Un tânăr francez judecat pentru uciderea cu cruzime a unei prostituate românce, în 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine informativă
Imagine informativă

O prostituată româncă, Nicoleta, în vârstă de 25 de ani, înjunghiată de cinci ori de către un client, a încercat să facă totul pentru a-şi salva viaţa, înainte ca acesta să o lovească cu maşina, în 2018, subliniază apărarea, într-un proces împotriva atacatorului, un client Anthony Riss, în vârstă de 23 de ani, la Nîmes, în sudul Franţei, relatează AFP.

Inculpatul invocă un ”acces” de furie pentru a-şi explica crima.

Nicoleta, originară din Lipovu, o localitate situată în sudul sărac al României, a plecat de acasă de la părinţi după moartea mamei sale, în 2015, declară pentru AFP tatăl său, Marian, care nu acceptă încă moartea fiicei sale.

Acuzatul, Anthony Riss, era un client obişnuit, care suferă de epilepsie fotosensibilă, şi este judecat de luni la Nîmes de omor grav, o faptă marcată de o hotărâre de a ucide o victimă care a încercat să facă totul pentru a-şi salva viaţa, subliniază acuzarea.

Acest zugrav şomer este prezentat ca ”impulsiv” şi”coleric” de anturajul său.

El a declarat că a scos un briceag după ce tânăra, care i-a stabilit un preţ de 150 de euro, i-a anunţat dublarea tarifului.

Potrivit unui expert psiholog, relaţia pe care o întreţinea de un an cu românca era în mintea sa ”aproape amoroasă”. Din cauza problemelor sale relaţionale cu femeile, el a simţit un fel de ”trădare” la creşterea preţului.

Un pic mai târziu, în acea noapte de 31 mai spre 1 iunie 2018, la Rodilhan (Gard), Leslie, o automobilistă a văzut ”o tânără plină de sânge, brunetă, cu mâinile sus”, apărând ”înnebunită” în faţa maşinii sale, în mijlocul unui sens giratoriu.

”Nu mai eram eu însămi”, a declarat luni conducătoarea auto în proces, care a urmărit în zadar un vehicul pe  care l-a văzut plecând în trombă şi pe care-l suspecta că se afla la originea rănilor româncei.

Corpul Nicoletei a fost găsit într-o stare de descompunere avansată, într-o groapă, la câteva zeci de metri de locul faptei, la 3 iunie, de către un ciclist montan.

Potrivit anchetei, autopsiei şi declaraţiilor acuzatului, arestat la 5 iunie la perfieria Nîmes, Nicoleta a fost înjunghiată de cinci ori în gât şi torace.

Plină de sânge, ea a putut să deschidă portiera şi să fugă către partea din spate a vehiculului. Clientul a dat cu spatele, în viteză, pentru a o ucide şi a lovit-o puternic în spate.

Spre marea sa surpriză, Nicoleta a reuşit să se ridice şi să fugă la marginea drumului, după care a căzut în groapă.

La dosar există puţine informaţii despre viaţa Nicoletei, notează avocata tatălui victimei, Pauline Garcia.

”Singurele fotografii cu ea sunt fotografii cu cadavrul său”, deplânge preşedintele completului.

Marian s-a constituit parte civilă, un lucru rar în dosare de trafic de persoane şi prostituţie, în care familiilor le este adesea ruşine să recunoască în mod public activitatea rudelor lor.

Circumstanţele venirii româncei în Franţa rămân vagi, însă în 2016 ea apare la Nîmes ca ”victimă a unor acţiuni ale unor proxeneţi albanezi”.

Până la moartea sa, Nicoleta s-a prostituat în zona Gării din Nîmes.

Tatăl victimei speră ca justiţia franceză să-l condamne pe criminal, ”pentru ca să nu facă să sufere şi alte familii”.

Anthony Riss riscă 30 de ani de închisoare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite