Un şofer din Cluj a încercat să scape de dosarul penal, mituindu-l pe poliţist cu un apartament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţist înjunghiat în Timiş 18 iulie 2019 FOTO NEWS.RO

Un şofer din Cluj a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare, după ce a încercat să mituiască un poliţist cu un apartament. Bărbatul fusese prins în timp ce conducea, fără să aibă acest drept.

Incidentul s-a petrecut pe 9 martie, în municipiul Turda. Un şofer a fost oprit în trafic, după ce poliţiştii au descoperit, printre mai multe nereguli, şi faptul că bărbatul este un fugar care a mai avut probleme cu legea în luna ianuarie.

Individul a fost condus la secţie, unde, un poliţist a vrut să-i scrie o amendă contravenţională, deoarece în ianuarie a fost prins conducând fără permis. Bărbatul a încercat să mituiască agentul cu 1000 de euro, însă poliţistul a refuzat. 

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj spun că atunci când agentul i-a adus la cunoştinţă că urmează să-i fie întocmit dosar penal, şoferul i-a oferit un apartament, drept mită. Omul legii a refuzat din nou şi a făcut o plângere penală împotriva bărbatului, arată digi24.ro.

S-a deschis un dosar penal pentru dare de mită, însă individul a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii şi astfel a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare şi 60 de ore de muncă în folosul comunităţii. Acesta trebuie să urmeze şi un program de reintegrare socială.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite