„Admite plângerea formuată de SC Ruxandra Trading SRL împotriva ordonanţei din 6 iunie 2017. Desfiinţează soluţia de clasare şi dispune trimiterea cauzei procurorului în vederea completării urmăririi penale. Definitivă”, este minuta Tribunalului Bucureşti în dosarul 27713/3/2017. Este pentru a doua oară când Tribunalul redeschide acest dosar. O decizie similară a fost dată în acest dosar în octombrie 2016, dar cazul a fost închis.
Dosarul a fost constituit în septembrie 2014, în urma unei plângeri depuse împotriva lui Videanu de firma SC Ruxandra Trading SRL, fiind apoi clasat de procurori în aprilie 2016. Firma a făcut plângere la Tribunalul Bucureşti, judecătorii au admis-o şi au decis redeschiderea urmăririi penale pe numele fostului primar general.
Plângerea Ruxandra Trading
În anul 2007, reprezentanţii SC Ruxandra Trading SRL au depus o plângere penală împotriva a trei angajaţi de atunci ai Primăriei Bucureşti, respectiv arhitectul-şef, Adrian Bold, şeful Direcţiei Juridice, Adrian Iordache, şi şeful Direcţiei Inspecţie, Viorel Uleia, plângerea extinzându-se şi la Adriean Videanu.
SC Ruxandra Trading SRL susţinea faptul că, în anul 1996, a închiriat de la municipalitate un teren de 9.550 de metri pătraţi, pentru care a obţinut şi o autorizaţie provizorie în vederea construirii unui complex comercial.
Compania a acţionat apoi în judecată Primăria iar Curtea de Apel Bucureşti l-a obligat în anul 2000 pe primarul general să elibereze o autorizaţie de construcţie definitivă şi să concesioneze terenul respectiv. Firma mai susţinea că Videanu a refuzat să pună în aplicare decizia instanţei, municipalitatea a dispus demolarea unei clădiri ridicate de SC Ruxandra Trading SRL iar terenul a fost dat în folosinţă Ambasadei Franţei, pentru construirea Liceului Francez. Ruxandra Trading SRL făcut plângere penală împotriva lui Videanu, reclamând faptul că a fost prejudiciată cu suma de 3,7 milioane de euro.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
2 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Hotul asta era demult la puscarie in Germania, pe cand in Rumania nu i s-a atins niciun fir de par, la fel Vozganian, care numara 'ouale', ca n-are cu ce-si umple burduhanul, a ciordit si au ciordit pe rupte. Huzuresc si se lafaiesc hotii, ba mai fac si legi in parlament.
Cum dracu se face ca pacalicii de la psd au facut toti puscarie si mai urmeaza , iar fostii pdlisti stau in libertate si nimeni nu se atinge de ei dupa ce au jefuit tara . Carte nene . Securistii au carte ,au parte . Sa-i ia dracu daca mai intelegi ceva . Se roaga judecatorii de procurori sa faca dosar unui nemernic . In ce draq de stat traim .?