Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Svetlana Serghei, femeia care se dădea drept medic estetician, plasată sub control judiciar de către procurori

11
4 Dec 2020 11:41:43
Autor: Ionuţ Mureşan
Svetlana Serghei, fals medic estetician. Imagine: Facebook / Russian Lips by Dr. Lana
Svetlana Serghei, fals medic estetician. Imagine: Facebook / Russian Lips by Dr. Lana

Falsul medic estetician Svetlana Serghei, o femeie care practica ilegal chirurgia estetică într-un cabinet din Bucureşti,a fost plasată sub control judiciar, alături de soţul ei, care o sprijinea în activitatea infracţională, potrivit surselor „Adevărul”. Cazul „Dr.Lana” este aproape identic cu cel din 2019 al italianului Matteo Politi, care „punea sâni” bucureştencelor, fără a avea studii de specialitate.

Matteo Politi a fost trimis în judecată şi îşi aşteaptă sentinţa penală pe 14 decembrie 2020.
 
Svetlana Serghei a fost reţinută de procurorii Parchetului de pe lângă Jucecătoria Sectorului 2 pentru infracţiunile de înşelăciune şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.
 
Femeia, care se prezenta în mediul online drept „Dr. Lana”, practica estetica facială într-un cabinet, fără  a avea acest drept.
 
„La data de 03.12.2020, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, pune în aplicare 3 mandate de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi judeţul Constanţa, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activitati”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.
 
Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că o femeie, care ar pretinde că este medic, efectuează intervenţii chirurgicale minim invazive în domeniul estetic.
 
„Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că persoana în cauză, fără drept de liberă practică pe teritoriul României, cu sprijinul unor alte persoane, ar fi închiriat spaţii de tip cabinet medical, în care efectua proceduri de microchirurgie estetică”, se arată în comunicat.
 
Pe pagina de Facebook a cabinetului unde opera „Dr. Lana” au început să curgă mesajele. Pagina se numeşte „Russian Lips_by Dr. Lana”.
 
„Nu doar un fals estetician , ci şi un fals stomatolog! Dar e şocant e că probabil nu i se va întâmpla nimic exact cum nu i s-au întâmplat nici italianului...”, scrie Judy Florescu.
 
„La multi ani «dr.» Lana (de puşcărie). :)Pupi”, scrie Maria Luminiţa.
 
Svetlana Serghei publica pe pagina de Facebook imagini şoi filmuleţe din timpul intervenţiilor chirurgicale. În imagini apar femei cu buzele augmentate, retuşate sau injectate cu diverse substanţe.
 
„Tehnică de injectare dr Lana...volum plus contur....1,5 ml acid hialuronic plus set 4 fire Screw Lips... (recomand 2 şedinţe : prima 1 ml. + fire...a doua retus 0.5ml). Rezultat Spectaculos. Preţul în funcţie de acidul ales 149 sau 199 euro /1 ml”, este unul dintre mesajele pe care le posta Svetlana Serghei.
 
 

Matteo Politi, italianul care punea silicoane fără nicio garanţie

Reţinerea Svetlanei Serghei, fals medic estetician, vine la un an de la reţinerea, arestarea şi eliberarea altui escroc care practica fără drept acestă profesie. 
 
Matteo Politi a fost trimis în judecată pe data de 20 ianuarie 2020 de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 (PJS1), el fiind acuzat că a exercitat fără drept profesia de doctor şi a indus în eroare mai multe persoane, pe care le-a operat. Italianul se ocupa cu preponcerenţă de augmentarea sânilor. 
 
Potrivit oficialilor din PJS1, italianul este acuzat de înşelăciune în formă continuată şi simplă şi de exercitarea fără drept a profesiei de doctor.
 
Matteo Politi a fost arestat preventiv şi eliberat după câteva luni, fiind pus sub control judiciar, în aşteptarea primului verdict. Nici până acum italianul nu a primit o sentinţă, o pronunţare în acest caz fiind amânată de 3 ori. Judecătoria Sectorului 1 este aşteptată să se pronunţe în data de 14 decembrie. 
 
În rechizitoriul procurorilor se notează că, începând din martie până în decembrie 2018, falsul medic ar fi operat 19 paciente, în cadrul clinicii la care lucra din Municipiul Bucureşti.
 
Conform sursei citate, în aceeaşi perioadă, bărbatul a indus în eroare nouă persoane cu privire la calitatea sa de medic specialist în chirurgie plastică, pe care le-a operat şi a primit, în schimb, sumele de 13.880 de lei şi 10.150 de euro.
 
Totodată, notează organele de urmărire penală, în septembrie 2018, Politi a păcălit alte două persoane, respectiv doi medici, cărora le-a spus că în scurt timp va fi proprietarul unei clinici, deşi ştia că acest lucru nu se poate întâmpla. Italianul i-a determinat pe cei doi doctori să încheie un contract de prestări servicii cu o firmă, al cărui administrator era, încasând suma de 13.896 de lei. Banii reprezentau chiria pentru trei luni de utilizare a cabinetului din cadrul acelei clinici.
 
Mai mult, în martie 2018, individul a determinat trei funcţionari de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti, care au falsificat mai multe înscrisuri, atestând în fals că italianul are calitatea de doctor şi dreptul de a practica aceasta profesie pe teritoriul României, eliberându-le coduri de parafă în baza unor dosare incomplete.
 
Acuzaţiile nu se termină aici, pentru că procurorii au stabilit că Politi a determinat şi funcţionat din Ministerul Educaţiei să îi recunoască diploma de licenţă, pe care o avea de la Universitatea din Priştina, deşi documentul acela era fals.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

11 Comentarii

Mos Tagarta
4.12.2020, 11:54:28

Si alaturi de Dr. Lana si sotul...niste directori din DSP nu dau si ei cu subsemnatul? Ca parca mai aveam si noi organe impotente care mai dadeau autorizatii, mai controlau, mai avizau... Sau sunt in campanie electorala?

+3 (3 voturi)
Gherghisan Comandor
4.12.2020, 12:56:46

Fara DSP ! Ei nu stiau nimic.

-6 (6 voturi)
Ludwig
4.12.2020, 13:26:23

Nu o sa pateasca nimic ...Nici acel medic fals italian plastician Matew Mode ce dadea interviu la tv zilele trecute. Sau aceea ginecolaga Barsan ce opera la spitalul ilfov si avea doar 8 clase ea nereusind sa termine scoala de ucenici. In mod normal trebuiau toti 20 de ani minim...

-1 (5 voturi)
Bibi Loi
4.12.2020, 12:11:39

Buze augmentate? Augmentare de creier nu facea? Puteati incerca.

-8 (8 voturi)
Serban Mihaila
4.12.2020, 13:31:30

Rusoaica ....

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (11)

Modifică Setările