Trilaterala Polonia-România-Turcia: Răspunsul solidar faţă de ameninţările Rusiei în Marea Neagră şi Ucraina de Est
0
Trilaterala Polonia-România-Turcia îşi arată beneficiile în aceste zile la Bucureşti, după un tur de forţă care a vizat întâlnirea trilaterală la nivel ministerial – soldată cu o Declaraţie Comună, în premieră – formatul special cu Ucraina şi Georgia în reuniune extinsă a Trilateralei, determinată de situaţia din Estul Ucrainei, din Crimeea anexată de Rusia şi din Marea Neagră, marcarea a 10 ani de Parteneriat Strategic România-Turcia.
Peste toate, primirea la Preşedintele României şi lansarea, la iniţiativa acestuia, formatului trilateral la nivelul Miniştrilor Apărării, pentru a completa dezbaterile şi cooperarea în domeniul securităţii. Construit iniţial ca format de consultare, conjugare a poziţiilor şi coagulare a susţinerii pentru proiectele şi poziţiile comune în cadrul NATO, respectiv consolidarea Alianţei, formatul trilateral Polonia – România-Turcia are multiple valori de întrebuinţare şi se detaşează prin rolul specific în întărirea securităţii regiunii noastre.
Gândirea trilateralei. Concept, proiect, realizare
Mărturisesc că mă revendic dintre cei care e responsabil de gândirea acestui format şi prezentarea, respectiv conceptualizarea lui la nivel teoretic. Se întâmpla în perioada 2004-2007, când triada Parteneriatului Strategic cu SUA, apartenenţa la NATO şi apartenenţa la UE erau deja conturate şi era necesară trecerea la sintetizarea şi coagularea la nivel regional. Parteneriatul România-Polonia nu-mi aparţine, deşi am fost prezent şi l-am susţinut teoretic, însă Parteneriatul Strategic România-Turcia are o mare amprentă în cele structurate de mine, la fel şi Trilaterala România-Polonia-Turcia. Proiectul complet vizează a doua trilaterală, România-Polonia-Suedia, pentru care am luptat în perioada 2011-2014 şi nu am reuşit să o avansez pe pilonul Parteneriatului Strategic România-Suedia care nu s-a mai concretizat.
Conceptul unei axe de stabilitate cu piloni majori Suedia-Polonia-România-Turcia are la bază în primul rând componenta de securitate, în al doilea rând nevoia de complementaritate şi, mai ales, o probă completă a capacităţii cooperării multiculturale, în epoca în care liderii occidentali francez, german şi britanic anunţau moartea multiculturalismului, în epoca ciocnirii cu fenomenul terorist pe bazele radicalizării islamiste interne şi externe. Ce putea fi mai clar şi o dovadă mai vie decât funcţionalitatea unei axe de securitate ce include un stat majoritar protestant-Suedia, unul majoritar catolic – Polonia, unul majoritar creştin ortodox – România şi unul majoritar islamic-Turcia? O construcţie pozitivă, o probă clară şi o cooperare practică ce marca nivelul de înţelegere, de interese comune şi de colaborare pe tot flancul estic al UE şi NATO, la frontiera celor două organizaţii, acolo unde să se poată stabiliza şi lega şi statele partenere estice, aspirante la aderarea la UE şi NATO.
Fireşte că a fost nevoie de fapte şi acţiuni, de oameni dedicaţi şi care au realizat conceptul, viziunea şi strategia din spatele acestui proiect, pe care l-am descris în 2007. De altfel, tot atunci am teoretizat Parteneriatul Strategic, cu toate cele trei dimensiuni – securitate, apărare, cooperare externă; economie, energie, comerţ; cooperare academică, a societăţii civile, culturale, turism - într-un moment al exceselor de etichete de Parteneriat Strategic pntru orice relaţie cu statele europene – din motivul susţinerii pentru aderare necesar statelor membre – dar şi acolo unde cooperarea era doar secvenţială sau pe domenii de nişă. Totuşi au rămas în vigoare – deşi subutilizate – Parteneriatul Strategic economic cu Coreea de Sud, Parteneriatul Strategic Energetic cu Azerbaidjanul, pe lângă Parteneriatul Strategic deplin cu SUA, Marea Britanie, Polonia, Turcia şi trilaterala, dar şi un Parteneriat Strategic din umbră cu Israelul.
De la viziune strategică, la realitate faptică: Trilaterala Polonia-România-Turcia
După cum o spune ministrul român de Externe, cu această ocazie, Trilaterala a fost stabilită la Chicago, în marja summitului NATO, şi ideea din 2009 a lui Bogdan Aurescu, pe atunci secretar de stat pentru Afaceri Strategice, viza exact conceptul din spaţiul teoretic pe care îl avansasem deja. Apoi în 2011, eram deja la Cotroceni şi am participat la crearea Parteneriatului Strategic cu Turcia, acolo unde şi Bogdan Aurescu, şi Cristian Diaconescu în perioada ministeriatului său, şi alţi colegi au avut o contribuţie importantă(aşa cum Iulian Fota are partea sa de contribuţie relevantă la Parteneriatul Strategic cu Polonia). Dar poate, istoria se va scrie odată.
Formatul Trilateralei a fost creat la iniţiativa României. În pregătirea lansării formatului a fost consultată şi partea americană, care a încurajat iniţiativa României. Prima reuniune a Trilateralei a avut loc în mai 2012, în marja Summitului NATO de la Chicago, la nivel de secretar de stat din ministerele de externe ale celor trei state. Nivelul de participare la Trilaterală a fost ridicat în anul 2016 la cel de ministru al afacerilor externe, de atunci având loc şapte întrevederi. În anul 2020, din cauza pandemiei, reuniunea a avut loc, în mod excepţional, în sistem VTC, la 28 aprilie.
Cu atât mai relevant astăzi rezultatul salutar al reuniunii de la Bucureşti al Trilateralei, o mulţumire deosebită când, la 10 ani de Parteneriat Strategic cu Turcia şi 9 ani de Trilaterală, rezultatul se dovedeşte a fi dincolo de aşteptări, transformându-se de la concept şi idee, viziune şi construct, într-un instrument major de politică externă, securitate şi, cât de curând, sper eu, şi Apărare, după propunerea Preşedintelui Iohannis vizând Trilaterala la nivelul Miniştrilor Apărării.
O reuniune a Trilateralei pe teme de securitate, cu 5 miniştri de Externe la Bucureşti
Avem obiceiul să aruncăm nu rareori cu vorbe, mai ales pe temele cu care nu suntem familiarizaţi şi pe care nu le cunoaştem. Nu odată am văzut diminuarea retorică şi marginalizarea cu superficialitate a activităţii diplomatice sau de politică externă a unui stat, a României în speţă, pe motiv că nu are rezultate spectaculoase pe care să le poţi trâmbiţa în mass media sau pentru că nu sunt panglici de tăiat în acest domeniu. Specificul face ca această muncă minuţioasă să se ducă în spatele uşilor închise, iar componenta de transparenţă şi interfaţă publică să reprezinte doar vârful icebergului. Cred că, de această dată, detractorii au fost serviţi, şi chiar scepticii vor fi obligaţi să recunoască realizările diplomaţiei româneşti la momentul oportun, fără nici o emfază şi cu substanţă şi conţinut deosebite pentru interesele româneşti.
Ministrul Bogdan Aurescu i-a găzduit la Bucureşti pe ministrul afacerilor externe polonez, Zbigniew Rau, şi pe omologul turc, Mevlüt Çavuşoğlu. De asemenea, în formatul extins, au fost prezenţi, în premieră, şi Miniştrii de Externe ai Georgiei şi Ucrainei, Dmytro Kuleba şi David Zalkaliani. Iar această desfăşurare de forţe a avut loc chiar în momentul manifestării unui maxim al presiunilor Rusiei asupra Crimeii anexate ilegal, a Estului Ucrainei subiect al agresiunii Ruse, cu zăngănit de arme şi mobilizări substanţiale de forţe terestre şi navale, în imediata apropiere a frontierei ucrainene, la Est, în Crimeea ocupată, dar şi în Marea Neagră.
Trilaterala nu a fost convocată pentru acest scop. Este planificată şi organizată cu mult înainte ca Moscova să-şi încordeze muşchii împotriva Occidentului la graniţele Ucrainei. Dar evoluţiile şi instabilitatea regională, asertivitatea şi nervozitatea unei Rusii nemulţumită de statutul său global şi regional şi de relaţiile tot mai tensionate cu Occidentul au făcut ca reuniunea să-şi dovedească, o dată în plus, utilitatea, iar formatul să fie unul de consultare, reasigurare şi coordonare de poziţii, extrem de util pentru toţi cei trei actori, România, Turcia şi Polonia, care au în comun interesul pentru consolidarea relaţiei transatlantice – şi menţinerea Statelor Unite în Europa, menţinerea stabilităţii în flancul Estic, coordonare strategică şi contracarare a deteriorării situaţiei de securitate în regiune.
În contextul marcat de evoluţiile recente în Vecinătatea Estică, prin desfăşurarea de trupe şi echipamente ale Rusiei în Crimeea, la frontiera estică a Ucrainei şi, în general, în Marea Neagră, s-a impus, evident, şi nevoia unei evaluări atente şi realiste de către statele membre NATO a situaţiei de securitate şi, mai ales, a implicaţiilor acesteia asupra securităţii euro-atlantice. Este cu atât mai relevantă această evoluţie şi adoptarea Declaraţiei Comune cu cât s-a pornit de la viziunea proprie a fiecăruia dintre cele trei state în legătură cu situaţia existentă şi nevoile pentru stabilizarea ei, dar şi de la obiectivul comun de coordonare strategică şi contracarare a deteriorării situaţiei de securitate în regiune.
Fireşte că valoarea de întrebuinţare a Trilateralei este multiplă. Mai întâi, este vorba despre nevoia de coordonare a poziţiilor, intereselor şi eforturilor pentru a obţine formulele cele mai adecvate în perspectiva Summitului NATO şi a agendei Alianţei; apoi este vorba despre dezvoltarea cooperării şi a susţinerii drumului euroatlantic al partenerilor aspiranţi la aderarea la NATO, cu precădere Ucraina şi Georgia; în fine, relevanţa este şi în domeniul consolidării rezilienţei statelor Flancului Estic în faţa provocărilor de securitate. România, Polonia şi Turcia au derulat în ultimii ani o cooperare eficientă, inclusiv la nivelul ambasadelor din statele partenere (Ucraina, Georgia), dar şi la nivelul OSCE şi NATO. Astfel, au fost derulate acţiuni comune, care au scos în evidenţă cooperarea NATO cu statele partenere, precum şi acţiuni de diplomaţie publică, menite să promoveze relevanţa formatului trilateral şi teme de interes aflate pe agenda regională.
Realizările României la Bucureşti: formatul Trilateralei şi interesele comune
Vineri, 23 aprilie, a avut loc oficial sesiunea plenară a Trilateralei, în care miniştrii au discutat, printre altele, evoluţiile recente de securitate din regiunea Mării Negre şi, în acest context, necesitatea consolidării pe mai departe a posturii NATO de descurajare şi apărare, precum şi necesitatea întăririi rezilienţei, susţinerea politicii de extindere a Alianţei şi necesitatea sprijinirii partenerilor din Vecinătatea Estică şi din Balcanii de Vest. Apoi a fost afirmată susţinerea pentru procesul de reflecţie strategică NATO2030, derulat la nivelul Alianţei Nord-Atlantice de către Secretarul General Jens Stoltenberg, cu precădere consolidarea capacităţii Alianţei de a răspunde eficient provocărilor de securitate curente şi viitoare. În agenda discuţiilor s-a aflat şi importanţa unui nou Concept Strategic al Alianţei, care va trebui să traseze liniile de bază pentru creşterea unităţii şi coeziunii aliate şi să consolideze profilul Alianţei.
Nu trebuie uitate deciziile şi convenţiile de susţinere reciprocă şi coordonare ce rezultă şi din participarea reciprocă la structurile multinaţionale NATO găzduite de cele trei state. În prim plan s-a aflat şi reafirmarea implementării deciziilor Aliate, cu accent, din perspectiva românească, pe pachetul de măsuri la Marea Neagră, convenit la nivelul NATO.
După segmentul plenar al Trilateralei, s-a desfăşurat un format extins al Trilateralei, cu participarea celor doi miniştri de externe din Ucraina şi Georgia, Dmytro Kuleba şi David Zalkaliani. Dialogul s-a referit, evident, la situaţia de securitate din regiune şi la cooperarea partenerilor cu NATO, la susţinerea integrării acestora în Alianţă. În acest sens, discuţiile au vizat acţiuni pe care le pot derula România, Polonia şi Turcia împreună pentru avansarea apropierii Georgiei şi Ucrainei de structurile euroatlantice. România, Polonia şi Turcia au reafirmat sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a celor două state, în cadrul frontierelor recunoscute internaţional.
De altfel, Declaraţia comună a miniştrilor Afacerilor Externe a subliniat rolul relevant al Trilateralei, sprijinul pentru procesul de reflecţie NATO 2030, care a statuat direcţiile de dezvoltare ale Alianţei, legătura transatlantică durabilă dintre Europa şi America de Nord şi valorile democratice comune, ca fundament al Alianţei. În privinţa vecinătăţii Estice şi a formulelor curente, au fost subliniate cu toată greutatea “activităţile militare îngrijorătoare din Vecinătatea Estică, inclusiv pe cele recente din Ucraina şi din jurul acesteia” cu componenta directă care priveşte Alianţa în regiune, inclusiv utilizarea de tactici hibride ale Rusiei care afectează stabilitatea şi securitatea regiunii noastre.
De la negocierile internaţionale în viaţa românilor: operaţionalizarea acordurilor diplomatice
Pentru viitorul Summit NATO, cei trei parteneri au convenit consolidarea suplimentară a posturii de descurajare şi apărare a NATO şi a dimensiunii politice a Alianţei, consolidarea rezilienţei şi sprijinirea politicii „uşilor deschise”, precum şi a partenerilor estici şi a celor din Balcanii de Vest. Potrivit Declaraţiei comune, miniştrii de Externe din Georgia şi Ucraina au primit asigurări cu privire la angajamentul de a le oferi sprijin şi asistenţă, în acelaşi timp cu dezvoltarea de proiecte şi iniţiative în vederea consolidării capacităţilor de apărare şi creşterii rezilienţei, apropierii celor două state partenere de structurile euro-atlantice prin utilizarea la maximum a instrumentelor de parteneriat puse la dispoziţie de NATO, oferindu-le asistenţă pentru a putea continua seria reformelor, pentru a consolida capacităţile de apărare.
În spatele limbajului diplomatic încifrat şi nu rareori ambiguu, conţinutul actual este deosebit, ca şi în subiectele ce vizează cooperarea bilaterală din cadrul Parteneriatului Strategic cu Turcia, care se dezvoltă spre zona tehnologică şi a cooperării tehnico-militare. Iar în întâlnirea bilaterală cu omologul ucrainean, ministrul Bogdan Aurescu a marcat un pas important în consacrarea inexistenţei unei aşa-zise „limbi moldoveneşti”, ministrul Dmytro Kuleba confirmând identitatea între limba română şi aşa-zisa „limbă moldovenească”, aspect care se va reflecta inclusiv în modul în care se implementează regimul limbilor, inclusiv al limbii române, prevăzut de legislaţia ucraineană în materie, asigurând că Ministerul Educaţiei din Ucraina a transmis deja instrucţiuni autorităţilor locale de a aplica aceste prevederi ale legislaţiei ucrainene, inclusiv în regiunea Odesa.
Ministrul ucrainean a acceptat, totodată, propunerea ministrului Bogdan Aurescu, avansată anul trecut, de începere a negocierilor privind convenirea unui Acord cuprinzător privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina şi minorităţii ucrainene din România, un instrument de protecţie şi garanţii majore pentru românii din Ucraina. Aşa se ajunge de la viziunea strategică la negociere şi document diplomatic şi, ulterior, în viaţa de zi cu zi a românilor.
Se încarcă comentariile...
