Un al doilea angajat al Ministerului Justiţiei a fost confirmat cu coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un al doilea angajat al Ministerului Justiţiei a fost confirmat joi ca fiind infectat cu noul coronavirus, în prezent o anchetă epidemiologică fiind în derulare, anunţă un comunicat al instituţiei.

„Ministerul Justiţiei anunţă confirmarea în cursul acestei seri a unui al doilea caz de COVID-19, în persoana unui angajat din cadrul direcţiei de contencios”, se arată în comunicatul instituţiei.

Joi a fost anunţat primul caz de infectare al unui angajat al Ministerului Justiţiei, care lucrează în cadrul departamentului buget-finanţe. Persoana respectivă nu a mai fost la birou din 3 aprilie. Ministerul Justiţiei rămâne operaţional complet, angajaţii lucrând online şi telefonic. Ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat că sediul va fi decontaminat, urmând ca activitatea să fie reluată pe 14 aprilie.

Vă comunic faptul că astăzi până la ora 12, întreg personalul va evacua sediul ministerului. Prima zi de lucru în sediu va fi marţi 14.04.2020. Până atunci vom lucra online, fiecare dintre dvs. să îşi asigure capacitatea de a lucra online şi telefonic, pentru a asigura continuitatea activităţii Ministerului chiar şi în condiţiile date. Pentru a evita aglomerarea la ieşirea din sediul ministerului, evacuarea se face astfel: începând cu ora 11.40 se evacuează etajele 4-6, începând cu ora 11.50 începe evacuarea etajelor 2 - 4, apoi la ora 12 evacuarea etajului 1. Cabinetele demnitarilor evacuează ultimele sediul”, arată ministrul Justiţiei.

În următoarele trei zile vor avea loc trei decontaminări succesive în sediul Ministerului. Precedenta decontaminare a fost în data de 4.04.2020, transmite Cătălin Predoiu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite