SUA şi România semnează un pact de cooperare în domeniul Apărării în regiunea Mării Negre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficiali români şi americani au încheiat un acord în vederea consolidării Apărării aeriene şi maritime a NATO la Marea Neagră şi înfiinţării unei brigăzi terestre care va fi condusă de către români, a anunţat Mark Toner, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

"În baza unor succese ca finalizarea instalaţiei în domeniul Apărării antiaeriene de la Deveselu, cei doi parteneri vor coopera împreună şi în cadrul NATO în vederea implementării rapide şi integrale a angajamentelor asumate la Summitul de la Varşovia până în 2017", declară Toner într-un comunicat citat de portalul rus Sputnik.

Membrii Alianţei Nord-Atlantice au convenit, între altele, la Summitul NATO de la Varşovia, să înfiinţeze o brigadă multinaţională sub conducerea României şi să efectueze antrenamente comune ale forţelor aeriene şi maritime, potrivit comunicatului final al reuniunii.

Ei au subliniat, de asemenea, asupra dezvoltării rezervelor de gaze naturale de la Marea Neagră şi conectării în acest sens între România, Bulgaria, Ungaria, Austria şi Republica Moldova.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite