UE, prea aproape de arsenalul Rusiei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Federica Mogherini, şefa diplomaţiei UE, la Bucureşti
Federica Mogherini, şefa diplomaţiei UE, la Bucureşti

Deocamdată, Uniunea Europeană nu are altă soluţie de apărare decât NATO. Diplomaţii europeni au discutat la Bucureşti despre ce pot şi ce nu pot face decoamdată ca actor global.

Jocurile de putere nucleară imprevizibilă ale Rusiei sunt ca nişte seisme cu ceas pentru liniştea Europei. Aşa că s-a vorbit mult, la Bucureşti, zilele acestea, despre securitatea comună, despre structurile militare proprii ale Uniunii, dar proiectul este unul de perspectivă îndepărtată şi nici nu poate fi serios discutat în acest episod al istoriei, când Tratatul privind Armele Nucleare cu Rază Medie de Acţiune este încălcat de Moscova şi abandonat de Washington. Europa nu a fost parte a înţelegerii dintre cele două superputeri ale Războiului Rece, dar a beneficiat din plin atât de consolidarea arsenalului american cât şi de armistiţiul convenit în 1987 de Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov. La nici trei decenii distanţă, ambiţiile militare ale Kremlinului se măsoară nu atât în forţa capabilităţilor de atac ruseşti, cât în refuzul de a respecta regulile jocului, adică, prin imprevizibilitatea Rusiei, cum a punctat şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, venit la Bucureşti să îi întâlnească pe înalţii responsabili politici ai armatelor europene, reuniţi cu o zi înaintea întrevederii diplomaţilor comunitari.

Fundamentul securităţii europene nu poate suferi modificări, acum, când rachetele mobile ale Rusiei pot fi oricând amplasate în Crimeea sau la Kaliningrad şi de acolo nu au nici o problemă să lovească oricare dintre capitalele de pe continent, în condiţiile în care raza balistică este de 5500 de kilometri. E explicabil, probabil, de ce minstrul francez al Apărării, Florence Parly, s-a exprimat destul de prudent despre ambiţiile preşedintelui Emmanuel Macron: e important să vorbim despre o apărare comună în lunile premergătoare alegerilor europene, însă pentru a pune pe picioare o armată a Uniunii Europene este nevoie de mult timp.

Interesant este că, în timp ce ameninţările sunt mai aproape de România decât de orice alt stat european, la Bucureşti, armata tocmai traversează o profund politizată criză de management operativ.

În ce priveşte extinderea Uniunii Europene, un prim orizont de aşteptare pentru admiterea candidaţilor cu dosare în lucru, Serbia şi Muntenegru, a fost exprimat de ministrul ungar de Externe Peter Szijjártó: înainte de anul 2025. Este, însă, doar o dorinţă a celor care se învecinează cu Balcanii de Vest, a mai spus diplomatul de la Budapesta, o bună ocazie pentru reprezentantul Guvernului Orban să repete unul dintre mesajele de cursă lungă ale Executivului pe care îl reprezintă: „dorinţele esteuropenilor nu sunt întotdeauna înţelese de vesteuropeni sau de Comisia Europeană”.

Unul dintre subiectele controversate – care nu au ţinut neapărat de agenda întâlnirilor prezidate de România cât mai mult de oportunitatea întrevederilor directe – este acordul cu Iranul anunţat de miniştrii german, britanic şi francez de Externe. Este vorba despre un troc, un deal de afaceri barter, care să excludă tranzacţiile financiare şi să evite sancţiunile impuse de Statele Unite. O inovaţie de conjunctură, numită INSTEX, percepută de unii ca fiind toxică iar de alţii drept o garanţie că, altfel decât Washingtonul, Teheranul nu se va retrage din acordul nuclear şi nu va reîncepe să îmbogţească uraniu pentru scopuri militare.

În prezenţa şefului diplomaţiei de la Londra, Jeremy Hunt, despre Brexit nu s-a pomenit nimic, în discuţiile oficiale, oricât de relaxate au fost acestea şi oricât de actual ar fi subiectul. Doar şeful NATO a avut, cu o zi mai devreme, un mesaj de transmis: odată cu ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, 80% din costurile Alianţei vor fi suportate de ţări non-UE.

Evoluţiile din Venezuela au necesitat mai multe actualizări, ieri, pe parcursul discuţiilor dintre diplomaţii europeni, concluzia fiind că e nevoie de organizarea de noi alegeri prezidenţiale în statul latino-american, în termen de 90 de zile. „Nu vrem să mediem, nu căutăm forme de dialog. Am mai văzut astfel de procese pe care unii le-au folosit pentru a trage de timp”, a comentat Înaltul Reprezentant UE pentru Diplomaţie, Federica Mogherini. Dincolo de acest instrument comun diplomatic, există capitale europene mai degrabă înclinate să-l gireze pe liderul opoziţiei de la Caracas, Juan Guaido, mai ales că o rezoluţie în aceste sens a emis, ieri, şi legislativul de la Bruxelles. Opţiunea suplimentării sancţiunilor a rămas şi ea deschisă, pe masa miniştrilor europeni de Externe care-şi încheie astăzi reuniunea informală de la Bucureşti.

Cristian Ştefănescu - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite