Tatăl unui tânăr mort după incendiul de la Colectiv: „S-au judecat vinovaţii, dar nu şi  moartea de după. Justiţia refuză să scoată la lumină mizeria din sănătate”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos
FOTO: Inquam Photos

Eugen Iancu, tatăl lui Alexandru Iancu (22 de ani), care a murit din cauza infecţiilor nosocomiale la trei săptămâni după incendiul de la clubul Colectiv, susţine că până acum au fost judecaţi şi pedepsiţi doar cei vinovaţi pentru producerea tragediei, dar încă nu au fost judecaţi şi cei care se fac vinovaţi pentru decesele celor răniţi şi trataţi apoi în spitalele din România.

„S-a terminat, ce mai vreţi? De ce a fost arestat Piedone? Dar pompierii de ce sunt arestaţi? Condamnările sunt prea mici, meritau puşcărie pe viaţă. De ce nu este condamnat Bănicioiu? Dar Arafat de ce nu a fost judecat? Cu ce au greşit domnule? Ăia s-au dus să bea şi să se drogheze în văgăuna aia. Curg întrebările, curg răspunsuri, toată lumea judecă, toată lumea afirmă, aproape nimeni nu ştie, nu se informează dar ne place să ne auzim”, a scris Eugen Iancu, luni, într-o postare pe Facebook.

Eugen Iancu susţine că „s-au judecat şi pedepsit vinovaţii pentru izbucnirea incendiului cauzator de moarte şi răni care au dus la invaliditate, la incapacitate de muncă, la zile, luni, ani de tratamente, operaţii şi nu în ultimul rând la moarte”.  „Ce nu s-a judecat? Moartea de după. Atunci când umpli spitalele bucureştene cu 180 de arşi, iar tu, Guvern al României, îţi chemi specialiştii in medicină de urgenţă şi in tratarea arsului iar deciziile pe care le iei ucid, este necesar să explici în justiţie de ce ai luat acele decizii", a mai afirmat bărbatul. 

Justiţia refuză un proces care să vindece România

În opinia sa, nişte specialişti adevăraţi, oneşti care ar fi acţionat profesionist, cu gândul la salvarea victimelor, recunoscând incapacitatea de a trata, de a izola, de a caza un mare ars în condiţii de siguranţă maximă în Bucureşti, ar fi luat decizii salvatoare iar acum nu s-ar teme de un proces.

„Nişte profesori-academicieni cu adevărat profesionişti nu ar avea nevoie de intervenţii care să împiedice un proces, nu ar avea nevoie de colegii lor, alţi specialisti, de data asta de la INML şi nici de colegii lor, tot specialişti, de la DSP care să le acopere gafele. (...) În România justiţia, influenţată de relaţii, prietenii, obligaţii, politic şi servicii (cine nu are nevoie de un medic) refuză anchete şi un proces care să scoată la lumină mizeria din sănătatea românească, un proces care să vindece România”, a mai punctat Eugen Iancu.

Curtea de Apel Bucureşti a dat sentinţa finală în dosarul „Colectiv”, pe 12 mai, după ce judecătorii au amânat decizia de mai multe ori, invocând complexitatea dosarului. Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la 4 ani, în timp ce patronii clubului au primit între 6 şi 11 ani de închisoare.

    

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite