Un fake news internaţional: România a închis bisericile!
0
În data de 17 iulie 2020, OSCE a dat publicităţii un Raport de 163 de pagini întocmit de către ODIHR (Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului), intitulat „OSCE Human Dimension Commitments and State Responses to the Covid-19 Pandemic”, unde, printre altele, fugitiv, se evaluează şi prestaţia statelor în timpul pandemiei în chestiunea drepturilor religioase ale cetăţenilor lor.
În decembrie 2020, Centrul de Cercetări Sociologie LARICS a dat publicităţii Barometrul vieţii religioase din România, unde, printre altele, se poate vedea şi poziţia cetăţenilor din România faţă de măsurile întreprinse de către stat.
Vom trece în revistă modul în care a fost ilustrată atitudinea statului faţă de populaţiei şi, respectiv, a populaţiei faţă de stat în cele două analize, iar în final vom trage câteva concluzii.
Un Raport OSCE şi o concluzie nejustificată
Raportul de 163 de pagini al OSCE a avut drept scop analizarea situaţiei juridice, politice şi a drepturilor omului privind provocările întâlnite de către statele membre în perioada pandemiei, martie-iunie 2020. Tangenţial, pe mai puţin de patru pagini (din 163!), se atinge şi chestiunea libertăţilor religioase pe timp de pandemiei.
Despre România, în acestă speţă, se menţionează într-un singur paragraf:
„În vederea prevenirii răspândirii acestui virus, depinzând de contextul naţional sau local, anumite state au impus anumite măsuri restrictive dure, practic, interzicând accesul enoriaşilor în lăcaşurile de cult chiar şi pentru rugăciuni individuale (subl.n.). Aceste state sunt, spre exemplu, Cipru, Danemarca, Germania, România, Tadjikistan, Turcia, Regatul Unit al Marii Britanii”.
Foto: Paragraful din Raport unde este menţionată România în chestiunea drepturilor religioase.
În realitate, datele Raportului OSCE sunt false. România nu a restricţionat total accesul în biserici, aşa cum ar reieşi din plasare ţării noastre între ţările care au luat măsuri de închidere a lăcaşelor de cult. România în perioada stării de urgenţă, perioadă monitorizată în Raportul OSCE, a permis credincioşilor accesul în lăcaşul de cult pentru slujbe cu caracter individual (privat), cu limitarea numărului de persoane la opt. Personalul de cult (clerical şi neclerical) a putut desfăşura slujbe religioase pe tot parcursul stării de urgenţă, cele cu caracter colectiv (public) au fost transmise on-line, accesul credincioşilor la acest tip de slujbe fiind restricţionat.
Dincolo de inexactităţile sale, invocarea Raportului este şi un bun prilej de a aşeza România, retrospectiv, pe harta evoluţiile din spaţiul european în ceea ce priveşte chestiunea drepturilor religioase în pandemie.
Ce s-a întâmplat, de fapt, în Europa? Cum au fost afectaţi credincioşii români?
Foto. Arhiepicopul de Canterbury, ţinând slujba de Paşte în 2020 din propria bucătărie. Sursa: BBC.
În România, pandemia provocată de Covid-19 a impus, la fel ca în toate statele membre ale Uniunii Europene, o serie de măsuri menite să limiteze transmiterea acestui virus. Pentru a înţelege „adâncimea” acestora, vom compara măsurile dispuse de statul român cu cele implementate într-un număr reprezentativ de state ale Uniunii Europene ţinând cont şi de numărul mare al membrilor comunităţilor româneşti prezente în aceste state şi afectate de aceste măsuri. Criteriul de selecţie este deci – dincolo de România – al statelor din UE în care se află cele mai semnificative comunităţi de români. La finalul listei de 12 state ale Uniunii am adăugat şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord – motivul fiind numărul semnificativ de cetăţeni români rezidenţi în această ţară.
Perioadele şi nivelurile restricţiilor adoptate de statele europene şi asumate de cultele religioase au variat, în funcţie de specificul şi politicile sanitare ale fiecărei ţări în parte.
În România, perioada de restricţii ridicate a coincis cu cea a stării de urgenţă, pe o durată de 2 luni: 16 martie – 15 mai 2020. Măsurile adoptate au vizat asigurarea distanţării fizice, accesul în spaţiile închise şi evitarea contactului dintre persoane şi obiecte, ca strategie de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2. În acest interval, slujbele religioase cu caracter colectiv au fost oficiate de personalul de cult în interiorul lăcaşurilor de cult fără participarea credincioşilor, iar cele cu caracter individual (botez, cununie, înmormântare etc.) s-au desfăşurat în interiorul lăcaşurilor de cult cu participarea a maxim opt persoane. De asemenea, credincioşii au avut acces în lăcaşurile de cult pentru rugăciunea individuală. De la finalul stării de urgenţă şi până în prezent, participarea la slujbele religioase cu caracter colectiv a fost condiţionată doar de respectarea normelor sanitare generale dispuse de autorităţile publice cu atribuţii în domeniu: distanţare (2m în interior şi 1,5m în exteriorul lăcaşului de cult; purtarea măştilor de protecţie; dezinfectarea). În plus, mai trebuie observat că, în perioada stării de alertă, pentru a nu fi supuse restricţiilor generale privind adunările publice, slujbele religioase au fost scoase din această categorie, fiind dispuse doar reguli sanitare generale, care au vizat accesul în lăcaşul de cult şi distanţa minimă de siguranţă sanitară. Tot în perioada stării de alertă, pentru a preîntâmpina situaţiile în care spaţiul din interiorul lăcaşului de cult nu ar permite prezenţa tuturor credincioşilor care îşi doresc să participe la slujbele religioase, a existat posibilitatea ca acestea să poată avea loc simultan în interiorul şi exteriorul bisericii, cu respectarea distanţei minime de siguranţă sanitară. Scurt spus credincioşii care din lipsa spaţiului din interiorul lăcaşului de cult nu puteau participa la slujba religioasă, aveau posibilitatea de a participa la aceasta stând în curtea bisericii.
Ţinând cont de aceste date, apreciem că în perioada stării de urgenţă în România restricţiile au fost de nivel ridicat, iar în perioada stării de alertă au fost de nivel scăzut (restricţii uşoare).
Comparativ, în unele state europene măsurile dispuse în perioadele echivalente stării de urgenţă au avut fie un grad mai ridicat de restricţionare, fie s-au situat pe acelaşi palier, fie au fost mai moderate. Astfel, în state precum Germania, Danemarca sau Regatul Unit, desfăşurarea slujbelor religioase în lăcaşurile de cult nu a mai fost posibilă, în vreme ce state precum Cipru sau Ungaria au permis participarea unui număr limitat de credincioşi la slujbele oficiate în lăcaşurile de cult. În perioadele ce au urmat stării de urgenţă putem disocia în rândul acestor state între restrângeri uşoare ale exercitării libertăţii religioase, ce au vizat doar respectarea normelor sanitare generale, şi restrângeri ce au implicat măsuri suplimentare: distanţare mai mare sau limitare a numărului de participanţi, limitarea duratei slujbelor, interzicerea anumitor gesturi şi practici liturgice.
Pentru a înţelege mai bine cazul şi plasamentul fiecărei ţări, aceste restrângeri au fost grupate în patru categorii, cuantificate după cum urmează:
Tabel I. Nivelul restrângerilor şi cuantificarea lor
În tabelul de mai jos vom prezentată situaţia statelor vizate de analiza noastră (la care se adaugă, desigur, România), urmând linia temporală a evoluţiei restrângerilor exercitării libertăţii religioase în intervalul martie 2020 – ianuarie 2021.
Tabelul 2. Evoluţia restrângerilor vieţii religioase în perioada pandemiei de COVID-19 în principalele state europene cu prezenţă românească.
După cum putem observa, durata fiecărui tip de perioadă de restrângeri a variat în rândul statelor prezentate, acest fapt datorându-se evoluţiei epidemiologice şi stărilor de urgenţă / lockdown intervenite în decursul intervalului martie 2020 – ianuarie 2021.
Pentru o altă ilustrare grafică prin care să se vadă şi mai bine evoluţiile din România (curba albastru închis, suprapusă cu cea a Italiei), se poate urmări graficul de mai jos, bazat pe datele din Tabelul al II-lea.
Grafic cu evoluţia temporală a restricţiilor pe diferite ţări (pe abscisă este indicat timpul, pe ordonată gradul restricţiiilor, pe fiecare stat în parte).
După cum se poate cu uşurinţă vedea din grafic (am evitat includerea tuturor statelor din raţiuni de vizibilitate), România este undeva sub media europeană a restricţiilor, în niciun caz în categoria „roşie” (restricţii foarte ridicate) în care o include, neprofesionist, Raportul OSCE menţionat.
Cum se vede dinspre public?
Sursa: Barometrul vieţii religioase (CCSL, decembrie 2020).
Printre multele lui întrebări, Barometrul vieţii religioase realizat de Centru de Cercetări Sociologice LARICS (CCSL), a investigat şi percepţia cetăţenilor români faţă de atitudinea statului faţă de biserici în timpul pandemiei.
47,3% cred că „statutul a încălcat libertatea religioasă a cultelor”, 35,7% cred că „e normal ca activităţile bisericilor şi cultelor să aibă restricţii” şi 15,9% că „statul a colaborat foarte bine cu bisericile şi a comunicat foarte bine măsurile luate”.
Şi acum depinde ce lectură facem acestor cifre. Dacă ne uităm la primul răspuns, cu cel mai mare scor, putem trage concluzia că populaţia a simţit şi sancţionat un tip de comportament al statutul pe care îl cataloghează/resimte ca abuziv. Dacă ne uităm la ultimele două răspunsuri, vom constata că 51,6% au o atitudine relativ pozitivă sau înţelegătoare faţă de stat (suma ultimelor două răspunsuri).
Adevărul este relativ la mijloc, de accea nu trebui exagerat în nicio parte. Da, a fost resimţit un discomfort, o nemulţumire a populaţiei faţă de stat, dar ea nu a fost/este critică şi nu a atins gradul unei confruntări sau rupturi.
Şi acesta este un lucru pozitiv.
Una dintre explicaţii poate fi şi aceea că, până la urmă, în ciuda unor atitudini abrupte şi nefericit comunicate din partea autorităţilor, bisericile s-au deschis relativ complet, în ciuda confuziilor anterioare.
Un imperativ: opriţi din faşă confruntarea dintre Stat şi Biserică
- România nu a trecut prin pandemie mai rău decât alte state în ceea ce priveşte libertatea religioasă sau accesul credincioşilor la lăcaşurile de cult. Dimpotrivă. Au fost, desigur, şi greşeli de atitudine şi de comunicare din partea statului, mai cu cu seamă în preajma sărbătorilor de Paşte şi a pelerinajelor. Treptat, dialogul a devenit mai calm şi mai controlat, iar un echilibru s-a instituit.
- LARICS a pledat de la început pentru evitarea tensionării relaţiilor dintre Stat şi Biserică (culte), ţinând seama de peisajul religios specific al României, mai intens – mai ne-secularizat – decât marea majoritate a statelor europene. Din această perspectivă, atenţia în diseminarea mesajelor şi competenţa minimală trebuie să fie norme de bază în orice comunicare publică. Nu a fost/este cazul din păcate, de fiecare dată. După tragedia de la „Colectiv”, cum s-a mai scris la LARICS, au fost voci iresponsabile care au încercat să instrumenteze „Colectivul” pentru propria agendă. A fost o încercare, pentru unii, de a asmuţi statul împotriva bisericii. În timpul pandemiei, am asistat la o încercare de asmuţire a bisericii împotriva statului. Un scenariu de tip „Colectiv”, doar în oglindă. Din fericire, nu a reuşit niciunul.
- Concluzia pozitivă este că, până în prezent, indiferent de ieşiri individuale stridente la nivel public, au fost evitate conflicte dure şi de neoprit pe această chestiune. Nu ar fi de folos nimănui. Până la urmă, statul trebuie să apere „pacea socială”, iar Bisericile (cultele) sunt „factori ai păcii sociale”, cum scrie în legislaţia românească privind cultele şi libertatea religioasă.
***
Analiză de Radu Cupcea, cercetător la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române şi doctorand al Universităţii din Bucureşti.
Se încarcă comentariile...
