Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Teodor Meleşcanu, reclamat la Parchetul General după ce şi-a numit fiul vitreg consul general la Strasbourg

6
12 Sep 2018 20:46:59
Autor: News.ro
Parchetul General a deschis un dosar penal in rem în cazul ministrului de Externe Teodor Meleşcanu, care şi-a numit fiul vitreg consul general la Strasbourg
Parchetul General a deschis un dosar penal in rem în cazul ministrului de Externe Teodor Meleşcanu, care şi-a numit fiul vitreg consul general la Strasbourg

Parchetul General a descihs un dosar penal in rem pentru infracţiuni de abuz în serviciu şi conflict de interese în cazul ministrului de Externe Teodor Meleşcanu, în urma unei plângeri penale depuse împotriva acestuia de către Bazil Popovici, fost ambasador al României în Maroc şi Portugalia, care a reclamat că nu a fost numit în postul de consul la Strasbourg deşi a câştigat un concurs în decembrie 2016, scrie G4Media.

„Selectarea subsemnatului pentru postul de la Strasbourg s-a făcut pe baza unor criterii foarte clare: experienţă, proiect de misiune, cunoaşterea mediului cultural, lingvistic, economic şi politic al ţării de reşedinţă (…) Nominalizarea subsemnatului pentru Strasbourg nu s-a făcut printr-un act de voinţă guvernamentală (sau ministerială) şi nici pe criterii politice, deoarece nu am nicio afiliere politică, ci prin concurs deschis şi pe baza unor criterii clare stabilite şi anunţate public (…) Membrii comisiei de concurs au fost, atât la Guvern, cât şi la MAE, înalţi specialişti în domeniul relaţiilor internaţionale, membrii comisiei de examen de la MAE fiind, în marea lor majoritate, încă în funcţii: director general de resurse umane, director general al afacerilor consulare, etc“, a arătat profesorul Bazil Popovici în plângerea depusă la Parchetul General.

El spune că, în consecinţă, Meleşcanu a comis un abuz în serviciu pentru a-şi promova un membru al familiei. 

Fiul soţiei ministrului de Externe, numit consul prin hotărâre de guvern

„Fapt fără precedent în istoria postrevoluţionară a României, domnul ministru Meleşcanu îşi numeşte fiul vitreg, prin urmare rudă de gradul I, consul general printr-o Hotărâre de Guvern (HG nr. 454 din 28 iunie 2018) contrasemnată fără jenă în nume propriu, id est cu propria semnatură, în dispreţul legii 161 din 19 aprilie 2003, care la articolul 72 alineatul I specifică: «Persoana care ocupă funcţia de membru al Guvernului (…) este obligată să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul sau pentru rudele sale de gradul I»“, a arătat Popovici în plângerea penală.

În urma acestei plângeri, Parchetul General a început urmărirea penală in rem pentru abuz în serviciu şi conflict de interese şi l-a citat pe reclamant la audieri în 1 octombrie.

Sorin-Adrian Pîrvulescu, fiul soţiei ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, a fost numit consul general al României la Strasbourg prin hotărâre de guvern publicată în Monitorul Oficial pe 28 iunie. Hotărârea a fost semnată de premierul Viorica Dăncilă şi contrasemnată de ministrul de Externe Teodor Meleşcanu. 

Ministrul de Externe Teodor Meleşcanu nu a răspuns solicitării G4media.ro de a explica aceste acuzaţii, mai scrie news.ro

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Utilizator Adevărul
12.09.2018, 22:08:56

Comentariu considerat abuziv.

123 ABC
12.09.2018, 22:35:49

Asta e politica externa a mosului! Daca-mi aranjez copilasii pe usa din dos totul merge bine in tara asta! Sport national la politicieni, ce sa mai zic!

+3 (3 voturi)
Un cititor
12.09.2018, 23:14:00

"Teodor Meleşcanu, reclamat la Parchetul General după ce şi-a numit fiul vitreg consul general la Strasbourg." Face parte din practica romanasilor nostri.: "Pt. ca putem." TuDorel se face notar ca sa-l ajute pe junior. L-am vazut pe jigodia de Nicolicea, si-a pus nevasta................ Mai sunt nepoate, amante, etc. etc....puse peste tot in functii la stat. Ce conteaza daca au sau nu pregatirea necesara. "merge si asa".

+3 (3 voturi)
cooper sheldon
12.09.2018, 23:35:52

@123 ABC Care usa din dos ca e chiar pe fatza.

+1 (1 vot)
Utilizator Adevărul
13.09.2018, 00:32:17

Comentariu considerat abuziv.

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările