Tun de un milion de lei în Portul Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O firmă de apartament, fără niciun salariat, a dat un tun de un milion de lei Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa în urma derulării unui contract. Banii au fost deturnaţi de administratorul societăţii, cu acte false, prin sistemul „suveică”.

Curtea de Conturi a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, după ce a stabilit că Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC) a atribuit abuziv, prin fals şi uz de fals, contractul pentru lucrări de reparaţii şi întreţinere a drumurilor, platformelor, pasajelor şi trotuarelor din porturile maritime administrate de către companie.

Firma câştigătoare, 3 Control Construct SRL Constanţa, al cărui asociat unic este Mihai Antohie (36 de ani), fusese înfiinţată în septembrie 2013, cu doar zece zile înainte de lansarea procedurii de atribuire. Administraţia Porturilor a închis ochii la faptul că firma nu îndeplinea condiţiile de participare: experienţă de minimum trei ani în contracte similare şi o cifră de afaceri medie, pe ultimii trei ani, de 4 milioane de lei. 

Alte semne de întrebare care conduc la suspiciunea unui aranjament penal le ridică autenticitatea avizelor de mediu şi de calitate ale 3 Control Construct SRL. Mihai Antohie a obţinut certificatele pentru implementarea sistemelor de management de mediu şi de management al calităţii în doar zece zile calendaristice de la înfiinţarea firmei. Or, se ştie că procedura de eliberare a acestor avize este greoaie şi durează luni întregi.

Contract cu dedicaţie

Deşi valoarea lucrărilor era estimată la aproximativ 2 milioane de lei, firma 3 Control Construct SRL a venit cu o ofertă ”şoc” de doar un milion de lei, luînd faţa celorlalte societăţi care au depus oferte.
Comisia de evaluare a cerut administratorului Mihai Antohie clarificări suplimentare, printre care o analiză de preţ, precum şi documente referitoare la utilaje şi la manoperă.

Printr-o notă de fundamentare, Antohe a arătat că utilajele necesare derulării proiectului îi sunt puse la dispoziţie de Pasirom Interactiv SRL, fără însă să prezinte contractul cu această firmă. Totodată, acesta a prezentat un document care atesta că firma sa a achiziţionat de la Tomis Agregate SRL 3.200 tone de piatră spartă, precum şi o ofertă a firmei Bitunova România SRL, care nu mai era însă valabilă. Comisia de evaluare a mers ”pe încredere”, fără să mai ceară documente justificative şi a atribuit contractul firmei 3 Control Construct SRL.

Banii pentru lucrări, deturnaţi printr-o ”suveică”

În ianuarie 2014, Camera de Conturi Constanţa a declanşat un control la Administraţia Porturilor Maritime şi a stabilit că lucrările de reabilitare a drumurilor au fost atribuite ilegal, prin fals şi uz de fals.
Cu ajutorul Direcţiei Regionale Antifraudă Constanţa (structură formată după desfiinţarea Gărzii Financiare), auditorii au extins verificările şi la firma 3 Control Construct SRL. Aşa s-a descoperit că, printr-un lung şir de acte fictive, banii au fost deturnaţi de administratorul Mihai Antohie.

Pentru a justifica cheltuirea sumelor, Antohie a apelat la o ”suveică” formată din mai multe firme. Astfel, 3 Control Construct SRL a încheiat contracte pentru ”servicii de manoperă” cu firmele Midalo Metal Network SRL, Pavaj Pavele Prod SRL şi Prezident Luck SRL, care au facturat fiecare câte 99.800 de lei (20 de facturi a câte 4.990 de lei).

Mihai Antohie a mai încheiat un contract de prestări servicii cu Agronav Holding SRL, în valoare de 204.590 lei (41 de facturi a câte 4.990 de lei).
Verificările făcute de Administraţia Finanţelor Publice Constanţa şi Direcţia Antifraudă au stabilit că toate contractele sunt fictive, firmele respective nefigurând cu salariaţi. Mai mult, administratorul 3 Control Construct SRL nu a putut prezenta ”devize/situaţii de lucrări/procese verbale de recepţie din care să rezulte realitatea operaţiunilor consemnate în facturile în cauză”.

Prejudiciu de peste un milion de lei

Cercetările Curţii de Conturi au arătat că utilajele pentru executarea lucrărilor şi piatra spartă au fost furnizate, de fapt, de Regia Autonomă Judeţeană Drumuri şi Poduri Constanţa şi nu de firmele menţionate de Mihai Antohie în nota explicativă trimisă comisiei de evaluare.

Reabilitarea drumurilor din porturile constănţene, făcută la negru şi fără personal calificat, a fost de fapt o „cârpeală” cu plombe de asfalt, care au cedat la mai puţin de două luni de la recepţia lucrărilor. ”Din verificările efectuate în timpul controlului pe teren, s-a constatat că plombele asfaltice deşi au fost executate în lunile noiembrie şi decembrie 2013, sunt erodate, ceea ce impune o nouă intervenţie pentru refacerea lor”, se menţionează în raportul Curţii de Conturi.

Auditorii au stabilit că prejudiciul adus Administraţiei Porturilor Maritime se ridică la peste un milion de lei, sumă facturată pentru lucrări nereale. Curtea de Conturi a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, care urmează să facă cercetări în acest caz. Potrivit auditorilor publici, administratorul 3 Control Construct SRL, Mihai Antohie, se face vinovat de fals intelectual şi uz de fals, iar funcţionarii CN APMC vor răspunde pentru abuz în serviciu.

Mihai Antohie: ”Nici pomeneală de falsuri”

Administratorul 3 Control Construct SRL a negat acuzaţiile care i se aduc, dar a recunoscut cu nonşalanţă că s-a folosit de un tertip pentru a câştiga selecţia de oferte.

”Pasirom Interactiv a fost societatea care mi-a acordat susţinere tehnico-materială pentru a putea fi eligibil la deschiderea de oferte. Dar nu este obligatoriu ca această susţinere să se şi materializeze în execuţia lucrărilor. Susţinerea mi-a dat doar posibilitatea de a accede la licitaţie”, a declarat pentru ”Adevărul” Mihai Antohie.

Acesta a dat vina pe societăţile cărora le-a subcontractat lucrările pentru a justifica facturile fictive. ”Nici pomeneală de falsuri. Şi eu am probleme acum de pe urma acestor firme, nu mai este nimeni de găsit acolo. Eu ştiam că muncitorii sunt de la firmele respective, dar se pare că nu a fost aşa. Nu aveau conturi bancare, mi-au spus să le dau banii în numerar. N-am avut încotro şi le-am dat banii direct în mână, dar eu aveam ca scop să-mi fac treaba, să mă asigur că voi respecta obligaţiile asumate în contractul de antrepriză”, a declarat Mihai Antohie.

Cine este Mihai Antohie

Administratorul 3 Control Construct SRL, Mihai Antohie, este un ilustru necunoscut în Constanţa. Potrivit unor surse, acesta nu a fost decât un simplu interpus în contractul cu Portul Constanţa. Dovadă şi faptul că firma a fost înfiinţată cu doar zece zile înainte de iniţierea procedurii de atribuire. Mihai Antohie a încercat mai multe afaceri, dar firmele sale, după ce n-au mai onorat mai multe datorii, au cerut insolvenţa.

În 2010, administratorul 3 Control Construct SRL a fost executat silit de CEC Bank Constanţa pentru neplata unui credit ipotecar de 13.200 de lei. În 2012, Mihai Antohie şi soţia sa, în calitate de asociaţi ai firmei A & S Grup Contractor SRL, au fost executaţi silit de BRD pentru un alt credit pe care nu au reuşit să-l returneze. Pentru neplata unor datorii către terţi, alte două firme ale lui Antohie au cerut şi obţinut insolvenţa. Este vorba de A&S Grup Contractor SRL şi Int. Ext House SRL, ambele cu obiect de activitate construcţii de drumuri şi autostrăzi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite