Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor îl acuză pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, de "dezinformare prin omisiune" în cazul morţii lui Stan Mustaţă, susţinând că Toader avea informaţii de natură să clarifice circumstanţele decesului.
"Ministrul Justiţiei, domnul Tudorel Toader, declara recent că a cerut controale la penitenciarele Jilava, Rahova si Giurgiu ca urmare a decesul deţinutului Stan Mustaţă, deşi acestea se declanşează din oficiu de către Parchet în cazul decesului unei persoane custodiate, indiferent de motivele aparente. O reacţie extrem de nepotrivită, având în vedere că acesta cunoştea informaţii de natură a clarifica circumstanţele decesului, un aspect important fiind cel referitor la conexiunea eronată făcută între transferul deţinutului şi decesul care a avut loc o lună mai târziu, pe fondul unor afecţiuni cronice", spun reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor într-un comunicat de presă transmis vineri dimineaţă.
Ei spun că fostul judecător Stan Mustaţă a decedat în 8 august, în jurul orei 22.15, la Secţia Terapie Intensivă a Spitalului de Nefrologie Carol Davila, în dimineaţa zilei următoare ministrul Toader fiind informat în amănunt de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor referitor la acest eveniment.
"Considerăm aşdar că ministrul Justiţiei, domnul Tudorel Toader, nu şi-a respectat obligaţia de informare corectă a publicului şi a încercat să se scoată în mod cinic din ecuaţia responsabilităţii pentru eventualele nereguli şi probleme de sistem, una fiind chiar măsura recentă a acestuia de a reorganiza Serviciul medical din penitenciare într-unul de supraveghere medicală în pofida opoziţiei exprimate de către specialişti", adaugă sindicaliştii din Administraţia Penitenciarelor.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Avocatul Poporului au anunţat joi începerea unor anchete la penitenciarele Rahova, Giurgiu şi Jilava în legătură în cazul fostului judecător Stan Mustaţă, aflat în detenţie pentru luare de mită, care a murit în urma unui infarct miocardic.
Fostul judecător la Curtea de Apel Bucureşti Stan Mustaţă, aflat în detenţie pentru luare de mită, a murit în urma unui infarct miocardic. Anunţul a fostă făcut la Antena 3, de către avocata sa, Lorette Luca, care a spus că fostului judecător i s-a făcut şi mai rău, el având blocaj renal, şi a fost "plimbat prin trei spitale". La ultimul dintre acestea, s-a decis să i se facă dializă, însă inima sa a cedat, iar Stan Mustaţă a făcut infarct şi a decedat.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
3 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Asteptam vestea cand va crapa si acest criminal Tu Dorel in penitenciar. El va trebui sa dea socotela nu pentru moartea altui derbedeu (Mustata) ci pentru tradare de tara alaturi de ceilalti mafioti: Dragnea Dancila.
Un cititor Mustață a fost băgat la pușcărie nevinovat din ordinul lui Băsescu.
Cine a stabilit asta ?! Mafiotii care ne calaresc tara de doi ani?! Mustata a fost bagat la puscarie pt nerespectarea legilor tarii. Si-a asumat conditiile din puscarii atunci cand a comis abuzuri.