Traian Băsescu la TVR: O ocazie ratată

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toţii îl ştiam pe fostul preşedinte al României, dl. Traian Băsescu, drept mare amator de apariţii spectaculoase în presă. Îndeosebi de apariţii televizate, cu preferinţe vădite pentru televiziunile prietene, chiar dacă de nişă.

Dar care sunt înzestrate cu moderatori mieroşi şi slugarnici, meticuloşi şi temători în a respecta riguros milităreşte un punctaj dinainte stabilit, din grijă pentru interesele şi viitorul prosper în libertate al patronilor, dar şi pentru propria supravieţuirea în post şi în grilă.

Din 21 decembrie 2014, când a părăsit Palatul Cotroceni, şi până în 16 februarie 2015, dl. Băsescu nu a mai călcat pragul nici unei televiziuni. A amânat şi, din câte se pare, chiar a blocat de la publicare un interviu-fluviu a cărui apariţie iminentă fusese anunţată în decembrie cu surle şi trâmbiţe de ziarul său de continuă campanie şi mereu reînnoit asalt mediatic, Evenimentul zilei.

De câteva zile, de când Elena Udrea a simţit zornăit de cătuşe, a devenit principală clientă a DNA, a fost trimisă în celula pe care plănuieşte să o renoveze, dl. Băsescu a ieşit din hibernare. A făcut-o mai întâi la Congresul PMP, nu spre a scoate din moarte clinică un partid în care nu mai crede nimeni,  nu mai crede nici chiar domnia sa, ci pentru a face anunţul că e decis să îşi apere până în pânzele albe mandatele de nenumăratele acuzaţii ce li se aduc. Era de aşteptat ca apărarea să înregistreze adevăratul început la o televiziune.

Spre surprinderea tuturor, aleasa a fost Televiziunea Română. O instituţie intens curtată şi frecventată de dl. Băsescu între 2010 şi 2012, pe vremea când tandemul Alexandru Lăzescu-Rodica Culcer a făcut-o preş la picioarele prezidenţiale, iar unul dintre canale, TVR Info, a fost transformat în loc de mănăstire şi de pomenire băsistă. Cu costuri şi găuri bugetare neacoperite nici până azi. O instituţie de care fostul preşedinte nici nu mai dorea să audă după ce apologeţii săi au fost trimişi ba la pensie, ba la plimbare şi căreia, în vara lui 2012, îi profeţea şi dorea închiderea, avându-l în acest sens la dispoziţie drept cantor de acompaniament pe acoperitul Robert Turcescu.

Prin revenirea pe sticlă a d-lui Băsescu, TVR putea să marcheze o lovitură de presă. Şi o aferentă, substanţială creştere a audienţei. Pentru asta nu trebuia decât să facă apel la profesioniştii pe care încă îi mai are pe statele de plată, dar pe care catastrofalul management şi total neinspirata politică de cadre a lui Stelian Tănase îi lasă să lâncezească prin birouri şi bufetul recent redeschis.

Prezenţa d-lui Traian Băsescu la TVR în emisiunea Vorbeşte liber a fost incalificabil, dezastruos promovată. Cu un text ce a stârnit nu doar nemulţumirea, de astă dată justificată, a fostului preşedinte, ci şi a unor organe de presă. A avut parte de un moderator prost, intimidat, nesigur pe el, slab pregătit, la ordin, instruit superficial de însuşi domn Stelică, nimeni altul decât favoritul şi chiriaşul aceluiaşi Stelian Tănase, pe nume Sorin Avram.

Sorin Avram s-a comportat ca şi cum ar fi fost Marina Almăşan şi i-ar fi fost dat să prezinte defuncta emisiunea Feriţi-vă de măgăruş! Nu a ştiut deloc să se adapteze situaţiei, să iasă din preţioasele indicaţii tănăsiste şi să îi facă onorabil faţă unui interlocutor versat, capabil să domine moderatorul, ba chiar gata să îl urecheze atunci când acesta nu îi e pe plac. Problema e că de data aceasta urecheala a fost cum nu se poate mai justificată.

Sorin Avram nu a înţeles la timp că fostul preşedinte nu e defel dispus să se dezică, nici să o înfunde pe Elena Udrea. Moderatorul nu a ştiut să redeschidă în folosul telespectatorilor drumul închis de dl. Băsescu prin fraza „am încredere în justiţie, am încredere în Elena Udrea” şi să exploateze antagonismul conţinut. Nu a prins din zbor necavalerismul dlui Băsescu faţă de Monica Iacob-Ridzi, într-o vreme- ehei, vremuri bune pentru PDL, dar şi pentru dl. Băsescu!- doamnă de onoare şi, probabil, procuristă de fonduri în folosul campaniei electorale aşa-zis independente a Ebei.  

Sorin Avram s-a lăsat intoxicat de poveşti şi a căzut în ele în ceea ce priveşte relaţia dintre dl. Băsescu şi serviciile secrete, dintre fostul preşedinte şi generalul Florian Coldea. Moderatorul i-a cerut d-lui Băsescu să comenteze tot felul de afirmaţii ale unor foşti miniştri azi cu drumuri frecvente pe la organele de anchetă penală şi dramoleta Vosganian, nu şi zicerea mult mai gravă a premierului Victor Ponta în conformitate cu care în ultimele luni de mandat fostul preşedinte ar fi fost abandonat de servicii.

Bref, Sorin Avram a gestionat dezastruos timingul emisiunii. A rezervat prea puţin timp abordării unor probleme de politică externă, mai cu seamă a cazului Ucraina şi a cazului Republica Moldova. Un domeniu în care, oricât de mult nu ne-ar plăcea ori nu mi-ar plăcea mie de dl. Traian Băsescu, trebuie să recunosc că a dobândit prin ani o remarcabilă capacitate de expertiză de care nu avem dreptul să nu ţinem seama. Sorin Avram nu a sesizat şi nu a exploatat riscul conţinut de afirmaţiile fostului preşedinte în legătură cu o dorită implicare, fie şi discretă, în negocierile de la Chişinău vizând formarea unui guvern viabil, democratic şi favorabil României.   

Ediţia de tip cancan de luni seară a emisiunii Vorbeşte liber a fost una ratată. Încă o ratare din prea lunga serie de eşecuri marca TVR. Pe care la un moment dat tot va trebui să le deconteze sponsorul moral al lui Sorin Avram şi al lui Dragoş Pătraru, grobianul semnatar al încă şi mai grobiene emisiuni Starea naţiei, autorul unor descalificante comentarii pe Facebook la adresa d-lui Băsescu. Pentru astfel de comentarii, la o televiziune serioasă, cum e Digi 24 de pildă, Dragoş Pătraru ar fi fost instantaneu concediat. La TVR probabil că e lăudat şi premiat.

La aşa director, aşa moderatori.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite