Traian Băsescu între Lăcustă Vodă şi sărmanul Rege Lear

Plouă în acest week end cu scrisori deschise, cu articole ale unor mari personalităţi cu veleităţi de guru, suntem copleşiţi de-a dreptul de mărturii actuale, scrise sub presiunea evenimentelor recente ori cu de arhivă  ale unor bloggeri mai mult sau mai puţin cunoscuţi

Scrieri pe sugativă în care respectivii îşi iau rând pe rând adio de la cel pe care l-au adulat, l-au socotit salvatorului naţiunii, ctitorul inegalabil şi fără prihană al Statului de drept. Se despart liric de Traian Băsescu, insul care în zilele din urmă şi-a mai dat o dată în petic, şi-a dovedit micimea şi esenţa de mahalagiu. Cum a făcut din 2015 încoace, de când nu mai bântuie prin palatul Cotroceni, aproape zi de zi. Debitând prostii cu nemiluita ba pe la b1tv,  ba pe la Televiziunea lui Sebi Ghiţă

Nu, nici unul dintre semnatarii acestor texte fals dezamăgite, de conjunctură, nu recunoaşte că ar fi greşit. Că ar fi căzut în capcană sau că ar fi fost păcălit. Nici vorbă.

Vezi Doamne, pe vremea când numitul Băsescu Traian le era cârmaci, le părea titan al gândirii şi al faptei, omagiat pentru aceasta câteodată chiar mai abitir decât fusese până în 1989 Nicolae Ceauşescu, campion al luptei anti-corupţie, când fostul preşedinte devenise Omul cu O mare, tot la fel ca Ceauşescu, pentru care a fost deturnată misiunea canalului TVR Info transformat de numiţii Lăzescu Alexandru şi Culcer Rodica, Ciureştii pe stil nou, în oficină de propagandă, articlierii agitaţi  din aceste zile au ştiut foarte bine ce fac. Au fost lucizi. Ce mai, Băsescu era, mă-nţelegi, un far luminos, un fel de Petru cel Mare al României, un reîntemeietor.

A fost păstoriţi, pesemne, de un ins pur, un cruciat, un geniu nerecunoscut doar de românii cu mentalităţi comunistoide care în iulie 2012, în număr de aproape 8 milioane, s-au prezentat la urne votându-i demiterea şi dând astfel ceea ce Ioana D’Arc a României, azi bruxelleza, ieri procuroare comunistă pe nume Monica Macovei, a numit lovitură de stat.

Unde mai pui că acelaşi Traian Băsescu, fost trimis cu voia şi semnătura Elenei Ceauşescu şef de misiune navală la Anvers, a condamnat în 2006, în înalta lui calitate de şef de Stat, în mod oficial comunismul, înfruntând un Parlament pe jumătate ostil.

Cei ce îşi iau azi trişti-melancolici, în fraze meşteşugite, adio de la dl. Traian Băsescu şi vorbesc poetic despre „misterioasele abisuri ale fiinţei omeneşti” suferă de cruntă amnezie. Uită cât de greu s-a lăsat convins dl. Băsescu să facă asta, cât s-a codit. Şi nici nu ţin seama că odată reuniunea parlamentară încheiată, dl. Băsescu nu a mai făcut nimic.

Le-a tăiat în 2010 salariile românilor de rând, însă nu a îndrăznit sub nici o formă să amputeze pensiile cu multe zerouri ale fostei nomenclaturi comuniste ori ale vechilor ofiţeri din „Securitatea cea bună”, securitatea lui Ceauşescu. Indivizi care şi azi prosperă, fac afaceri mănoase şi sunt regulat poftiţi pe la sindrofiile onorate cu prezenţa de preşedintele Klaus Iohannis. Care şi el ne-a promis că va face multe şi nu a făcut mai nimic.

Dacă tot e timpul mărturisirilor, voi spune şi eu că în 2004 l-am votat pe Traian Băsescu numai şi numai fiindcă nu doream să ajungă preşedintele României îngâmfatul fără pereche, calamitatea naturală pe nume Năstase Adrian. Am făcut-o cu inima strânsă, parcă presimţind că vor urma turbulenţe adesea gratuit provocate de natura şi firea de scandalagiu notoriu, de ins familiarizat cu atmosfera de bodegă şi întunecimile din port a numitului Băsescu. I-am votat în două rânduri demiterea, carevasăzică am fost un complotist pe care marea democrată Macovei l-ar fi vrut trimis la puşcărie.

În 2009 nu m-am prezentat la urne, nedorind să îi dau votul in extremis papagalului inconsistent cu numele de Mircea Geoană.

Mă amuză să îi văd astăzi la lucru pe cazuişti iezuiţi care vor să îşi justifice trecutul transformându-l pe Băsescu un alter-ego al Regelui Lear.

Nici vorbă. Băsescu nu a fost păcălit de fiicele sale, de gineri, de Elena Udrea, şamd. A lucrat conştient mână în mână cu toate aceste fiinţe şi se simţea tare bine când era firitisit de Tăpălagă, Marian, Culcer, Adelina Rădulescu, şi alţii, precum dl. Gabriel Liiceanu, care azi mai că nu plânge când scrie despre el.

Traian Băsescu a fost o imensă, o tragică păcăleală. Un fel de Lăcustă- Vodă parfumat cu whisky şi dotat cu stilou Mont Blanc.

O mare eroare a istoriei, un blestem!