Tudorel Toader, despre declaraţiile lui Tăriceanu la adresa DNA: Este vorba despre o libertate de exprimare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat joi că recentele afirmaţii ale preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, cu privire la DNA reprezintă „o libertate de exprimare“.

Prezent joi la Parlament, Tudorel Toader a fost întrebat de jurnalişti cum vede sesizarea trimisă de şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, la CSM, în care se solicită efectuarea de verificări cu privire la afirmaţiile lui Tăriceanu care a spus printre altele că "DNA a devenit un jalnic instrument politic".

"Exact cum am văzut şi în momentul în care tot la CSM, la Inspecţia Judiciară, a fost expediată o altă sesizare cu privire la o declaraţie pe care chiar eu am făcut-o. Şi, dacă referitor la mine am spus că este vorba despre o libertate de exprimare, acelaşi lucru îl voi spune şi cu privire la sesizarea formulată vis-a-vis de preşedintele Senatului", a răspuns Toader, citat de Agerpres.

Solictarea DNA

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie; Laura Codruţa Kovesi, cere Consiliului Superior al Magistraturii să facă verificări cu privire la atacurile constanete la adresa instituţiei lansate de către preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. DNA spune că gravitatea atacurilor lui Tăriceanu sporeşte zi de zi şi, în pofida faptului că, prin hotărâri ale CSM, s-a statuat cu privire la alte afirmaţii grave făcute de preşedintele Senatului, aceste atacuri în mass media continuă.

Călin Popescu Tăriceanu a făcut următoarele ”afirmaţii de o gravitate extremă” în opinia DNA: ”DNA a devenit un jalnic instrument politic. Tot ceea ce face DNA în ultima perioadă devine limpede ca lumina zilei că face justiţie selectivă şi că... Nu mai am niciun fel de îndoială. Din ce în ce mai mulţi români văd lucrul ăsta, această chestiune e foarte gravă, pentru că duce la pierderea încrederii într-o instituţie fundamentală care este justiţia. DNA face extrem de mult rău şi justiţiei şi percepţiei pe care o au românii şi face rău foarte mult şi asupra imaginii pe care noi o proiectăm în străinătate".

”Gravitatea atacurilor domnului Călin Popescu Tăriceanu sporeşte zi de zi şi, în ciuda faptului că, prin hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii, s-a statuat cu privire la alte afirmaţii grave făcute de preşedintele Senatului, aceste atacuri în mass media continuă”, se mai arată în comunicatul DNA.

DNA susţine că afirmaţiile menţionate sunt ”de o gravitate extremă de natură să reprezinte un potenţial serios de prejudiciu adus unei instituţii cu statut constituţional, ale cărei atribuţii sunt de investigare a faptelor de corupţie de la nivel înalt, fiind singura autoritate învestită prin lege să cerceteze fapte de corupţie comise, între alţii, de către senatori, deputaţi, membri din România ai Parlamentului European, membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat şi asimilaţii acestora, consilieri ai miniştrilor”.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite