Un tânăr din Giurgiu, condamnat acum patru luni pentru trafic de minori, depistat în Capitală VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acţiunea a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.Foto: Arhivă
Acţiunea a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.Foto: Arhivă

Un tânăr din municipiul Giurgiu, condamnat în martie la 7 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, a fost depistat de poliţişti, joi dimineaţă, în Bucureşti. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, împreună cu poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au efectuat o acţiune pentru depistarea persoanelor urmărite.

„A fost identificat un bărbat, de 23 de ani, din municipiul Giurgiu, pe numele căruia Tribunalul Giurgiu a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, la data de 30 martie a.c., fiind condamnat la o pedeapsă de 7 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori”, transmite Poliţia Română. 

Persoana depistată a fost condusă la sediul unităţii de poliţie, pentru întocmirea documentaţiei necesare şi depusă, ulterior, în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu. 

Acţiunea a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

 La activităţi au participat şi luptători ai Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite