Eveniment

articolul anterior articolul urmator

SUV-ul Puma care va fi produs la Craiova, prezentat de Ford la salonul auto de la Frankfurt. Americanii lansează şi mai multe modele electrice VIDEO FOTO

1
10 Sep 2019 13:59:14
Autor: Valentin Bolocan
Ford Puma
Ford Puma

Ford prezintă la Frankfurt noul Puma, SUV-ul care va fi produs la Craiova şi care va fi  disponibil pe piaţă începând din decembrie 2019. Compania americană a lansat şi mai multe vehicule electrice.

Americanii de la Ford mai fabrică la uzina de la Craiova SUV-ul de clasă mică Ford EcoSport şi motorul EcoBoost, după ce, în 2017, au renunţat la producţia monovolumului B-Max.
"Puma va intra în vânzare la finalul acestui an şi va fi produs în condiţii excepţionale de calitate şi profesionalism la uzina Ford din Craiova, în urma unei investiţii începute în anul 2008, care astăzi totalizează aproape 1,5 miliarde de euro", au anunţat reprezentanţii Ford la începutul anului.
Potrivit sursei citate, Puma se alătură unei game în expansiune de SUV-uri şi crossovere Ford la nivel european, aceasta incluzând Fiesta Active, Focus Active, EcoSport, Kuga, Edge şi noul Explorer Plug-in Hybrid.
 
 
"SUV-urile reprezintă acum mai mult de 20% din vehiculele comercializate de Ford în Europa. Vânzările de SUV-uri Ford au crescut în 2018 la nivel european cu peste 19 procente", mai spun reprezentanţii Ford.
 
 
Modelul Puma Titanium X va fi lansat la Frankfurt, fiind echipat cu tehnologii standard care sunt de obicei rezervate limuzinelor. Acesta oferă huse detaşabile pentru scaune, scaune cu masaj lombar şi încărcare wireless pentru smartphone-urile compatibile.
 
Modelele electrice
 
Printre vehiculele electrificate prezentate acum la Frankfurt se numără noile SUV-uri Kuga Plug-In Hybrid şi Explorer Plug-In Hybrid, precum şi noul Tourneo Custom Plug-In Hybrid, noul crossover compact Puma EcoBoost Hybrid şi noul Ford Mondeo Hybrid Wagon, arată economica.net
 
Noul SUV electric al Ford inspirat de modelul Mustang va fi lansat în 2020, cu o autonomie pur electrică estimată de 600 km, calculată prin intermediul procedurii World Harmonised Light Vehicle Test Procedure (WLTP), şi cu capacitate de încărcare rapidă.
 
În total, Ford intenţionează să lanseze opt vehicule electrificate anul acesta, care vor conduce la vânzarea a un milion de vehicule Ford de acest gen în Europa până la sfârşitul anului 2022. Alte 9 vehicule sunt planificate pentru a fi lansate până în 2024.
 
 
 
 
 
 
     

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

foarte atent
10.09.2019, 18:24:48

Ford are 2 clase peste Renault !!