STUDIU EUROPEAN Peste jumătate din studenţii români au plagiat, fie în mod deliberat, fie neintenţionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai mult de jumătate dintre studenţii români au lucrări plagiate, arată un studiu
Mai mult de jumătate dintre studenţii români au lucrări plagiate, arată un studiu

Mai mult de jumătate dintre studenţii din România consideră că au lucrări plagiate, arată un studiu derulat la nivel european. Din cei 400 de participanţi la studiu, 52% au declarat că au plagiat fie în mod deliberat, fie neintenţionat.

De asemenea, studenţii, membrii personalului didactic, precum şi conducerile universităţilor şi ale facultăţilor din România au fost întrebaţi de modul în care înţeleg plagiatul, dar şi ce fel de experienţe au avut legat de acest subiect.
 
Concluziile studiului, care face parte din proiectul Impactul politicilor legate de plagiat asupra învăţământului superior din Europa (IPPHEAE) vor fi prezentate săptămâna viitoare, în cadrul unei conferinţe de două zile care va fi găzduită între 12 şi 13 iunie de Universitatea Mendel din Brno, Republica Cehă.

„Studiile anterioare arată că plagiatul este o problemă globală gravă şi că unele ţări sunt mai active decât altele în combaterea acestei probleme. Rezultatele vor fi puse la dispoziţia universităţilor şi facultăţilor din întreaga lume şi ar putea influenţa strategia educaţională internaţională”, a declarat Gill Rowell, consilier academic pentru Turnitin, liderul în domeniul plagiatului şi verificării originalităţii pentru instituţiile de învăţământ din întreaga lume.

Conferinţă europeană pe tema plagiatului

Evenimentul central al conferinţei  din Brno va fi o dezbatere ai cărei protagonişti vor fi Jude Carroll şi Debora Weber-Wulff, ambii cu notorietate în domeniul studierii plagiatului.

Dr.  Weber-Wulff colaborează regulat cu VroniPlag Wiki unde au fost expuse cazuri de plagiat ce implicau persoane de rang înalt, printre care şi ministrul educaţiei din Germania, Annette Schavan, care plagiase părţi din propria teză de doctorat.

Pe de altă parte, Jude Carroll are o experienţă de lucru de peste zece ani în întreaga lume, studiind şi susţinând iniţiativele de combatere a cauzelor care stau la baza plagiatului.

„Nu există niciun dubiu că susţinerea acordată de Debora în vederea denunţării plagiatului a fost foarte eficientă în punerea în lumină a acestuia în faţa comunităţii internaţionale. Eforturile lui Jude au influenţat puternic  felul în care multe dintre universităţile din Marea Britanie tratează cazurile de încălcare a integrităţii academice. Abordările lor foarte diferite vor produce o dezbatere animată dar prietenoasă”, a explicat Irene Glendinning, investigatorul principal din proiect.

Plagiatul primului-ministru al României, Victor Ponta, ajuns în revista Nature

Premierul Victor Ponta a fost acuzat prima oară de plagiat pe 18 iunie, anul trecut, de revista „Nature” care susţinea la acea vreme că a accesat documente ce ar arăta faptul că mai mult de jumătate din teza de doctorat privind Curtea Penală Internaţională a lui Victor Ponta, ar conţine texte copiate.

Potrivit revistei Nature, documentele au fost puse la dispoziţie de o sursă care nu a dorit să nu fie identificată. Documentele ar indica faptul că mai mult de jumătate din teza de 432 de pagini a lui Ponta,  pe tema funcţionării Curţii Penale Internaţionale, reprezintă texte copiate. Mai mult, teza a fost republicată cu modificări nesemnificative ca o carte propriu-zisă, apărută în limba română în anul 2004 şi formează, de asemenea, baza pentru o altă carte din 2010.

De asemenea, pe 21 mai 2013, procurorii Parchetului General au decis neînceperea urmăririi penale faţă de Victor Ponta în dosarul în care acesta era acuzat de plagiat, în urma cercetărilor stabilind că fapta nu există. Denunţul la Parchetul instanţei supreme în acest caz a fost făcut în 22 august 2012, de către Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Minel Augustin Ofiţeru.

Denunţătorii au susţinut că, din cele 292 de pagini ale lucrării „Răspunderea în dreptul internaţional umanitar”, publicată de Editura Universul Juridic în 2010, lucrare care îi are ca autori pe Victor Ponta şi Daniela Coman, „un număr de 113 pagini nu constituie o operă de creaţie originală proprie, ci reprezintă o însuşire frauduloasă a produsului de craţie intelectuală a patru autori”.

Pe aceeaşi temă:

Parchetul General a decis: premierul Victor Ponta nu va fi urmărit penal pentru plagiat pentru că fapta nu există

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite