Un dosar cât o piatră de temelie. Şi o graţiere?

Gică Popescu FOTO Dorin Constanda / Adevărul

Răscoliţi-vă un pic memoria. Ce vă spun numele din „Dosarul Transferurilor”, chiar la prima vedere? Ce sentimente vă trezesc? Ce vă spun oamenii aceştia despre România şi care a fost impactul lor asupra a tot ceea ce trăim? Păi să vedem.

Giovanni Becali a intrat în folclor, vezi bine, cu al său „te fac de la brâu în jos”. Nimeni nu a reuşit mai bine să se identifice în România cu povestea celui plecat de jos ca să adune milioane. Un personaj spectaculos, nu numai aici, ci şi peste hotare, unde mulţi preşedinţi de cluburi îi ştiu de frică. Cu uşile peste tot deschise, de la lumea gri din jurul fotbalului, până în birourile cluburilor mari. În ciuda auto-intitulării de mafiot modern. Unul care scuipă şi nu stă de vorbă cu oricine. Adu-ţi aminte de Terzian şi Cartianu.

Fratele său, Victor, civilizat, partener politicos de dialog, surprins recent dând cuiva prin geamul maşinii un teanc de bani mare cât veniturile pe o viaţă ale unei familii obişnuite din România. George Copos, stăpânul afacerilor cu salariaţi ajunşi la limită, cel care a condus un club împrumtându-i bani şi care aproape a reuşit să încarneze ideea că va sfârşi fugărit pe şinele de tren.

Mihai Stoica, manager cu rezultate, singurul din lume care a bătut un suporter şi ale cărui valuri de ură au umplut televizoarele ani de zile. Chiar şi plătit de televiziuni. În fine, regele dansator al tribunelor, Cristi Borcea, cel care a vrut musai să-şi mute viaţa în televizor, cel a cărui a doua nuntă a fost urmărită de o ţară întreagă.

În fapt, numai la selecţia acestor mărunte fapte ale condamnaţilor îţi dai seama de ce acest dosar e muuult mai important decât tot ce s-a condamnat în România ultimilor ani. Oamenii aceştia au fost primele simboluri ale succesului în România. Imaginea şi averile lor au fost printre primele consemnate ca succese în spaţiul public. Ei au făcut în ultimii ani ştirile, iar nu fotbaliştii lor. Maşinile, soţiile sau copiii lor au devenit la rându-le vedete doar pentru că existau. Câţi dintre cei care au început o afacere nu s-or fi gândit la succesul lor? Mulţi, dacă te uiţi la toţi cei care au intrat în fotbal.

Relaţiile, conexiunile şi banii lor i-au ferit de multe. Le-au dat voie să facă orice. Agresiunea s-a iţit, apoi a devenit permanentă. Jurnaliştii care li s-au opus s-au transformat în duşmani, iar ura lor a plecat liberă în tribune.

De aceea dosarul e o piatră de temelie. Pentru că simbolurile succesului nedrept şi greşit gestionat au picat. Şi mai ales pentru că nimeni nu mai poate spune acum că a fost un dosar politic. Oamenii care i-au urmărit ani de zile s-au gândit măcar o dată că Năstase a fost condamnat de Băsescu, că Băsescu va fi condamnat de Ponta, că ăştia se condamnă între ei. De data asta, nimeni nu poate pune mâna pe cineva, că s-ar afla în spatele condamnării. Nici măcar cei acuzaţi. E pur şi simplu judecată.

Iar azi, la condamnare, mulţi au scris cu uşurare că s-a făcut dreptate. Dar, dacă i-aţi fi condamnat pentru toate cele de mai sus, aţi fi greşit. Nici măcar ei nu pot fi condamnaţi pentru atitudinea în spaţiul public. Nu poţi condamna oameni pentru percepţii. Ci pentru faptele din dosar. Judecate rece şi cu probe.

Iar judecătorii au hotărât că sunt fapte şi probe dincolo de orice tăgadă de au ales să treacă dincolo de propunerile procurorilor. Să reîncadreze faptele lui Mihai Stoica şi să treacă dincolo de suspendarea executării la Gică Popescu, aşa cum fusese propusă. Pentru asta îţi trebuie multă tărie şi, sper eu, profesionalism fără tăgadă.

Apropo de percepţii, o vorbă despre Gică Popescu. Pentru generaţia mea el a fost un model corect. A reuşit prin muncă şi prin dedicaţie acolo unde fenta şi şmechereala au fost mai bine apreciate. A preferat costumul şi a încercat să construiască. Marea sa calitate, dacă e să te uiţi retrospectiv, e că nu a jignit pe nimeni, deşi ar fi putut să o facă. Omul e din alt aluat.

A fost primul care şi-a realizat greşeala şi a plătit financiar. A recunoscut. N-a fost de ajuns? Judecătorii au spus că nu. Ba mai mult, au spus că greşeala a fost atât de mare, încât nu-l pot izbăvi de executare. Chiar dacă nu era cerută. Ei, judecătorii, sunt singurii care ştiu de ce şi trebuie să ducă acest lucru în spate.

Cel puţin în cazul lui, e clar că nu au judecat o percepţie. Ci doar fapte, trecute în dosar.

Dar ştiu cine poate judeca şi poate folosi percepţiile. Politicienii în mâna cărora stă decretul de graţiere. Mă gândesc dacă un astfel de gest va fi judecat de actualul sau viitorul preşedinte, căci va fi un gest popular. E posibilă graţierea în situaţia lui Gică Popescu? Nu ştiu, nu am o părere clară. Aştept motivarea judecătorilor. E necesară? Nu ştiu, dar de vreme ce există o discuţie despre acest lucru în cazul Becali, cred că o dezbatere este întemeiată în cazul Popescu. 

Mai multe articole pe blogul personal: striblea.ro.