Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Traian Băsescu s-a vaccinat împotriva COVID-19 la Spitalul Militar „Carol Davila”

23
16 Jan 2021 16:53:06
Autor: News.ro
FOTO Facebook/Spitalul Universitar de Urgenţă Militar „Dr. Carol Davila”
FOTO Facebook/Spitalul Universitar de Urgenţă Militar „Dr. Carol Davila”

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar „Dr. Carol Davila” a anunţat că fostul preşedinte Traian Băsescu s-a vaccinat împotriva COVID-19. Tot sâmbătă, s-a imunizat, la aceeaşi unitate medicală şi premierul Florin Cîţu, iar vineri a făcut vaccinul şi şeful statului Klaus Iohannis.

„În conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2018 pentru acordarea de servicii medicale unor categorii de persoane şi pentru completarea art. 2 din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, domnul Traian Băsescu, Preşedintele României, în perioada 2004 şi 2014, s-a imunizat împotriva COVID-19, în cursul acestei zile, la Centrul de vaccinare al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central «Dr. Carol Davila»”, arată spitalul, într-o postare sâmbătă pe pagina de Facebook.

Prim-ministrul Florin Cîţu s-a vaccinat anti-COVID sâmbătă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar „Dr. Carol Davila”, unde cu o zi în urmă s-a vaccinat şi preşedintele Klaus Iohannis. Prim-ministrul a venit la centrul de vaccinare îmbrăcat cu un tricou inscripţionat cu mesajul „Împreună învingem pandemia”. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

23 Comentarii

Maximilian Musat
16.01.2021, 16:56:28

A facut burta de cand este europarlamentar...oare nu au gresit vaccinul?

+4 (6 voturi)
Ionel Marcu
16.01.2021, 17:27:00

Slabi bicepși, nu se compară cu ai lui Iohannis! Dar compensează cu burtă!

+4 (6 voturi)
Tudor Miclovan
16.01.2021, 17:00:08

Asa cum la Obelix efectul e permanent pentru ca a cazut cand era mic in cazanul cu potiune magica, la fel si la Base e inutil vaccinul, intrucat a cazut in cazanul cu tuica cand era mic si orice virus intra acum in el se face manga si incepe sa cante Uhai bade! Si uita de ce a intrat in corp, asa ca nu mai face nimic. Pacat de vaccin!

-1 (15 voturi)
Mos Gerila 2
16.01.2021, 17:07:02

oooops, ce burtica rotunjica....

+6 (6 voturi)
Stefan din Nord
16.01.2021, 17:07:40

De dreapta .

-4 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (23)

Modifică Setările