Traian Băsescu a primit în 2014 cadouri în valoare de aproape 2.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul şef al statului, Traian Băsescu, a primit în 2014, până la expirarea mandatului, cadouri în valoare de 1.895 de euro. Cel mai scump cadou a fost o iconiţă de argint, în valoare de 700 de euro.

Fostul preşedinte nu a păstrat niciunul dintre bunurile primite cu ocazia unor activităţi de protocol, informează Mediafax.

Traian Băsescu a primit, în total, anul acesta 33 de cadouri în valoare de 1.895 de euro (8.395 de lei), potrivit listei cu bunuri primite cu titlu gratuit, cu prilejul unor activităţi de protocol, publicată de Administraţia Prezidenţială.

Printre darurile mai deosebite se numără un tablou cu ramă argintie, reprezentând o pictură a “Stemei României”, în valoare de 120 de euro, cu ocazia unei vizite efectuate în Turcia.

Din partea preşedintelui Palestinei, Băsescu a primit un tablou pe pânză cartonată, reprezentând o moschee şi o biserică, în valoare de 100 de euro. Tot 100 de euro valorează un tablou reprezentând o frunză pictată în ramă.

Fostul preşedinte a mai primit un costum tradiţional specific tradiţiei rome, format din patru fuste şi o eşarfă - 50 de euro, o machetă simulator F16 - 50 de euro, un DVD cu “Raionul Căuşeni” (R. Moldova) - 5 euro.

Pe lista cadourilor se află mai multe tablouri, plachete şi gravuri, precum şi obiecte decorative şi albume de artă.

Băsescu nu a păstrat niciun cadou, astfel că toate au rămas în patrimoniul Administraţiei Prezidenţiale.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite