Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Ucraină plai cu flori

6
24 Feb 2014 09:12:04
Vladimir Stoicescu

Îmbătaţi de mirosul strident al sângelui înaintaşilor, ai eroilor, ai revoluţionarilor. Tineri martiri pentru dreptate, idealişti ce s-au jerfit pe crucea Ucrainei pentru o lume mai bună, o viaţă mai altfel, pentru tinereţe şi pentru nevoia umană de a schimba, de a trăi şi de a bea Coca-Cola, nu vodkă rusească.

“Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate”, însă, în vidul de putere se nasc oameni posedaţi, eretici şi vrăjitoare. În vidul de putere se naşte nevoia de răzbunare şi, de ce nu, decât să plângă mama mai bine plânge (doamna) mă-ta. Acestea sunt, evident, trăiri şi emoţii umane. Să nu ucizi ajută, chiar dacă ei vor sa te ucidă. Întoarce obrazul celălalt este o idee bună, chiar dacă îi prezinţi profilul lunetistului. Iertarea este Dumnezeiască, chiar dacă ei nu te-ar fi iertat pe tine şi nu au iertat pe alţii. Realitatea este altfel, nevoia de răzbunare este parte din natura umană şi omul între oameni este “om”.

Puţini părinţi au puterea să spele cu lacrimi picioarele omului ce le-a distrus viaţa şi nu consider că reglarea de conturi din Ucraina este o acţiune surprinzătoare. Ochi pentru ochi sună rău, însă aceasta este natura bestiei. Problema este că, în vidul de putere, se vor naşte Brute, Hecate, Behemoti şi Sânziene. Aceşti zei ai infernului ce îşi vor aminti, subit, că Sergey de la doi îi datorează bani lui Brute, că Aleksei se iubeşte, intens, cu fosta  nevastă a lui Behemoth, că Demetri a păcălit-o pe Hecate şi că Desya nu a fost suficient de modest şi le-a ofensat pe Sânziene.

Posedaţii erau, de multe ori, oameni bolnavi. Ereticii erau neînţeleşi sau vânaţi din răzbunare şi vrăjitoarele erau doar fete, acuzate de alte adolescente din inerţie sau din răutate. Ucraina suferă de inerţie, suferă de revoluţie şi, printre dinţii pentru dinte, vor fi ochi inocenţi, dinţi inocenţi, posedaţi neposedaţi, eretici citând din Biblie şi vrăjitoare fără vrajă.

“Toarnă-i, toarnă-i, zoru-i mare,


  Foc şi clocot în căldare.” - Macbeth

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Camelian Propinatiu
24.02.2014, 10:06:22

Calitatea intelectuala, de care populistii Occidentului s-ar fi ferit, a spectacolelor de la Olimpiada, probeaza ca Putin nu e un incremenit in proiect ca Brejnev. Nu e insignifiant si lipsit de consecinte morale, deci politice, nici eroismul kievean: Occidentul e obligat mediatic sa ajute economic. Ucraina nu-si va rata revolutia. Gratie inscenarii cu teroristii care n-au nimerit niciun emanat si predilectiei istoricilor pentru bestselleruri, doar România si-a ingropat Eroii Revolutiei pe furis, fara folos spiritual. Scena Euromaidanului de la Kiev a purtat inscriptia Slava Ukraini! si portretul poetului national, cu o caciula de invidiat, Taras Sevcenko, pe când la Bucuresti in postromânism pâna si Eminescu e luat la misto.

t mihai
24.02.2014, 19:57:39

Apare totusi si "post-românismul" în acest comentariu, altfel cum :)))

Zack Atila
24.02.2014, 16:28:22

Floricele pe cimpii...hai la Ucraina copii Vine, vine primavara Se asterne-n toata Ucraina Floricele pe campii Hai in Ucraina, copii. Creste, creste iarba verde Si Ucraina'n nori se pierde Haideti s-ascultam copii Al ei cantec din campii. Ianukovici striga tare Timoshenko'n lunca sare Bolshevicii zburda pe campii Haideti sa-i coclim copiï.

+1 (1 vot)
t mihai
24.02.2014, 19:58:55

Despre pilotajul avioanelor si cauzele caderilor lor, nimic ?

+1 (1 vot)
Vladimir Stoicescu
25.02.2014, 00:13:18

Surprinzator, eu nu am scris despre aviatie pana nu am ajuns la Adevarul. Aviata este profesia, insa experienta mea, cu pana-n brate, este crosetata departe de mansa aeronavelor. Am sa continuu sa scriu si despre aviatie, insa, din motive pur egoiste, prefer sa mananc putin si din rodul interzis al "aberatiilor". "Io" is columnist, chiar daca nu pare.

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările