Ultima frontieră

O ştire de duminică la amiază ne anunţă că Austria suspendă acordul Schengen ”temporar”. Cu vreo două zile mai devreme aflam că 60 de refugiaţi au fost prinşi la graniţa României, venind din Serbia. În sfârşit, încă o ştire cam nebăgată în seamă la început de an ne descria cum un tunisian care a ratat un atentat la o secţie de poliţie din Paris fusese expulzat cu câţiva ani în urmă din România.

Sunt trei informaţii care nu suferă neapărat o legătură între ele. Şi, totuşi, această legătură există. Toate au de-a face cu graniţele noastre de care ne-am chinuit ani de zile să scăpăm – cel puţin pentru ruta vestică, dar şi cele cu Republica Moldova - şi pe care acum parcă le-am vrea şi mai stricte la intrări. Încet-încet parcă îi înţelegem şi pe vesticii care ani de zile s-au speriat de noi şi de emigrarea în masă, fără filtre, şi aveau campanii isterice împotriva românilor. 

Privind la situaţia de securitate internaţională, pare că aceste graniţe care altădată erau pentru noi garduri de netrecut spre bunăstare azi sunt un necesar zid de apărare.

Cei 60 de afgani, somalezi, pakistanezi şi irakieni care au încercat să pătrundă în România venind din Serbia cel mai probabil nu vor fi ultimii refugiaţi sau emigranţi economici care ne vor forţa frontierele. În spatele lor se află încă mii de oameni în mişcare prin Balcani, pe rute din ce în ce mai creative, care caută calea uşoară spre Germania, Franţa şi ţările nordice. Dacă ei treceau ca prin brânză pe lângă Timişoara suna goarna unui nou traseu uşor. Aşa, se vor gândi la alte variante. 

Abordarea de tip umanist de asta vară, de tip Merkel, şi-a atins limitele şi este clar pentru toată Europa că nu mai este fezabilă. Primirea în neştire a grupurilor de refugiaţi – aş pune chiar ghilimelele aici -  care nu mai sunt de mult timp doar sirieni, a dat apă la moară partidelor naţionaliste şi, pe final de an, le-a şi dat dreptate, pe alocuri. Atacurile asupra femeilor din Koln şi atentatele din Paris au arătat că printre refugiaţi s-au strecurat şi grămezi de deranjaţi cu gânduri criminale.

Tunisianul împuşcat acum câteva zile la Paris pentru că voia să intre înarmat într-o secţie de poliţie fusese expulzat din România în 2011 pentru că autorităţile noastre au ridicat suspiciuni în legătură cu intenţiile sale. Am tratat ştirea asta cam lejer pentru că de data asta trebuia să lăudăm, în sfârşit, autorităţile române cu atribuţii în securitatea naţională. Uneori trebuie să ne scoatem şi pălăria în faţa celor pe care cel mai mult îi criticăm. Iar acesta era un moment bun.

Ceea ce face Austria, suspendarea Schengen, este o reacţie disperată. Cel mai probabil acest spaţiu va fi regândit dacă presiunea la graniţele UE rămâne la acest nivel sau chiar se va intensifica spre primăvară. Cred că România trebuie să ceară în continuare accesul în Schengen, dar, de data asta, cu câteva condiţii de reformă a acestui spaţiu comun. Altfel, dacă vom fi primiţi la spartul târgului şi ne vom pricopsi mai ales cu problemele acestui spaţiu de liberă circulaţie, ne va părea rău că ne-am agitat atâta. De data asta trebuie să fim pro-activi şi să cerem reforme în UE. Până una-alta avem, în această uniune de state, un vot la fel de important ca oricare dintre ţările UE. Pe deasupra, suntem şi ultima frontieră.