Un vot ca o mare dezabuzare

Suntem dezamăgiţi? Ba bine că nu. Ţara va avea un guvern de centru. Dar scorul PSD, rezultatul ultranaţionaliştilor de obedienţă moscovită şi chiulul de la urne, mă fac să-mi reprim cu greu un amplu şuvoi de blesteme.

Cu anemicul scor realizat, USR-PLUS nu va putea ridica pretenţii la şefia guvernului. Va continua, probabil, să conducă ţara Ludovic Orban. Dar nu el şi Cioloş sunt vestea serii. Nici reşuta prea multor români în tentaţia stupidă, sinucigaşă, de a-şi combate aleanul şi frustrările cu derive de extremă dreapta şi cu ştampile pe invenţii de formaţiuni cotizând la deliruri fascistoide. 

Localuri de vot goale

Dureri acute provoacă mai ales participarea la vot, redusă la modul catastrofal. Acest chiul de la întâlnirea cu propriul destin european trimite la ceea ce Ana Blandiana numea, covârşită de durerea tarelor naţiunii, scoase necruţător la iveală de deceniile de comunism, ”un popor vegetal”. 

În mod vădit, electoratul captiv, vai, încă n-a dispărut. Unde au rămas românii? Ce treburi presante i-au ţinut legaţi de glie? Ce mister le-a răpit puterea de a-şi aminti de sutele de mii de oameni sfidând gerul, spre a apăra în stradă asediata justiţie de cleptocraţia lui Dragnea, de n-au mai izbutit să-şi părăsească bucatele, cozonacii, ţuica, berea, vinul şi casele ca să voteze? 

Ce le-a luat multora minţile şi de Sfântul Niculaie, de-au fost în stare să-şi lase viitorul pe mâna şi sub controlul abjecţilor care le-au furat trecutul? Ce afurisite deficienţe de memorie, de creiere înmuiate în alcool, de incontinenţe urinare apărând, fatal, la scrutinele parlamentare, să sporească lehamitatea politică, determină de la Duminica Orbului încoace, milioane de români, în clipe cheie pentru ţară, să opteze greşit, ori să stea departe de vot? 

O atare prezenţă la urne dezastruoasă n-avea cum da un rezultat mai bun, deşi oraşele şi diaspora, o dată în plus, nu mă îndoiesc că au salvat ce-i de salvat. Voturile lor cuplate cu refuzul satelor de a vota, vor scoate PNL câştigător şi vor ameliora sensibil scorul USR-PLUS, făcând posibil un viitor guvern nominal de centru-dreapta. Sau va fi un executiv uselisto-userist, în loc de un cabinet reformist? 

Absenteism putem. Dar numai atât putem?

De ce să nu stăm strâmb, să judecăm drept? Ar fi aiurea să deplângem faptul că n-au ieşit la vot destui diasporeni, la fel de mulţi ca la prezidenţiale. Pentru ce să iasă? Pentru cine? Pentru câteva mandate nenorocite în forul legislativ? Iar ceilalţi alegători? Să rişte o contaminare pentru o clasă politică fără lideri carismatici, fără partide eligibile, ori doldora de traseişti, când nu sunt conduse cu picioarele, care s-a rezumat în pandemie la a-i panica? Sau, nu mai puţin iresponsabil, la a-i încuraja să se comporte faţă de pandemie nesăbuit?  

Nu mai puţin absurd ar fi să dăm vina pe toţi românii. O parte dintre ei, mai substanţială decât oricând, a înţeles miza uriaşă a acestor alegeri. Mulţi au sfidat iarna şi Covidul, ca să-i dea ţării o şansă de reformă, de curăţare de hoţie, de refacere a justiţiei. Fiindcă, formată din patronii de startup-uri şi întreprinzători mici şi mijlocii, emergenta clasă de mijloc, asediată de inepţia taxelor şi lockdown-urilor excesive care-i omoară ţării economia şi îi zdrobesc coloana vertebrală, ştie că doar reforma e în măsură s-o salveze, oferind naţiunii şansa depesedizării şi decleptocratizării. Cum ştie că ambele sunt necesare ca să se edifice meritocraţia capabilă să scoată România din mizerie, din catastrofe gen Colectiv şi Piatra Neamţ, pe scurt, din evul mediu, să-i oprească hemoragia de creiere, să-i dăruiască spiritul, educaţia, spitalele şi autostrăzile, precum şi cultura şi modernitatea de care ar avea nevoie.

Ce rămâne? Conştiinţa că, pe moment, atâta putem. Niciun strop mai mult. Şi dezabuzarea multor alegători care, manipulaţi ori ameţiţi de spectacolul degringoladei democraţiilor occidentale, perplecşi într-o lume tot mai complexă, mai fluidă, mai uşor de terorizat, tot mai mefienţi, după ce prea mult timp elita politică le-a înşelat încrederea, au recăzut în fatalism. 

Rămâne un gust dulce-amărui de mătrăgună. Vinovaţii care ne-o tot dau s-o înghiţim, că-i cică ”bună”, se cam ştiu. Valea, musiu!   

Petre Iancu - Deutsche Welle