Traian Băsescu: „România şi Peru vor încheia un parteneriat strategic”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România şi Peru vor încheia un parteneriat strategic FOTO Reuters
România şi Peru vor încheia un parteneriat strategic FOTO Reuters

România şi Peru urmează să încheie un parteneriat strategic. Documentul va fi semnat în 2013 sau 2014, potrivit declaraţiilor de marţi, ale preşedintelui Traian Băsescu.

„L-am rugat (pe preşedintele peruan n.r.) să aibă în vedere o vizită la Bucureşti anul acesta sau anul viitor, ocazie cu care să semnăm parteneriatul strategic româno-peruan, care între timp trebuie foarte bine pregătit de Guvernele noastre", a afirmat Băsescu, în conferinţa de presă comună cu omologul peruan, la Lima.

Acesta va fi primul parteneriat strategic al României cu o ţară din America Latină şi va viza nu doar relaţiile comerciale, ci şi „un transfer de tehnologie pentru producţie” industrială spre Peru. În plus, se va urmări şi dezvoltarea din Peru a unor relaţii comerciale şi industriale cu alte ţări din America Latină.

„România este o ţară care dispune de tehnologii avansate în multe domenii şi dorinţa noastră este ca în interiorul unei decizii politice companiile române şi peruane să realizeze companii mixte în Peru", a afirmat Băsescu, conform Mediafax.

Aceste firme mixte ar putea viza producţia de vagoane de tren pentru marfă şi călători, precum şi pentru metrou. Preşedintele Ollanta Humala a transmis că Guvernul ţării sale intenţionează să înceapă construcţia unor linii de metrou.

România ar putea exporta în Peru echipamente pentru producţia de microhidrocentrale, utilaje petroliere de foraj terestru sau marin.

„Nu în ultimul rând, România are ca element, poate mai exotic în acea regiune a Europei, dar are capacitatea de a construi locuinţe ieftine din lemn şi prefabricate pe care de altfel le şi exportă. Putem participa la un astfel de proiect şi în Peru”, a mai precizat preşedintele României.

Şeful statului a spus că parteneriatul strategic dintre UE şi ţările CELAC, din America Latină şi Caraibe, poate aduce cele două zone „la puntea de comandă a procesului de globalizare".

UE a investit în ultimii zece ani mai mult de 385 de miliarde de euro în ţările CELAC, adică mai mult decât în Rusia, China şi India la un loc. O mare parte din acest investiţii s-au îndreptat spre Brazilia, Argentina şi Mexic.

„Avem o economie complementară cu cea din România şi, de asemenea, în prezent Peru are un potenţial de exporturi pentru bunuri de larg consum şi sectorul minier, produse agro-alimentare. Anul trecut am avut un volum de exporturi care a depăşit 6 miliarde de dolari în zona euro, care este unul dintre principalii noştri parteneri comerciali”, a mai specificat preşedintele peruan.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite