Un tânăr din Braşov, prins de poliţişti în timp de conducea drogat. Ce au descoperit anchetatorii la locuinţa sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Poliţia Română
Imagine: Poliţia Română

Un tânăr de 23 de ani va ajunge, joi, în faţa unui judecător de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventive după ce a condus drogat, iar la percheziţii anchetatorii au descoperit cannabis, ecstasy şi amfetamină, potrivit unui comunicat al DIICOT.

„În fapt, un tânăr, de 23 de ani, bănuit că ar deţine pentru consum şi comercializare droguri de risc şi de mare risc, a fost depistat ieri în trafic, în Braşov, în timp ce conducea un autoturism. S-a încercat oprirea acestuia, însă conducătorul auto şi-ar fi continuat deplasarea, motiv pentru care poliţiştii au pornit în urmărirea lui şi, ulterior, l-au blocat în trafic. Bărbatul a încercat să fugă, abandonând maşina, dar în scurt timp a fost prins şi imobilizat de către poliţişti” se arată în comunicat.

Din cercetări a reieşit că tânărul nu ar deţine permis de  conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în urma testării acestuia cu aparatul Drugtest, rezultatul a fost pozitiv. Acesta a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice.

Ce au descoperit poliţiştii la percheziţii

„În urma percheziţiilor au fost ridicate droguri, respectiv rezină de cannabis, cannabis, amfetamină sub formă de pulbere, comprimate de ecstasy, 3 grindere, două cântare electronice, o plantă de cannabis, precum şi 1.550 de lei”, potrivit DIICOT.

În acestă cauză au lucrat poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Braşov

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite