Un oraş chinez în carantină după două decese cauzate de pesta pulmonară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un oraş chinez în carantină după două decese cauzate de pesta pulmonară
Un oraş chinez în carantină după două decese cauzate de pesta pulmonară

Un oraş din provincia chineză Qinghai a fost pus sub carantină după două decese cauzate de pesta pulmonară, au anunţat duminică autorităţile locale.

Oraşul Ziketan, din "prefectura autonomă tibetană" Qinghai, a fost izolat sâmbătă după ce analizele de laborator au relevat un caz mortal de pestă pulmonară la un cioban de 32 de ani, se arată într-un comunicat al autorităţilor sanitare din regiune. Alte 11 cazuri de îmbolnăvire au mai fost diagnosticate, potrivit Agerpres.

La sfâşitul zilei de duminică, agenţia China Nouă a anunţat, citând autorităţile locale, că un vecin al primei victime, un bărbat de 37 de ani, a decedat de asemenea.

Autorităţile sanitare nu au precizat când va fi ridicată carantina din oraş, cerând în acelaşi timp tuturor persoanelor care au ajuns în Ziketan la 16 iulie sau ulterior să solicite imediat ajutor medical dacă încep să tuşească sau să aibă febră.

Bazându-se în parte pe condiţiile de viaţă insalubre, pesta se transmite de la şobolani la oameni prin intermediul puricilor care părăsesc rozătoarele după moartea acestora, căutându-şi hrana la oameni.

Peste pulmonară, cea mai periculoasă formă a bolii, este extrem de contagioasă şi se transmite pe cale aeriană de la om la om.

Provincia Qinghai, care se învecinează cu Tibetul, are o numeroasă minoritate tibetană.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite