Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Toate şcolile din Ilfov intră în sistem online după ce incidenţa a depăşit 15 la mie

0
13 Oct 2021 11:33:46
Autor: Lorena Mihăilă
În prezent, şcolile pot decide singure dacă trec sau nu cu toate orele în online sau rămân deschise.
În prezent, şcolile pot decide singure dacă trec sau nu cu toate orele în online sau rămân deschise.

Autorităţile din Ilfov au discutat, miercuri dimineaţă, despre măsurile de protecţie împotriva viruslui, având în vedere că a fost atins pragul de 15 la mia de locuitori. Astfel, autorităţile vor notifica instituţiile de învăţământ să treacă în regim online până la finalul săptămânii.

Direcţia de Sănătate Publică Ilfov ( DSP) a trimis către toate şcolile din judeţ o adresă oficială în care a cerut ca orele să treacă în online.

Potrivit celor de la DSP a fost o recomandare pe care ei au făcut-o în condiţiile în care rata infectărilor continuă să crească accelerat. ISJ Ilfov a fost de acord.

Cu toate acestea, prefectul Daniel Zamfir (PNL) s-ar fi opus pe motiv că numeroşi locuitori din Ilfov lucrează în Bucureşti şi este dificil de pus în practică o astfel de măsură extremă, scrie G4Media. 

În Ilfov, incidenţa a trecut de 15 la mia de locuitori. În unele localităţi, rata infectărilor a trecut de 20 la mie. Spre exemplu, în Corbeanca este de 21,75 la mie. În Domneşti, o altă localitate cu incidenţă ridicată, aceasta e de 19,05 la mie.

În prezent, şcolile pot decide singure dacă trec sau nu cu toate orele în online sau rămân deschise.

Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, marţi, că în Ilfov 17 şcoli au făcut solicitări pentru suspendarea activităţii cu prezenţă fizică şi că alte opt unităţi de învăţământ au activitatea suspendată cu avizul DSP.

Teodor Gabriel Negulescu, şeful DSP Ilfov, spune că are promisiune din partea Inspectoratului că trecerea în online a tuturor şolilor din judeţ pentru o perioadă de 14 zile se va întâmpla de luni,18 octombrie

„Noi trebuie să luăm nişte măsuri pentru limitarea răspândirii virusului Sars- CoV -2, iar rata de infectare la nivelul judeţului Ilfov la data de 13, astăzi, este de 14, 49, în creştere. 15 localităţi din totalul de 40 au la această dată valori de peste 15 la mie, avem şi cu 20 incidenţă.  Creşterea zilnică a cazurilor, în rândul cadrelor didactice şi al elevilor, este progresivă . Astăzi s-a făcut propunerea de suspendare a activităţii, a fost trimisă la Inspectoratul Judeţean Ilfov, am luat legătura cu doamna Adriana Stoica, inspectorul şcolar, vineri se vor face comisiile de CA şi de luni avem promisiunea că se vor închide cursurile la Ilfov”, a afirmat Teodor Gabriel Negulescu, şeful DSP Ilfov.

„Schimbarea este una foarte bună în contextul epidemiologic, eu ţin foarte mult cont de starea de bine a cetăţeanului şi a elevilor, să nu le luăm entuziasmul de a merge la şcoală, am încercat, nu s-a putut”, a adăugat el.

„Dacă avem scăderi, vom relua cursurile, şi eu am doi copii care nu vor să mai stea acasă. Mi-au spus: «Tati, ne-ai distrus copilăria, de doi ani suntem acasă, nu am mers la şcoală». Au terminat clasa a 11-a şi a 12-a fără să meargă la şcoală”, a declarat pentru News.ro Teodor Gabriel Negulescu. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările