FOTO VIDEO „Transnistria există!” Locul în care stalinismul întâlneşte balcanismul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusofilii din Crimeea strigă după sprijinul „mamei Rusia”, la fel cum făceau şi separatiştii transnistreni acum 22 de ani. Acum, „conflictul îngheţat” din Transnistria înseamnă că statuia lui Lenin rămâne semeaţă, iar manualele de istorie îi ridică osanale, pe stradă se vorbeşte rusă, iar militarii înarmaţi asigură „pacea”. Maşinile de lux şi cluburile de noapte sunt singurele care-ţi amintesc că, de fapt, URSS-ul a murit.

Populaţia rusofilă din Crimeea strigă după „mama Rusie” şi refuză să recunoască autoritatea unui Kiev care sfidează Moscova. În 1990, Transnistria prefera să rămână cu amintirea unei Uniuni Sovietice dispărute decât să meargă înainte cu o Moldovă independentă. Acum, Crimeea este pe cale să devină cel mai recent „conflict îngheţat” al Europei, spun analiştii.

În peninsula făcută cadou Ucrainei în 1954 s-ar afla acum 15.000 de soldaţi ruşi. În Transnistria sunt în jur de 14.000. Mulţi dintre ei sunt aşa-numitele „forţe pacificatoare”, soldaţi care umblă înarmaţi pe străzi şi păzesc obiective strategice precum statuia lui Lenin din faţa Sovietului Suprem din Tiraspol. Pe străzi, în casele şi-n şcolile românilor şi moldovenilor de aici, conflictul este oricum, numai îngheţat nu. Aici, „român” şi „moldovean” sunt cele mai grele ocări aruncate de populaţia rusofilă în obrajii obligaţi să vorbească ruseşte.

Ne-a luat 13 minute şi 34 de secunde să intrăm în Transnistria. Cu tot cu completarea câte unui formular absurd, în dublu exemplar, în care să declarăm cine suntem, unde mergem şi de ce. Am scris peste tot „privat”, am dat adresa unui ONG din centrul Tiraspolului, iar vameşii închipuiţi au zâmbit între ei când ne-au verificat paşapoartele. Ne-au dat câte-o hârtie ştampilată cu seceră şi ciocan şi-au vorbit spre noi doar în rusă. O aşa-zisă viză într-o aşa-zisă vamă pentru a intra într-o republică recunoscută doar de două alte regiuni separatiste, Abazia şi Oseţia de Sud din Georgia. Vizele au fost doar pe 10 ore – la minut, fără să ne spună de ce sau să ne întrebe ceva.

image

În rest, afacerile mergeau ca-ntotdeauna. Camioane şi tiruri, jeepuri şi microbuze treceau de controlul separatiştilor. E un secret la vedere că prin Transnistria intră şi ies multe. Contrabanda, traficul de droguri şi de persoane care se desfăşoară aici, într-o ţară nerecunoscută şi care oficial nu există, sunt de notorietate.

Moldovenii n-au vamă spre Transnistria – ar însemna să recunoască Republica Moldovenească Nistreană, o fâşie de pământ de 4.000 de kilometri pătraţi pentru care, la 2 martie 1992, au pus mâna pe arme. De cealaltă parte, spre Ucraina, punctul de frontieră are două seturi de vameşi: separatişti transnistreni şi ucraineni. Nici aici moldovenii nu mai deţin controlul.

Ultimul reportaj video realizat la Liceul Lucian Blaga, din Tiraspol. Ion Iovcev: „În trecut am fost ameninţat cu moartea, mi s-a pus grenada în sân"  

La 22 de ani de la izbucnirea războiului, conflictul „îngheţat” continuă să fie cât se poate de fierbinte pentru românii şi moldovenii din Transnistria. Nimeni nu mai ştie exact câţi sunt. Între ei vorbesc în rusă, dar se mai recunosc după accent. Au opt şcoli care încă folosesc grafia latină şi limba română, şcolile numite „moldoveneşti” au trecut la caracterele chirilice şi limba rusă de la jumătatea anilor 90.

image

O republica închipuită, nerecunoscută nici măcar de Rusia care o alimentează economic, cu trei limbi oficiale: rusa, moldoveneasca (chiar dacă ea nu mai este oficială nici măcar în Republica Moldova) şi ucraineana. Asta deşi toată lumea ştie – şi inclusiv „autorităţile” nistrene recunosc că grupul etnic majoritar este cel al românilor şi moldovenilor.

În centrul unui Tiraspol tăcut şi jilav merge un panou electric strident pe care curge propaganda separatistă: „Transnistria există”, transmite regimul care-şi bate propria monedă, plăteşte propriul aparat bugetar şi percepe propriile impozite – pe care le vrea chiar şi de la profesorii români, plătiţi de Chişinău. Acesta a fost pretextul sub care miliţia nistreană a intrat de mai multe ori în ultimele luni în liceul Lucian Blaga din Tiraspol.

„La Dolce Vita” în centrul Tiraspolului

image

Iar prin faţa panoului electric trec camioane care par că mai stau într-un şurub şi jeepuri de lux, unele după altele. Lenin, tancul-monument îndreptat spre o biserică micuţă şi statuia lui Suvorov veghează atente nu doar maşinile 4x4, dar şi clubul de noapte deschis în faţa altarului închinat victimelor războiului din 92, un restaurant numit „La Dolce Vita” şi imitaţii de genţi Louis Vuitton. În biserică, o femeie ne vorbeşte în română şi ne vinde lumânări pe lei moldoveneşti, că n-avem ruble transnistrene.

BAC-ul supravegheat de OSCE

În România, copiii dau examenul de bacalaureat supravegheaţi de doi profesori şi camere video. În Transnistria, copiii români şi moldoveni n-au avut camere, dar au avut reprezentanţi ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Sunt obişnuiţi să fie urmăriţi la orice pas. Vizavi de liceul lor este un altul, cu profil sportiv, transnistrean, şi-i lucru ştiut că miliţia îi urmăreşte de-acolo.

„Cu cei care nu-s în uniformă e mai greu, nu ştim ce vor”, glumea Ion Iovcev, directorul Liceului Lucian Blaga, în decembrie. Între timp, miliţia l-a arestat pentru „trafic de valută” - n-a declarat salariile în lei moldoveneşti ale profesorilor atunci când a trecut „vama”. La Liceul Alexandru cel Bun din Tighina, ochii iscoditori sunt mmai tineri: chiar în faţa şcolii este o academie militară. Hainele de camuflaj, bocancii şi căciulile de blană par prea mari pe băieţii de 10-12 ani care ies pe porţile acesteia. Băieţi care le-ameninţă pe profesoarele de la liceul românesc cu „oricum n-ai ce să-mi faci, că pe tine nu te ascultă nimeni”.

„Cum staţi voi acolo, în Tighina? Că dacă se întâmplă ceva, tancurile româneşti acolo vor sosi mai întâi” 

„Încuiam clasa şi predam în română”

Acum e mai bine, ne spun toţi românii cu care vorbim. Dar numai ei ştiu să ne povestească prin ce-au trecut. „În 1995, aveam o clasă română în cadrul unei şcoli ruse de aici. Eram obligată să le predau limba moldovenească în alfabetul chirilic. Aşa că după-amiaza, când nu mai era nimeni pe lângă clasă, încuiam uşa, băgam hârtie în gaura cheii şi predam în română, cu grafie latină. Copiii aveau două seturi de caiete şi, cum auzeam un zgomot, le spuneam şi ei ştiau şi scoteau caietele celelalte”, îţi aminteşte Efimia Tean, învăţătoare şi director-adjunct al Liceului Alexandru cel Bun din Tighina.

O colegă care folosea acelaşi truc a fost prinsă de-un „comitet muncitoresc” şi bătută în faţa clasei. „Asta e marea problemă de fiecare dată, vor să renunţăm la limba română şi la grafia latină. Ne propun mereu să trecem la caractere chirilice şi să predăm româna ca materie opţională”, explică Angela Chiperi de la acelaşi liceu. S-au obişnuit să fie un „barometru” al relaţiilor ba dintre Rusia şi restul lumii, ba dintre separatiştii de la Tiraspol şi Chişinău. „Când vor ceva de la Moldova, atunci ne găsesc mereu câte o neregulă”, continuă învăţătoarea Chiperi.

Limba română, paşaport către UE

Ultima astfel de „neregulă” a fost că ghivecele cu flori de pe parvazurile ferestrelor nu lasă lumina să intre în clase şi strică ochii copiilor. Şi nu-i vorba doar de copii români sau moldoveni, pentru că în şcolile româneşti învaţă deseori şi fiii şi fiicele „oficialilor” regimului separatist. Pentru că ideologia şi separatismul nu mai contează când realitatea este că limba română reprezintă şansa către un paşaport românesc care deschide graniţele Uniunii Europene. Niciuna dintre cele două profesoare nu vede posibilă o rezolvare a conflictului în viitorul apropiat. De mai bine de 22 de ani, trăiesc mereu sub teroare. Când le întrebăm dacă s-au simţit vreodată în siguranţă în această perioadă, răspund că „poate o să fie mai bine, cândva”.

image
Copiii aveau două seturi de caiete şi, cum auzeam un zgomot, le spuneam şi scoteau caietele celelalte, în chirilică. Efimia Tean, dir-adj. Liceul Alexandru cel Bun din Tighina   Vor să trecem la caractere chirilice şi să predăm româna ca materie opţională. Angela Chiperi, învăţătoare Liceul Alexandru cel Bun din Tighina

„Tancurile româneşti la voi ajung mai întâi!”

Românii şi moldovenii au învăţat să trăiască lângă populaţia rusofilă, fie că-s ruşi, fie că sunt ucraineni vorbitori de rusă. „Şi mă întreabă cunoscuţii ruşi şi ucraineni: «Dar cum staţi voi, acolo, la Tighina, că dacă se întâmplă ceva, tancurile româneşti ajung mai întâi la voi!»”, spune Angela Chiperi. E obişnuită să audă de „tancuri româneşti”, de „soldaţi româneşti” şi de toate celelalte sperietori „româneşti” cu care rusofilii încearcă să le spele creierele.

Elevii încă se pregătesc pentru dezastru nuclear

„Lumea se teme să mai vorbească în română. Mereu, tot ce-i românesc e cel mai rău. Când nu mai ştiu cum să te jignească mai rău, spun între ei: «Lasă-l, că ăsta-i român»”, povesteşte Chiperi. În cancelaria în care vorbim sunt mai multe steaguri româneşti şi ale Republicii Moldova, iar pe holurile liceului sunt planşe care-i învaţă pe copii ce să facă în caz de dezastru nuclear. „Dar la voi nu mai sunt? Noi aşa trebuie să avem, putem să luăm amendă dacă nu”, se miră învăţătoarele.

„N-o să fie Coreea de Nord aici”

„Dar noi suntem pasivi. Ucrainenii nu sunt şi fac ceva”, spune printre dinţi Nicolai, elev de-a XII-a de la liceul Lucian Blaga din Tiraspol. E iritat de îndemnurile profesorilor care-i tot spun că ei, românii şi moldovenii, nu trebuie să fie pasivi. „Ucrainenii fac ceva şi ar trebui să stea în stradă până când Ianukovici o să semneze acordul (n.r. discuţia a avut loc la jumătatea lunii decembrie).” 

Nicolai vrea să meargă la facultate în România, dar dacă nu va fi acceptat, va merge la Chişinău. Ceva în economie, finanţe, asta vrea să facă. Şi vrea în UE, dar ideea de a intra acolo printr-o unire a României cu Republica Moldova i se pare o glumă proastă. 

Are însă încredere că situaţia nu se va deteriora într-atât încât să-şi facă griji că nu va mai putea pleca la studii. „Nu e Coreea de Nord aici, iar UE n-ar permite acum să se închidă graniţa. Oamenii aceştia din Transnistria (separatiştii – n.r.) au o problemă cu noi pentru că ne consideră pe toţi români”, explică elevul. 

Până când nu se va rezolva conflictul transnistrean, „îngheţat” de-un acord semnat dar nerespectat de Mircea Snergur, primul preşedinte al Moldovei independente, şi de Boris Elţîn, primul preşedinte al Rusiei post-sovietice, unirea n-are ce căuta nici măcar în visuri, iar Nicolai zâmbeşte acru când aude acest cuvânt. Chiar dacă Ion, colegul care stă în banca din faţa sa, are un tricou albastru pe spatele căruia scrie „România”. 

Liceul Lucian Blaga din Transnistria. „Nu o să fie Coreea de Nord aici”, cred elevii

Citeşte şi:

Precedentul Osetia de Sud. Urmează Crimeea? Şi ce altceva?

Un rapel necesar: conflictul ruso-georgian din 2008. A fost declanşat după declaraţia unilaterală de independenţă a acestei provincii georgiene cu o majoritate de locuitori de origine rusă. Rezultatul a fost o victorie fulgerătoare a armatei ruse care se află şi azi în zonă, Osetia de Sud fiind separată complet, de facto, de Georgia, cu puţine şanse de restabilirea a suveranităţii georgiene asupra teritoriului respectiv. Am reamintit acest episod urmărind acum dezvoltările neliniştitoare din zona Crimeii. 

Transnistria – direcţii politice noi .... din epoca de piatră!

De multe ori, când te uiţi cu atenţie la oamenii politici, descoperi un sentiment de ură legat de alfabetizarea electoratului. Practic, dacă acesta nu ar şti să citească, multe afaceri deloc legale s-ar putea derula mai uşor, presiunea opiniei publice ar fi cvasi-inexistentă, iar diferitele manipulări din campaniile electorale s-ar putea realiza fără dificultăţi majore.

Născuţi în URSS: între „Nu putem să trădăm Moldova pentru o utopie, pentru o poveste unionistă” şi „Moldovenismul este o invenţie stalinistă”

Unirea dintre România şi Moldova nu-nseamnă doar atât, unirea a două ţări înrudite. La graniţa dintre două mari puteri aflate într-un conflict din ce în ce mai vizibil, contează prea puţin ce vor oamenii de-aici. „Adevărul” vă prezintă astăzi argumentele pro şi contra ale moldovenilor, printre care şi artistul Cătălin Josan şi Nicolae Pascaru, pe care unii îl consideră „cel mai mare antiromân”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite