Un bărbat acuzat de tentativă de omor, patronul şi administratorul localului unde s-a petrecut fapta, reţinuţi de procurori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un bărbat auzat de tentativă de omor şi doi acuzaţi de favorizarea făptuitorului, reţinuţi de procurori
Un bărbat auzat de tentativă de omor şi doi acuzaţi de favorizarea făptuitorului, reţinuţi de procurori

Un bărbat acuzat de tentativă de omor după ce a lovit un alt bărbat în faţa unui local, dar şi patronul şi administratorul restaurantului unde a avut loc incidentul au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi unui judecător de drepturi şi libertăţi cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, anunţă Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Procurorii criminalişti de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti i-au reţinut pe Dragoş Constantin Constantinescu pentru tentativă de omor şi pe Laurenţiu Ionuţ Vîlcu şi Romică Daniel Vîrşescu pentru favorizarea făptuitorului.

Anchetatorii arată că, potrivit probelor adunate până în prezent, în noaptea de 29/30 octombrie, în jurul orelor 4.00, în timp ce se afla într-un restaurant din Sectorul 6, victima R.D.O., aflată în stare de ebrietate, a fost scoasă din incintă de către bodyguarzi, iar în momentul în care a ajuns în faţa localului a fost lovită violent de către Constantinescu, fiind proiectată cu capul în asfalt, unde a rămas în stare de inconştienţă.

Ulterior, arată procurorii, în condiţiile în care trei dintre camerele sistemului de supraveghere video al localului au surprins în mod direct desfăşurarea agresiunii, în scopul evident al împiedicării aflării adevărului şi al zădărnicirii urmării penale, Vîrşescu, patronul restaurantului în cauză, ajutat de Vîlcu, administratorul restaurantului, a dezactivat sistemul de supraveghere video, decuplând sistemul tip DVR pe care erau stocate imaginile şi l-a ascuns.

În continuare, se arată în referatul transmis instanţei de judecată, ”în vederea îngreunării urmării penale, cei doi reprezentanţi ai restaurantului au luat legătura cu persoana care se ocupa cu mentenanţa sistemului de supraveghere video şi i-au comunicat că în weekend a avut loc un incident la restaurant, motiv pentru care, când va fi întrebat, va trebui să susţină că sistemul nu a fost funcţional, fapt pentru care chiar el a ridicat sistemul de stocare în săptămâna anterioară”.

Mai mult, notează procurorii, la cererea expresă a organelor de cercetare penală de a preda înregistrările video surprinse de camerele de supraveghere, Vîrşescu şi Vîlcu au refuzat să predea înregistrările, susţinând că sistemul nu este funcţional.

Un judecător de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti urmează să stabilească dacă admite cererea procurorilor bucureşteni de a emite pe numele celor trei mandate de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite