”, alăturându-se astfel protestului naţional cu privire la lipsa autostrăzilor din România.

"Vrem să tragem un semnal de alarmă! Nu mai acceptăm şi nu mai vrem să funcţionăm pe principiul "merge şi aşa", trăim în secolul vitezei! Şi nu vorbim doar despre viteza de pe şosele, vorbim de tehnologia şi ştiinţa care avansează în fiecare secundă! Avem nevoie de educaţie de calitate, de autostrăzi, de spitale performante, avem nevoie de un cadru sustenabil în care generaţia noastră să construiască! Susţinem astfel orice acţiune ce se desfăşoară într-un mod vizibil şi civilizat. #Şinoi, tinerii, viitorul acestei ţări, vrem autostrăzi!", se arată într-un comunicat dfe presă al celor două asociaţii.

USR şi FTR îi invită şi pe toţi elevii, studenţii şi tinerii din România să se alăture mişcării #şieu şi chiar dacă nu pot să ajungă în Piaţa Universităţii să ia o pauză de la activităţile curente timp de 15 minute.

Dan Voiculescu se alătură protestului pentru construcţia de autostrăzi

Dan Voiculescu, om de afaceri care deţine postul pro-Putere Antena 3, a anunţat că susţine protestul privin construcţia de autostrăzi, iniţiat de omul de afaceri sucevean Ştefan Mandachi.

Acţiunea unui tânăr antreprenor român de a turna, demonstrativ, un prim metru de autostradă în Moldova este încă o dovadă a creativităţii excepţionale a acestei naţiuni. Dincolo de firescul impact mediatic, demersul lui Ştefan Mandachi demonstrează simplu şi eficient că avem doar limitele pe care le acceptăm.De exemplu, Domnul Mandachi nu a acceptat că în Moldova nu se pot construi autostrăzi şi a făcut ceva concret care, mai devreme sau mai târziu, va determina o schimbare de fond. Avem, din fericire, multe alte exemple de antreprenori români care creează valoare adăugată pentru ei şi pentru România.Investiţiile în infrastructură sunt esenţiale. Susţin demersul simbolic de a ne opri 15 minute, pe 15 martie 2019, pentru a sublinia necesitatea de a nu mai rămâne mereu blocaţi pe o reţerea rutieră depăşită. Sunt convins că, în aceeaşi zi, toţi cei care înţeleg importanţa fiecărui minut muncit, vor recupera această pauză“, a scris Dan Voiculescu, într-un articol pe blog-ul său. 
 
Omul de afaceri Dan Voiculescu controlează Antena Grup, posturi TV favorabile actualei Puteri. În trecut, pe vremea când avea conducea indirect şi Partidul Conservator, Dan Voiculescu a fost unul dintre marii susţinători ai USL. 

Sindicaliştii de la Romatsa, susţin protestul prin banderole albe

Sindicaliştii de la Romatsa, companie care asigură serviciile de trafic aerian, anunţă că susţin protestul din 15 martie organizat în cadrul campaniei România vrea autostrăzi.

”ATSR – Sindicatul Salariaţilor din ROMATSA susţine normalitatea şi se alătură acţiunii din data de 15 martie, ora 15.00, pentru 15 minute, prin purtare de banderole albe. Prin normalitate întelegem: susţinerea construirii de autostrăzi şi de şosele la standarde EUROPENE, susţinerea profesorilor, susţinerea medicilor, susţinerea specialiştilor din toate domeniile de activitate, susţinem dezvoltarea prin şi pentru o viaţă normală bazată pe muncă şi răsplată, susţinem promovarea pe merite.

Susţinem crearea unei economii sănătoase, susţinem independenţa sistemului juridic, susţinem confiscarea averilor celor care nu pot dovedi provenienţa acestora, susţinem construirea de spitale şi şcoli la standarde EUROPENE, susţinem adoptarea urgentă de măsuri pentru oprirea plecării tinerilor din ţară. Susţinem acum şi pe viitor toate cele de mai sus, până nu este prea târziu, pentru că direcţia în care ne îndreptăm ne îndepărtează de valorile comune ale Uniunii Europene”, se arată în comunicatul Romatsa

Asociaţia InfoCons se alătură protestului

Asociaţia pentru protecţia consumatorului, InfoCons a anunţat că se alătură protestului #Şieu, cerând oamenilor să nu mai achiziţioneze niciun produs în data de 15 martie, timp de 15 minute. „15 Martie, sarbatorim Protectia Consumatorilor la nivel mondial, dar cred ca ar trebui sa sarbatorim zilnic, printr-o protecţie sporita a noastra, a fiecaruia, si sa luam atitudine de cate ori vedem ca drepturile noastre nu ne sunt respectate,” a transmis Sorin Mierlea, Presedinte InfoCons.

„Sa spunem stop la: produse agroalimentare  de calitate indoielnica; Produse alimentare cu mute E-uri;
produse cu dublu standard; preturi ca in Vest , calitate ca in Est ; avem preturi in EURO dar salarii in RON; servicii aproape inexistente pentru persoanele cu dizabilitati; Contracte bancare cu multe clauze abuzive; medicamente cu multe E-uri; produse agroalimentare cu foarte mult zahar si sare ; facturile la telefonia mobila crescute chiar daca acestea sunt in EURO; preturi mari la energie electrica si gaze naturale; intelegeri dovedite intre:  Agentiile de turism, retelele de magazine, toate in detrimentul consumatorilor; nesiguranta cu privire la calitatea produselor. Nu intotdeauna ce este mentionat pe eticheta se regaseste real si in produs; alimente contaminate cu Lysteria, pesta porcina, fipronil, etc; controalele autoritatilor nu sunt facute publice privind operatorii economici verificati; Publicitate inselatoare pentru produse si servicii; Telefonul consumatorilor care nu functioneaza in week-end si dupa ora 16:00, perioada in care consumatorii ar avea nevoie de sprijin; Nu stim ce contin tigarile si dispozitivele de tutun, avand in vedere ca exista o legislatie prin care aceste informatii trebuie sa fie publice si transparente pentru consumatori; Informatiile din facturile la energie electrica si gaze naturale sunt intr-un limbaj tehnic, neaccesibil consumatorilor; Facturi la energie electrica si gaze naturale cu costuri mari ca in Vest, dar calitatea gazului lasa de dorit iar energia electrica are fluctuatii mari si strica aparatele electrocasnice; A scazut TVA-ul la unele produse agroalimentare , dar totusi acestea s-au scumpit; Produse false care inseala consumatorul, dar sunt clasificate ca si neconforme pentru ca agentii economici sa plateasca doar o amenda; Se incearca o crestere a amenzilor in loc sa fie inchise firmele care inseala consumatorul; Se fumeaza in spatiile publice inclusiv in institutiile publice fara sa se ia masuri; Exista multe cladiri publice care nu detin autorizatie de functionare; Etichetele produselor cosmetice au mentionate ingredientele in alta limba ; Platim servicii de salubritate, taxe si impozite , dar firmele de salubritate nu isi fac datoria; IFN-uri cu dobanzi colosale”, este lunga listă cu probleme ce, în opinia InfoCons se confruntă consumatorii din România.

„Macar in aceasta zi sa fim uniti si sa fim cu adevarat consumatori activi  sa ne aparam drepturile si sa putem schimba ceva”, se arată în concluzia comunicatului citat.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Voluntat Solis
13.03.2019, 15:31:50

Degeaba. Sa faca 10000 de greve. Bani nu sunt pentru autostrazi in Moldova. Bani sunt doar pentru Bucuresti si Ardeal.

rusnac basarabean troll
14.03.2019, 09:04:41

Care " lipsa " , boilor ? Bucuresti Constanta , 202 km , ce e ? Nadlac Margina ( est de Lugoj ) - 140 km , ce e ? Sibiu Deva , 140 km , ce e ? Avem 800 kilometri de autostrazi si 150 in lucru , tontilor ! Iar kilometrul de autostrada costa 6 milioane de euro !