Toată lumea vrea război, aşa, departe. Dar dacă primim unul chiar în curtea noastră?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Cadru din filmul „1917“
Foto: Cadru din filmul „1917“

Aşa cum există nostalgici ai comunismului şi li se pare că viaţa de acum treizeci şi mai bine de ani avea culorile şi luminile ei, aşa există şi nostalgici ai războiului. Unii, pentru că s-au aflat pe pagina nepotrivită a istoriei, zic ei, a celor cărora nu li s-au recunoscut meritele după conflictele trecute.

Alţii, pentru că războiul este doar un roman, o carte plină de aventuri, de eroi şi fapte măreţe, un teren de pe care sângele s-a curăţat şi au rămas doar pildele moralizatoare, doar victoriile, doar eroicele fapte de arme.

Unii, pentru că au văzut cum se moare, dar, aşa, la televizor, sau în sălile de comandă, poate chiar au şi condus astfel de operaţii, dar prin ecranele monitoarelor nu trecea decât vocea agenţilor şi soldaţilor din teren trimişi în operaţii ultrasecrete, nu şi gustul sângelui, nu şi putoarea corpurilor calcinate de foc şi explozii, nu se auzeau icnetele victimelor. Multe dintre ele, aflate din întâmplare la momentul şi în locul acela.

Alţii, pentru că li se pare că războiul, desfăşurat undeva, departe, este soluţia pentru problemele de acasă, pentru lupta cu adversarii politici, pentru convingerea unei populaţii ameţite de zvonuri că nu trebuie să-şi facă griji, cineva gândeşte şi acţionează pentru ea.

Unii vor revanşa, alţii cred că piramidonul războiului de departe alungă durerile din curtea proprie, unii nu mai au proprietatea realităţii, alţii au înlocuit-o deja cu propriile proiecţii despre ce e bine şi ce rău, cine e în posesia binelui, pe cine cade povara răului.

Poate, unora, chiar li se pare că pot ajunge în cărţile de istorie drept cei care au luptat pentru dreptate şi onoare, aşa cum au făcut-o generalii şi preşedinţii şi prim miniştrii şi miniştrii de dinaintea lor.

Pentru asta, desigur, cineva trebuie să se afle acolo, la orizontală sau chircit în tranşee, pe pământul revendicat de toţi, o ţărână care s-a îngrăşat periodic cu carnea sfâşiată a celor ucişi.

Cineva care să îngheţe şi să nu ridice capul, nici măcar în prag de primăvară, pentru că gloanţele retează cu plăcere înmiită mai ales fiinţe tinere, indiferent dacă se află pe Frontul de vest sau pe cel din Est.

a

Foto: Tech. Sgt. Robert Cloys/U.S. Air Force

Unii au murit cu onoare atacând. Alţii s-au apărat cu onoare până la moarte.

Fiecare îşi rosteşte jurămintele sale înainte de a pune mâna pe armă.

Cât e departe, războiul rămâne o ştire, un subiect de dezbateri televizate, un argument pentru combatanţii la costum care luptă aprig doar în conferinţe şi simpozioane.

Când se bombardează oraşe şi sate, desigur se moare, cu sutele, cu miile, dar se întâmplă acolo, departe.

Când localităţile sunt blocate, fără alimente, fără apă sau electricitate, se moare, desigur, de sete, de foame, de boală. Dar se întâmplă acolo, departe.

Spitalele funcţionează doar pentru front, brutăriile fac pâine doar pentru soldaţi, curentul electric ajunge doar pentru buncărele de comandă, apa se dă la bidoane la colţul străzii. Dar asta e doar acolo, departe.

Când se întâmplă crime de război, pentru că se întâmplă, aşa e la război, lupta dezumanizează, puterea de a ucide la fel, combatanţii devin simple animale de pradă care sfâşie doar de plăcere, e neplăcut, e de condamnat, desigur, dar e acolo, departe.

a

Foto: TRT World and Agencies

Ah, şi mai sunt refugiaţii, cei care încearcă să evite să fie prinşi la mijloc, cei care încă visează la un sfârşit fericit al călătoriei, până ajung să se răstoarne cu sutele în apa rece a mării, dincolo de care se află Edenul, până ajung să rămână sperietori umane, prinse în gardurile de sârmă ghimpată care separă agonia de extaz. Dar şi ei sunt, şi aşa trebuie să rămână, acolo, departe.

Apostolii războiului sunt crezuţi pentru că predică întotdeauna că acei care îi ascultă nu vor avea de suferit.

Că totul se va petrece într-un spaţiu îndepărtat, că nimic nu se va atinge de confortul nostru cel de toate zilele.

Datoria noastră, intubată prin media şi discursurile care se repetă de dimineaţa până noaptea târziu, este, nu-i aşa?, să-i credem că ştiu ei ce fac.

Dar dacă Zeul Războiului, cel cu care flecărim şi flirtăm, crezând că nu trebuie să ne luăm niciun angajament, crezând că e acolo, departe, se înfoaie brusc şi ne explodează în casă şi ne dărâmă pereţii noştri de carton, în spatele cărora cu toţii ne-am ascuns?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite